Razboiul din Iran poate fi evitat. SUA au cerut Rusiei sa prezinte conditiile pacii

0
812
pace-razboi-lume

pace-razboi-lumeSecretarul de Stat american, Hillary Clinton, i-a cerut sefului diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, sa informeze Iranul ca negocierile cu marile puteri prevazute in aprilie reprezinta „ultima sansa” a Teheranului de a evita un razboi, relateaza miercuri cotidianul Kommersant.

„Negocierile prevazute in aprilie intre Iran si sase mediatori internationali sunt ultima sansa pentru Teheran de a evita razboiul. Hillary Clinton i-a cerut lui Serghei Lavrov sa transmita acest mesaj autoritatilor iraniene”, scrie publicatia, citand un diplomat rus care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Clinton si Lavrov au avut o intrevedere luni, la New York, dupa o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU.

Statele din grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franta si Germania) iau in considerare o reluare a negocierilor, blocate de mai mult de un an, pe tema programului nuclear iranian.

Conform sefului diplomatiei turce, Ahmet Davutoglu, aceste negocieri ar putea avea loc la inceputul lui aprilie, la Istanbul.

Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a recunoscut ca situatia privind Iranul se agraveaza, refuzand insa sa vorbeasca despre o „ultima sansa”.

„Nu se vorbeste niciodata despre ultima sansa. Totul depinde de vointa politica, iar Rusia face totul pentru ca aceasta vointa sa fie consolidata”, a declarat Riabkov pentru Kommersant.

„Asistam la o escaladare incontestabila (…). Cei care vor folosirea armelor trebuie sa se abtina si sa actioneze pentru a gasi o solutie diplomatica”, a continuat el.

Desi face apel la pace, Rusia se pregateste totusi sa faca fata unor eventuale atacuri impotriva Iranului, potrivit Kommersant.

„Avem un plan de mobilizare” pentru a face fata unui posibil val de refugiati, a afirmat o sursa din Ministerul rus al Apararii.

Conform unei surse din Ministerul de Externe, un program clasat „top secret” a fost creat pentru a proteja cetatenii rusi in cazul unui razboi impotriva Iranului.

Statele Unite si aliatii lor occidentali au impus numeroase sanctiuni Iranului, pentru a incerca sa determine tara sa renunte la programul sau nuclear, pe care il suspecteaza ca are un scop militar, desi Teheranul dezminte.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat saptamana trecuta la Washington ca nici sanctiunile, nici diplomatia nu au reusit sa franeze dezvoltarea programului nuclear controversat al Iranului. „Nici unul dintre noi nu isi permite sa mai astepte mult timp”, a adaugat el.

Presedintele american, Barack Obama, care l-a primit pe Netanyahu, nu a exclus folosirea fortei ca ultim resort, dar a precizat ca privilegiaza calea diplomatica si sanctiunile pentru a convinge Iranul sa nu progreseze spre arma nucleara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here