RisCo: Companiile abordeaza un management activ in relatia cu partenerii fiind interesate de potentialul acestora

0
797

Anul 2014 a fost marcat de o revenire a mediului de afaceri romanesc. Conform datelor Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), in primele cinci luni ale acestui an, numarul firmelor care au intrat in insolventa s-a diminuat cu 13,47% comparativ cu intervalul corespunzator din 2013, la 11.030 de firme. In acelasi timp, 7.531 de firme s-au dizolvat, cu 26,29% mai putine fata de anul trecut, iar 7.546 de companii si-au suspendat activitatea, in scadere cu 29,49%.

“Desi in cifre lucrurile par sa se indrepte inspre bine, oamenii de afaceri inca sunt sceptici, iar anii de criza si-au pus in mod semnificativ amprenta asupra modului in care acestia iau decizii si actioneaza in contextul incheierii de tranzactii comerciale. Nu trebuie uitat faptul ca intre momentul initial de revenire al economiei si pana cand antreprenorii vor reincepe sa investeasca si sa aiba incredere in evolutiile viitoare trebuie sa treaca cel putin 18 luni de rezultate financiare sustenabile ale companiilor lor. Ori, daca multe din firmele romanesti si-au crescut cifra de afaceri in ultimul an, profitabilitatea nu s-a imbunatatit inca pentru majoritatea, in special din cauza greutatilor de incasare a facturilor de la partenerii de afaceri”, a afirmat Dragos Cabat, Managing Partner RisCo.

In acest sens, verificarea atenta si constanta a partenerilor de afaceri a devenit, fara indoiala, necesara intr-o perioada in care deciziile trebuie luate intr-un timp relativ scurt, iar mediul de afaceri este dominat de incertitudine.

Aceasta este si concluzia statisticilor realizate de RisCo, platforma pe care au fost generate in primele sase luni din acest an peste 270.000 de rapoarte, fapt care marcheaza o crestere de circa 3 ori a numarului rapoartelor generate fata de perioada corespunzatoare din 2013.

In functie de structura, cel mai solicitate au fost rapoartele Rating Financiar (13%), Participatii Actionari (13%), CIP (12%), Probabilitatea de Insolventa si Valoarea de Piata (8%) si Datorii Restante la Bugetul de Stat (8%).

Se observa o schimbare in clasament comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand cele mai solicitate rapoarte au fost CIP Online (23.43%), Buletinul Insolventei (19.49%), Procese in Instanta (14.49%), Rating Financiar (11.46%) si Datorii Restante la Bugetul de Stat (12.19%).
“Daca anul trecut companiile au fost cel mai mult interesate de incidentele de plati aferente biletelor la ordin si cecurilor emise de o persoana juridica in ultimii 7 ani, in 2014 firmele au dorit sa afle care este capacitatea firmelor cu care lucreaza de a-si achita obligatiile financiare. Altfel spus, de la managementul pasiv si defensiv, bazat pe informatia istorica, companiile au trecut la managementul activ al relatiei cu clientii lor si sunt mai interesate de potentialul acestora, pentru a limita expuneri viitoare incerte fata de clientii cu o situatie financiara instabila”, a precizat Dragos Cabat.

Cele mai multe dintre companiile care au efectuat verificari pe www.RisCo.ro sunt din Municipiul Bucuresti si judetele Ilfov, Cluj, Timis si Brasov si activeaza in Comertul cu ridicata, Comert cu amanuntul, Management si Consultanta in Management, Transporturi si Constructii de cladiri. “Din punct de vedere geografic, aceasta repartizare respecta in buna masura si importanta zonelor economice in Romania – desigur, Bucurestiul are o pondere mai ridicata si datorita numarului mare de companii, care impiedica o cunoastere ‘directa’ a partenerilor de afaceri. Din punct de vedere al sectoarelor de activitate, sunt reprezentate in primul rand cele mai riscante si cele in care performanta economica a fost slaba in ultimii ani, iar numarul de insolvente ridicat”, a precizat Dragos Cabat.

Cele mai multe dintre companiile care fac verificari (32%) au cifra de afaceri cuprinsa intre 100.000 si 1 milion de euro, fiind urmate in clasament de firme cu cifra de afaceri intre 1 si 10 milioane de euro (31%) si companiile mici, cu cifra de afaceri de pana la 100.000 euro (20%) – dar aceasta structura nu este sensibil diferita de cea a companiilor din economia romaneasca in general. Astfel, putem spune ca printre clienti RisCo sunt firme de toate dimensiunile.

In ceea ce priveste distributia firmelor in functie de anul de infiintare, este important de subliniat ca cele mai preocupate de verificarea clientilor si furnizarilor sunt cele care s-au infiintat dupa 2010, respectiv 45%. Insa un interes sporit pentru desfasurarea afacerilor in siguranta este acordat si de firmele infiintate intre 2005-2009 (24%), dar si intre 1991 – 1995 (20%).

“Pentru a doua jumatate a anului 2014, ne asteptam ca mediul de afaceri sa se imbunatateasca in continuare, pe seama cresterii economice si a echilibrelor macroeconomice existente. Totusi, evolutia viitoare a economiei depinde pe plan intern de evolutia perioadei pre-electorale, iar extern de conflictele regionale, in special de cel din Ucraina care poate avea un impact asupra cresterii economice a partenerilor nostri economici din UE si implicit, asupra cererii de bunuri si servicii la export. In acest mediu economic tensionat, managerii companiilor vor continua sa fie atenti in privinta bonitatii partenerilor lor de afaceri”, a concluzionat Dragos Cabat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here