Start la Programul Noua Casă 2024!

0
596

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, anunță potențialii beneficiari că Programul NOUA CASĂ 2024, a devenit operațional după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 1 miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanțatori înscriși în program.

Programul NOUA CASĂ rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat, cât și prin comisioanele de administrare reduse anul acesta cu 50% (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanției). O altă modificare adusă programului, în ediția 2024, este reducerea cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepții prevăzute în mod expres în legislația incidentă.

Astfel, românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre băncile partenere – Alpha Bank, BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, OTP Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank și Techventures Bank – pentru întocmirea dosarului de credit și înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obținerii garanției de stat.

Informații complete privind condițiile de eligibilitate, documentele solicitate și modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul www.fngcimm.ro.

De la lansarea Programului PRIMA CASĂ, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii și promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susținut credite în valoare de 63,8 mld lei. Rata de default efectivă a garanțiilor este de 0,316%, acesta situându-se cu mult sub rata de neperformanță a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem bancar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here