Rusia are mari sanse de a deveni cea mai atractiva piata din regiune

0
311

Rusia va avea in acest an o crestere economica de peste 3 ori mai mare decat  Zona Euro. Analistii se asteapta ca economia Rusiei sa intre intr-un proces de diversificare, pentru a scadea dependenta de exporturile de petrol. Rubla s-a apreciat puternic atat in raport cu Euro, cat si cu dolarul american.

 

«Rusia are toate sansele de a deveni cea mai atractiva piata din regiune, atat in viitorul apropiat, cat si pe termen mediu : previziunile privind cresterea economica ce va fi inregistrata in acest an arata ca economia rusa isi va reveni din criza intr-un ritm cu mult mai alert decat cel inregistrat la nivelul UE si, in plus, e de asteptat ca guvernul de la Moscova sa inceapa punerea in practica a unui plan de dezvoltare si diversificare menit sa scada dependenta economiei ruse de exporturile de petrol, fapt care va genera multiple oportunitati de business»,  a aratat Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers, cea mai mare casa de brokeraj din Europa Centrala si de Est.
La inceputul acestui an, agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a majorat perspectiva de rating a Rusiei de la negativa la stabila, dupa ce scumpirea materiilor prime a sustinut economia Rusiei- cel mai mare exportator de energie din lume. Fitch a fost, de altfel, cea de-a doua agentie de rating care a majorat perspectiva Rusiei, dupa Standard & Poor’s. Deciziile de imbunatatire a ratingului au fost sustinute de revenirea afluxurilor de capital din sectorul privat, imbunatatirea activitatii economice, stabilizarea sistemului financiar etc. Rusia a iesit, tehnic, anul trecut din criza economica, inregistrand cresteri economice in ultimele doua trimestre. Pentru anul in curs, previziunile de crestere economica a Rusiei sunt de minim 3,1%, comparativ cu cele de 0,7% pentru Zona Euro. in plus, deficitul bugetar in 2009 a fost de 5,9%, cu mult sub prognozele de 7,7%, «iar aceste evolutii constituie semnale pozitive importante pentru investitori », arata analistii X-Trade Brokers. «Aprecierea Rublei in acest context macroeconomic face sens si poate fi considerata drept fundamentata ; faptul ca Rubla a crescut atat in raport cu Euro, cat si cu Dolarul American, arata ca procesul de apreciere s-a bazat majoritar pe resorturi proprii, avand mai putin de-a face cu efectele colaterale ale deprecierii Euro », precizeaza analistii X-Trade Brokers. Rubla a inceput anul 2009 cu o cotatie de 42,6563 Ruble pentru 1 Euro, devalorizandu-se semnificativ pana la aproape 47 Ruble pentru 1 Euro in primul trimestru al anului trecut. Moneda rusa si-a revenit insa semnificativ in cea de-a doua parte a anului trecut, pe care l-a incheiat la un nivel de 43,2154 Ruble pentru 1 Euro, marcand in final o devalorizare de numai 1,31%. Procesul de apreciere a Rublei comparativ cu moneda Euro a continuat in anul in curs, in prezent perechea EURRUB tranzactionandu-se in jurul valorii de 40,6.
Rubla a inregistrat o evolutie similara fata de dolarul american, cotatiile fiind de 30,5207 Ruble pentru 1 USD la inceputul anului trecut si, respectiv 30,0100 Ruble pentru 1 USD la sfarsitul lui 2009, dupa ce a depasit plafonul de 36,55 Ruble pentru 1 USD. Rubla s-a mentinut puternica in anul in curs, in prezent perechea USDRUB tranzactionandu-se in jurul valorii de 30,0025.
“Scumpirea materiilor prime a ajutat Rusia sa depaseasca cea mai grava recesiune din istorie, insa, pe parcursul crizei, <<lectia>> a fost invatata : economia rusa are nevoie de o mai mare diversificare. Autoritatile de la Moscova si-au exprimat decizia de a accentua acest proces si, avand in vedere perseverenta si puterea acestora de a-si pune planurile in practica, majoritatea analistilor se asteapta la o serie de evolutii semnificative in acest sens de acum inainte, avand in vedere ca varful crizei a trecut », a aratat Victor Safta. « Lupta pentru atragerea investitiilor va reincepe in forta cea de-a doua jumatate a acestui an la nivelul intregii regiuni, iar oportunitatile din Rusia trebuie luate in calcul atat din prisma variantelor de afaceri oferite companiilor romanesti, cat si din punct de vedere al concurentei pe care o va face piata rusa in acest sens », a precizat Victor Safta.

****

Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casa de brokeraj infiintata in Polonia, in anul 2002, care s-a extins in alte sase tari europene: Cehia, Slovenia, Spania, Italia, Germania si Romania, fiind autorizata si monitorizata de institutiile locale care reglementeaza pietele de profil.
X- Trade Brokers actioneaza ca intermediar pe Bursa din Varsovia si formator de piata de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenta (CFD-uri) si Optiuni- avand ca activ suport contracte tranzactionate pe toate continentele pe pietele valutare (forex), de marfuri si, respectiv, de capital (actiuni si indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzactioneaza instrumente derivate pe piata extrabursiera, decontarile tranzactiilor efectuandu-se direct intre participantii la piata (institutii financiare, banci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice).
XTB detine platforme on-line de exceptie si nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicatiilor si nici pentru deschiderea / inchiderea pozitiilor. Clientii au acces permanent  la conturile de investitii, iar echipele locale ofera gratuit cea mai competenta consultanta de profil.
La nivel european, X- Trade Brokers are peste 15.000 de clienti care tranzactioneaza lunar un volum ce depaseste 20 miliarde Euro.
Pe piata din Romania, X- Trade Brokers s-a lansat oficial in februarie 2009 si este autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, CNVM. Obiectivele locale de business prevad atingerea unui volum de tranzactii de minim 400 milioane Euro pe luna pana la sfarsitul anului in curs. 
Pentru mai multe informatii va invitam sa vizitati www.xtb.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here