"Caravana cinematografica", de Titus Muntean, in competitie la Festivalul Anonimul 2010

0
760
festival-anonim

festival-anonim„Caravana cinematografica”, de Titus Muntean, se numara printre cele sapte lungmetraje aflate in competitie la cea de-a saptea editie a Festivalului International de Film Independent Anonimul, care va avea loc in perioada 9 – 15 august, la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii, informeaza organizatorii.

 

Celelalte sase titluri propuse de selectionerul Ludmila Cvikova pentru competitia de lungmetraje sunt:

„Zero”, de Pawel Borowski (Polonia), film nominalizat la premiul juriului international la Festivalul International de Film de la São Paulo 2009,

„Vulpitele/ Foxes”, de Mira Fornayova (Slovacia/ Cehia/ Irlanda), prezentat in cadrul International Film Critics’ Week la Venetia in 2009,

„La mare/ Almar”, de Pedro Gonzalez-Rubio (Mexic), premiat cu Tiger Award la Festivalul International de Film de la Rotterdam 2010,

„Micuta Slovena/ Slovenian Girl”, de Damjan Kozole (Slovenia/ Germania/ Serbia/ Croatia/ Bosnia-Hertegovina), prezentat la Festivalul International de Film de la Toronto si inclus in competitia oficiala a Festivalului de Film de la Sarajevo in 2009,

„Reincarnarea lui Trotki/ The Trotsky”, de Jacob Tierney (Canada), care a primit premiul publicului la Festivalul International de Film de la Tokyo, si

„Pe calea cea buna/ On the Path”, de Jasmila Zbanic (Bosnia Hertegovina/ Austria/ Germania/ Croatia), inclus in competitia oficiala a Berlinalei din acest an.

Pelicula „Caravana cinematografica” a fost prezentata la Festivalul International de Film de la Salonic din 2009 si a avut o proiectie speciala, anul acesta, la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF).

Al doilea film de lungmetraj al lui Titus Muntean dupa debutul sau de succes „Examen”, „Caravana Cinematografica” este realizat dupa romanul cu acelasi titlu al lui Ioan Grosan si spune povestea lui Tavi, un tanar activist de partid, care soseste cu o caravana cinematografica intr-un sat izolat din Transilvania, pentru a rula filme propagandistice rusesti.

Este prima sarcina de partid pentru Tavi, iar el face tot ce ii sta in putinta sa o indeplineasca cu succes, desi se loveste de lipsa de entuziasm a satenilor.

Cele sapte titluri concureaza pentru marele premiu al Festivalului de Film Anonimul, in valoare de 3.000 de dolari, acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la eveniment.

La sectiunea de scurtmetraje a Festivalui Anonimul 2010 au fost inscrise 350 de pelicule de fictiune si animatie din 36 de tari, dintre care 45 de productii romanesti. Selectia realizata de criticul de film Irina Margareta Nistor cuprinde 30 de scurtmetraje de fictiune si 20 de scurtmetraje de animatie.

Productiile romanesti aflate in competitia de scurtmetraje sunt:

„inainte si dupa 22-12-1989”, de Andrei Cohn,

„Midas si povestea fantomei”, de Jamil Hendi,

„Ela”, de Tudor Jurgiu,

„Muzica in sange”, de Alexandru Mavrodineanu,

„Derby”, de Paul Negoescu,

„Eu si sora mea”, de Ozana Nicolau,

„No news”, de Alexandru Stanescu,

„Piscine, Germania”, de Emanuel Vasiliu,

carora li se adauga scurtmetrajele de animatie

„Obiceiuri proaste”, de Oana-Catalina Gheorghiu, si

„Vive la crise”, de Alexei Gubenco.

Filmele selectionate concureaza pentru premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de fictiune, respectiv cel mai bun scurtmetraj de animatie, fiecare in valoare de 1.000 de dolari, distinctii acordate de asemenea pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la Sfantu Gheorghe.

La sectiunea scurtmetraje fictiune, Fundatia Anonimul va acorda premiul „Ovidiu Bose Pastina”, in valoare de 1.000 de dolari.

Cea de-a VII-a editie a Festivalului International de Film Independent Anonimul este organizata de Fundatia Anonimul, cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Consiliului Judetean Tulcea, Institutului Cultural Roman si Televiziunii Romane, producator asociat. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here