Sotul Madalinei Manole: Avea stari ciudate in mijlocul saptamanii, voia sa ne vegheze din alta parte

0
717
inmormantare-mm

inmormantare-mmPetru Mircea, sotul Madalinei Manole, a declarat, marti, la „stirile Pro TV”, ca sotia sa „gandea foarte limpede”, insa „avea niste stari ciudate, ce apareau in mijlocul saptamanii brusc si se stingeau usor usor”, ea spunand ca simte ca trebuie sa-si vegheze familia „din alta parte”.

 

In primul interviu acordat dupa moartea Madalinei Manole, Petru Mircea a vorbit, marti, intr-o editie speciala a „stirilor Pro TV”, despre drama care i-a lovit familia.

Fiind intervievat de Catalin Radu Tanase, Petru Mircea a spus, indurerat si de multe ori plangand, ca a trecut prin momente foarte grele in ultimele doua luni.

„Am fost singurul om care i-a putut patrunde si in suflet. Asa se intampla cu suflete pereche”, a spus Petru Mircea, precizand ca „adevarul va iesi la lumina si lumea, probabil, va intelege perfect ce s-a intamplat in sufletul ei”, insa Magduta (Madalina Manole, n.r.) nu si-ar dori sa vorbeasca el foarte mult despre aceste lucruri in momentul de fata. El a mai spus ca „gura lumii se grabeste”. „Sunt multe guri care vorbesc prostii si spun pe ele minciuni urate”, a spus el.

Petru Mircea a mai spus ca el are doar banuieli despre ce s-a intamplat: „Acum vad limpede ca Magda a fost un inger pe pamant”. „Doar cine a fost prin preajma noastra de doua luni incoace stie ce am facut si cat am suferit”, a mai spus el.

Raspunzand unei intrebari referitoare la motivul care a facut-o pe Madalina Manole sa se sinucida, Petru Mircea a raspuns: „O anumita neimplinire”. El a mai spus ca Madalina Manole avea „niste stari ciudate”, din care isi revenea de fiecare data.

„Cam la trei zile se stingea toata starea asta. Avea niste stari ciudate ce apareau in mijlocul saptamanii, brusc, se stingeau usor usor si era acelasi suflet cald si zambitor si intelegator. Spunea mereu ca vede toata dragostea cu care este inconjurata, dar ca asa simte ea ca pentru a ne fi noua mult mai bine, ea trebuie sa ne vegheze din alta parte si innebuneam efectiv cand auzeam asta. Nu doresc nimanui”, a spus Petru Mircea, precizand ca nu stie ce ar fi putut provoca trairile acestea.

Vorbind despre ziua care a precedat sinuciderea sotiei sale, Petru Mircea a spus ca nu a prevestit nimic. „in ziua dinaintea tragediei… n-am prevestit absolut nimic din ceea ce avea sa urmeze. De fiecare data am izbutit sa reparam starile astea, sa o ajutam sa-si gaseasca echilibrul”, a afirmat el, precizand ca inainte de a merge acasa au mers impreuna intr-un complex comercial.

In legatura cu noaptea in care a murit Madalina Manole, Petru Mircea a spus: „Noi am mers impreuna la culcare. Ceva i-a deturnat atentia de la bucurii. Avea, saracuta, convingerea ca, daca ne lasa, noi vom fi mai fericiti si ea ne va veghea”.

El a mai afirmat ca a vorbit cu tot felul de oameni, medici, psihologi. „Ei banuiau ca sunt tot felul de stari (…) Toata lumea a incercat sa o lamureasca sa mearga la un psiholog”, a spus Petru Mircea, precizand insa ca Madalina Manole nu a vrut sa mearga la un psiholog sau la alti medici specializati, pentru ca „ea nu delira, ea gandea limpede”.

Totodata, Petru Mircea a mai spus ca, inainte sa caute sprijin in alta parte, a incercat sa gaseasca sprijin la parintii Madalinei Manole. „Primul lucru a fost sa pun mana pe telefon si sa-i sun pe parintii ei (…) Am avut parte de surprize si surprize”, a spus Petru Mircea, raspunzand unei intrebari referitoare la primele stari ale sotiei sale, care s-au produs in luna mai.

„Am beneficiat de asistenta la Spitalul de Urgenta Floreasca”, a spus Petru Mircea, precizand ca medicii de acolo au tinut-o internata peste noapte pe Madalina Manole si ca ar fi tinut-o in continuare in spital, daca ar fi avut „cea mai mica urma de nebunie, de schizofrenie, de neliniste”.

In plus, Petru Mircea a spus ca el si Madalina Manole au fost „nedespartiti”. „in scurta noastra bucurie, o singura data a intrat in marele complex comercial de langa casa singura”, a spus Petru Mircea, precizand ca „asa simtea el” ca trebuie sa fie alaturi de ea.

„Am aparat-o si am protejat-o”, a spus el, precizand ca Madalina Manole era afectata de foarte multe lucruri, „de la mizeriile si nelinistile din prima linie – viata politica, dar si de mizeriile din presa si rautatea oamenilor”. „A fost un om care a simtit la maxim toate bucuriile si tristetile”, a mai spus el.

„Eu nu ma simt acuzat, nu am nicio teama, am o tristete nemarginita ca nu-mi gasesc linistea sa-mi plang sotia, pe mama copilului meu”, a mai spus el, precizand ca sufera foarte mult ca fiul sau „nu va simti niciodata caldura mamei”. „Toata viata si-a dorit fiinta asta minunata sa strige cineva dupa ea «mami, mami» si acum, cand are cine sa strige, nu va auzi”, a mai spus Petru Mircea.

Pe de alta parte, in editia speciala a „stirilor Pro TV” a fost difuzat un interviu cu tatal Madalinei Manole, Ion Manole. Acesta a spus ca de la inmormantare nu mai este in niciun fel de relatii cu sotul cantaretei.

„In perioada aceasta, nu mai sunt relatii, nu l-am vazut de cand ne-am despartit, de la inmormantare. Ce relatii sa fie? Pana nu aflu adevarul, ce-as putea sa fac eu, sa ma gandesc la ginerele meu cand sotia mea e in casa, zace in pat si eu am fost la medic…”, a spus tatal artistei.

Ion Manole a vorbit si despre copilul cantaretei. „Daca il gaseste vinovat, va dati seama ca legea nu i-l lasa (pe copil, n.r.). Daca nu este vinovat, ma bucur pentru el, mi se rupe inima pentru copil”, a mai spus el.

Totodata, tatal Madalinei Manole a spus ca nu poate sa inteleaga de ce sotul artistei „a refuzat asistenta medicala” pe care s-a oferit sa o aduca de la Ploiesti. „El (sotul, n.r.) a adus vraciul. Nu m-a primit cu asistenta medicala si a adus si asa ii zic, vraci. Niste oameni din astia cu puteri supranaturale. N-a vrut sa primeasca doctor, doctor, doctor de specialitate. A dus-o, nu stiu ce a facut, a dus-o pana la beton la mine, fata mea (…) a disparut ce am avut mai drag si moral si tot sufletul nostru”, a mai spus Ion Manole.

De cealalta parte, Petru Mircea a spus ca „minciuna este un pacat” si ca tatal Madalinei Manole „rastalmaceste niste vorbe, probabil prin prisma durerii prin care trece”.

„Socrul meu… Nu i-am spus niciodata socru. I-am spus tata. Nu stiu ce semnificatie a avut lucrul acesta, pentru persoana aceasta speciala. Socrul meu, am auzit din diverse surse, pentru ca am stat cat am putut de departe de toate mizeriile media in care m-au aruncat unii si altii – tot felul de specialisti, psihologi, prieteni, indivizi dubiosi care analizeaza (…) – nu stiu ce numeste socrul meu vraci, dar de fiecare data am cautat si primul ajutor catre care ne-am indreptat a fost cel al lui Dumnezeu, ori asta nu a venit din partea socrilor (…) Am vrut sa o apropiem mai mult de Dumnezeu, am vrut sa-i construim farama aceea de credinta de care nu a avut parte si nu i-a fost sadita la timpul respectiv”, a afirmat Petru Mircea.

El a mai spus ca relatiile lui si ale Madalinei Manole cu familia acesteia au fost in ultimul timp aceleasi ca intotdeauna. „Nu ne vizitam des, nu se racisera relatiile, erau aceleasi relatii dintotdeauna. Magduta a considerat asa. Probabil ca, linistindu-se candva cat de cat de amaraciunea si tristetea asta, (parintii, n.r.) vor cauta fiecare in adancul sufletului responsabilitatea de parinte. Mi-e atat de greu sa vorbesc despre lucrurile astea pentru ca oamenii acestia sunt oameni atat de dragi, pe care i-am iubit si i-am pretuit si i-am respectat cu mult inainte sa-i cunosc ca ginere si chiar inainte, ca iubit, si ulterior, ca logodnic”, a explicat Petru Mircea.

El a mai spus ca, de cand s-a nascut copilul, Madalina Manole s-a apropiat foarte mult de familia lui, de parintii lui. „Noi am uitat inca doi oameni foarte importanti, parintii mei, care sufera alaturi de mine”, a afirmat el.

Petru Mircea a insistat de mai multe ori pe parcursul interviului ca nu stie ce i-a „rapit-o” pe Madalina Manole. Referitor la cariera cantaretei, Petru Mircea a spus: „Magda nu avea nevoie de lucruri artificiale. Era ea si atat, doar cei care nu se regasesc se reinventeaza iar si iar”.

In finalul interviului, Petru Mircea a mai spus ca are „tot timpul din lume” sa caute „raspunsuri”.

„Eu o sa-mi aduc aminte de ea, pentru ca ea asta merita si asta ne-am dorit impreuna”, a incheiat Petru Mircea.

Magdalena Mircea – cunoscuta publicului drept Madalina Manole – s-a sinucis in dimineata de 14 iulie, chiar de ziua ei de nastere. Ea a inghitit intre 350 si 400 de mililitri de furadan, un pesticid care indiferent de cantitatea ingerata produce decesul in cateva minute. Artista a turnat substanta din care a baut intr-un pahar din plastic conic, ceea ce face mai usoara deglutitia.

Madalina Manole a fost gasita moarta de sotul ei in dimineata zilei de 14 iulie, in locuinta lor din localitatea Otopeni.

Cantareata a fost inmormantata, vineri seara, in jurul orei 19.15, la Cimitirul Bolovani din Ploiesti, cortegiul funerar fiind asteptat de aproximativ 5.000 de persoane. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here