Reforme si reformatori

0
151
cale-ferata

cale-ferataDin 1990, cuvantul cheie pentru Romania este reforma. Nimic  nu a fost si nu este mai la moda in vocabularul tranzitiei decit reforma. Reforma industriei si agriculturii socialiste, reforma justitiei, reforma administratiei, reforma clasei politice si a statului, reforma sanitara, a invatamantului, etc, etc, etc.

   Poate de aceea, doua decenii guvernele Romaniei n-au avut timp sa se ocupe de Romania, fiind prea ocupate cu diferite reforme.   Astfel, s-a facut reforma justitiei dar coruptia a ramas nepedepsita ,s-a facut reforma educatiei dar  numarul de analfabeti a crescut, s-a facut reforma sanatatii dar spitalelor le lipsesc  medicamentele, s-a facut reforma economica dar nu avem infrastructura.
Ceva pare a fi in neregula. Dupa doua decenii de reforma ar fi trebuit sa aratam si sa ne simtim altfel decat suntem si ne simim acum, adica ar fi trebuit sa ne fie mai bine si sa fim mai increzatori in viitorul pe care ar fi trebuit sa ni-l garanteze renuntarea la forme si structuri vechi si ineficiente pentru a prelua altele mai noi si mai eficiente. Asa ar fi trebuit sa fie chiar daca ne-am rezuma doar la definitia oficiala, din DEX,  a reformei care arata ca aceasta „ este un proces de a forma din nou si a schimba in bine , este o transformare politica, economica, sociala, culturala, cu caracter limitat sau de structura, a unei stari de lucruri, pentru a obtine o ameliorare sau un progres „.
De fapt, nici nu am avea nevoie de DEX pentru a sti, din bun simt, ca nu ar avea niciun sens sa cheltuiesti bani, energie si timp, sa dezechilibrezi stari si raporturi statornicite in timp, sa sacrifici si sa antagonizezi interese si, mai presus de toate, sa pui in pericol o anumita stabilitate sociala daca nu ar exista credinta in „facerea de bine„ , daca nu ar exista increderea si determinarea in acoperirea tuturor cheltuielilor si a pierderilor prezente cu efectul benefic pe termen lung si pentru toata societatea a schimbarilor reformatoare.
Spun toate acestea cu gandul la reforma pe care actualul ministru doreste sa o faca in domeniul educatiei. Domnul ministru este o persoana pe care o apreciez pentru inteligenta, cultura si cariera pe care a reusit sa o aiba in medii prestigioase de cercetare stiintifica. Ma intreb insa daca aceste calitati sunt indeajuns de necesare pentru a deveni reformator, caci prin reformator nu se intelege acea meserie care se ocupa cu reformele, asa dupa cum mecanicul se ocupa de mecanica. Reformatorul nu este numai un meserias si nici chiar numai un bun profesionist. Reformatorul este un personaj cu o calitate rara si, deaceea, si foarte pretioasa, aceea de a vedea in actiunile sale mai mult efectele negative decat cele pozitive, adica de a intelege ca timpul si natura umana determina aparitia unor efecte  perverse care, in majoritatea cazurilor devin mai importante decat cele benefice. Reformator este acela care intelege acest lucru si face in asa fel incat aparitia efectelor perverse sa fie cat mai limitata si cat mai intarziata.
Din aceste considerente, am mari semne de intrebare in legatura cu aptitudinile de reformator ale domnului ministru. Sa analizam numai cateva aspecte ale  ceea ce se doreste a fi reforma educatiei.
Domnul ministru are dreptate cand spune ca reforma este necesara si urgenta deoarece starea si calitatea invatamantului sunt deplorabile, fapt pentru care introduce noi scheme de organizare si periodicizare a invatamantului preuniversitar.S-ar putea sa fie corecte si eficiente dar vor fi in mare parte anihilate de efecte perverse care nu sunt luate in seama. Acestea se refera la lipsa de motivare a profesorilor in aplicarea acestor scheme datorita retributiei mizere, a disponibilizarilor, a bazei materiale sarace si, mai ales, a dispretului cu care ii trateaza spiritul acestei reforme.
Domnul ministru doreste un control si o monitorizare mai eficienta a sistemului national al invatamantului universitar dar omite faptul ca acestea vor avea un efect pervers prin diminuarea autonomiei universitare, calitate considerata in intrega lume civilizata ca fiind stimulul dezvoltarii unor puternice centre universitare si de cercetare cu traditie academica si cu un initiative valoroase in efortul de modernizare si inovare a procesului de invatamant.
Domnul ministru doreste o „primenire si intinerire” a cadrelor didactice universitare in dorinta de a face loc generatiei postrevolutionare , considerate a fi mai mult influentata de spiritul academic occidental. in consecinta, introduce pensionarea obligatorie si parasirea catedrei fara nici un alt criteriu de evaluare inafara celui al varstei de 65 de ani. Daca s-ar fi introdus criterii valorice si nu de varsta, atunci s-ar fi putut evita efectul pervers al scaderii calitatii invatamantului, caci, pierderea experientei si profesionalismului unora dintre profesorii de peste 65 de ani va fi greu de inlocuit. 
Inchei prin a ma intreba daca este chiar necesar ca un ministru sa aiba ambi?ia de a introduce o reforma si de a fi reformator ? Cred ca s-ar putea dar numai in conditiile in care ceea ce respectivul ministru pretinde a fi o reforma sa fie intr-adevar o imbunatatire si un progres, fara nici un dubiu asupra capacitatii de a limta cat mai mult efectele perverse. Din pacate, in cazul de fata, aceste conditii nu sunt indeplinite.  (Mircea Cosea, articol preluat din revista Business Adviser, varianta print, nr 39)

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent8 doamne, 8 povesti de succes (II)
Articolul următorLocuri goale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here