Școala de Bani lansează primul traseu de educație financiară pentru copii, în parteneriat cu Questo

0
1490
  • Provocarea propusă de Școala de Bani și Questo este sub forma unui quest – un joc de explorare în lumea reală, disponibil printr-o aplicație
  • Traseul îi va purta pe copii și părinți într-o călătorie prin centrul Capitalei, unde vor descoperi indicii și vor învăța astfel despre bugete, economisire și chibzuință
  • Inițiativa face parte din programul de educație financiară Școala de Bani al BCR, care își propune să le vorbească românilor de toate vârstele despre cum putem să ne îndeplinim visurile prin administrarea cât mai eficientă a bugetului personal

București, 13 septembrie 2018 – Școala de Bani, programul de educație financiară al Băncii Comerciale Române duce mai departe misiunea de a crește nivelul de educație financiară al Romaniei prin lansarea primului quest de educație financiară pentru copii, în parteneriat cu Questo.

Sâmbătă, 15 septembrie, începând cu ora 10.00, Piața Universității se transformă în punctul de start al traseului pe parcursul căruia personajul BanMan îi va învăța pe cei mici, pas cu pas, șapte noțiuni importante de educație financiară, corelate cu șapte locații iconice din centrul Bucureștiului.

„Sperăm ca noul proiect, în care am transformat noțiunile de educație financiară în punctele cheie ale unui  traseu prin București, să le trezească celor mici curiozitatea de a descoperi mai multe despre lumea banilor și să facă aceste concepte mai ușor de înțeles pentru ei. Peste 40.000 de copii și tineri au participat până acum, în întreaga țară, la atelierele de educație financiară de la Școala de Bani”, a declarat Nicoleta Deliu, coordonatoarea proiectului Școala de Bani.

Quest-ul dezvoltat pentru BCR, este încă o dovadă că învățarea prin joacă este cea mai eficientă metodă de asimilare a informațiilor noi, mai ales pentru cei mici. Acesta e primul dintre proiectele educative dezvoltate de Questo pentru copii și ne bucură că am avut alături un partener care înțelege importanța adaptării la tehnicile și tehnologiile moderne„,  a precizat Claudiu Petria, cofondator Questo.

 

Disponibilă pe Google Play și App Store, aplicația Questo se aseamănă cu un treasure hunt, un joc de explorare în lumea reală, iar noul traseu propus de Școala de Bani îi poartă pe părinți și copii într-o călătorie prin centrul Capitalei, unde vor explora și vor învăța despre bugete, economisire și chibzuință. Înainte de a porni pe traseu, utilizatorii pot afla în aplicație mai multe detalii despre joc, lungimea și durata medie de explorare, sau pot consulta clasamentul exploratorilor.

Traseul dezvoltat de Questo face parte din programul de educație financiară Școala de Bani, care își propune să le vorbească românilor de toate vârstele despre cum putem să ne îndeplinim visurile prin economisire și administrarea cât mai eficientă a bugetului personal.

Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului: https://goo.gl/ew9ess

Despre Școala de Bani

Școala de bani este cel mai amplu program de educație financiară din România. În ultimii doi ani, peste 1.000 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproximativ 70.000 de români, din care 30.000 de adulți și 40.000 de copii și tineri. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, unde pot consulta și calendarul activităților, dar și în orice sucursală BCR.

 

Toate studiile desfășurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educație financiară în Europa. Ultimul studiu realizat de Banca Mondială la nivelul Uniunii Europene şi prezentat în cadrul celei de a doua ediţii a European Money Week din acest an a plasat România pe ultimul loc din 127 de țări calificate ca răspunsuri, cu un procentaj de 22%, în condițiile unei medii europene de 55%.

*  *

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 22 birouri mobile dedicate companiilor şi 508 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.600 de bancomate şi POS – 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2016, Erste Group deținea active totale în valoare de 206,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,18 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,2%.

*  *

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here