Protocol de colaborare științifică între Camera bucureșteană și Institutul de Cercetare a Calității Vieții

0
2021

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc semnarea protocolului de colaborare între Camera bucureşteană şi Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), care face parte din rețeaua de cercetare a Academiei Române și este membru al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”.

Ca urmare a semnării acestui document de către preşedintele CCIB, ing. Iuliu Stocklosa, şi de către directorul ICCV, acad. Cătălin Zamfir, în prezenţa av. Cosmin Marina, vicepreședinte al Camerei bucureștene, și drd. Daniel Nițoi, cercetător științific în cadrul ICCV, cele două părţi vor coopera în vederea organizării în parteneriat de conferințe științifice, simpozioane şi alte manifestări științifice în domeniul relaţiilor social-economice internaţionale, cu participare națională și internațională. De asemenea, CCIB şi ICCV au în vedere editarea şi publicarea de lucrări, reviste şi alte materiale de informare, realizarea în colaborare a unor programe prioritare de cercetare şi cooperare ştiinţifică, precum şi oferirea reciprocă de expertiză în domeniile de interes.

„Rolul nostru este de a aduce plus valoare oamenilor de afaceri. Datorită acestui parteneriat, companiile membre ale CCIB vor beneficia de studii şi analize sociologice profesioniste, care pot contribui la luarea unor decizii fundamentate pentru dezvoltarea sustenabilă a unei afaceri”, a afirmat cu acest prilej preşedintele Camerei bucureştene. De asemenea, Iuliu Stocklosa a subliniat implicarea CCIB în dezvoltarea Capitalei, punctând preocuparea pentru asigurarea de forţă de muncă de bună calitate, în concordanţă cu solicitările pieţei, pregătită inclusiv în sistem dual.

La rândul său, acad. Cătălin Zamfir, a apreciat că: „Este necesară o reevaluare a stării Bucureştiului, pe componentele demografică şi, economică şi din punct de vedere al perspectivelor, cu scopul de a creşte conştiinţa de sine a instituţiilor care conduc Capitala”. În opinia directorului ICCV, pentru o dezvoltare sustenabilă, viziunea socială este foarte importantă, atât pentru oamenii de afaceri, cât şi pentru forurile decizionale.

Conducerile CCIB și ICCV și-au exprimat convingerea că, printr-o bună conlucrare, prevederile documentului vor fi rapid puse în aplicare. Semnarea protocolului de colaborare cu ICCV se înscrie în sfera preocupărilor constante ale Camerei bucureştene de a contribui la susținerea și îmbunătățirea calității mediului de afaceri

Informații de background

Despre CCIB

Cu o tradiţie de peste 150 de ani în reprezentarea mediului de afaceri şi în derularea de parteneriate cu autorităţile, CCIB se bucură şi de o largă recunoaştere în țară și străinătate. Camera bucureșteană conlucrează cu peste 100 de organizaţii similare de pe toate continentele și, pe plan intern, cu mai mult de 40 de organizaţii profesionale, patronale, instituţii ale mediului academic şi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri.

CCIB oferă membrilor săi, dar şi comunităţii de afaceri bucureştene o gamă largă de servicii, de la înfiinţări de firme, sucursale, filiale; servicii personalizate de promovare a produselor şi serviciilor, inclusiv prin intermediul reprezentanţelor sale din străinătate; eliberare de certificate de origine sau atestând situația de forță majoră; organizare de evenimente şi până la servicii de arbitraj și mediere. Potrivit statutului CCIB, membrii săi beneficiază de o serie de facilităţi.

Despre ICCV

Institutul de cercetare a Calității Vieții (ICCV) este cea mai importantă instituție de cercetare științifică dedicată calității vieții și politicilor sociale din România, cu o tradiţie de peste 30 de ani în domeniu. Institutul desfășoară activitate științifică în ariile de cercetare majore ale calității vieții și politicilor sociale și în domeniile de cercetare conexe: sănătate, educație, ocupare, locuire, viața de familie, standard de viață, sărăcie, servicii publice, dezvoltare socială, economie socială, fiind preocupat de analiza tranziției și, în general, a schimbării societății românești pe termen lung. Producția științifică a institutului include peste 200 de cărți și culegeri de studii publicate în România și în edituri internaționale, precum și aproximativ 1000 de articole științifice, o parte fiind publicate în reviste științifice cu impact. La acestea se adaugă o serie de rapoarte sociale elaborate pentru a fi utilizate în folosul public și al partenerilor din sectorul guvernamental și neguvernamental.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here