Protocol de colaborare pe linie de arbitraj, între Camera bucureșteană şi Bursa Română de Mărfuri

0
1202

 

La Palatul Camerei bucureștene a avut loc Plenul arbitrilor Curții de Arbitraj Bucureşti (CAB), de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Plen prezidat de președintele Curții, Cristina Petrovici.

În prima parte a evenimentului a avut loc semnarea protocolului de colaborare între Camera bucureșteană, prin președinte Iuliu Stocklosa, și Bursa Română de Mărfuri (BRM), prin Septimiu Stoica, președintele Adunării Generale a Acționarilor, în numele președintelui-director general al BRM, Gabriel Purice. Ceremonia de semnare a fost onorată de prezența vicepreședintelui CCIB Cosmin Marina și a vicepreședintelui Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR, Bazil Oglindă.

Principalele obiective al protocolului vizează colaborarea între cele două părți pentru promovarea arbitrajului, ca soluție alternativă de soluționare a litigiilor, dar și punerea la dispoziție de către CAB a bazei materiale și logistice pentru soluționarea litigiilor arbitrale izvorâte din activitatea BRM.

„Unul dintre obiectivele noastre majore vizează promovarea pro-activă a Curții de Arbitraj Bucureşti, prin toate mijloacele, inclusiv prin dezvoltarea unor proiecte dedicate mediului de afaceri, în colaboare cu instituții de prestigiu, precum Bursa Română de Mărfuri. În plus, semnarea acestui acord este firească, în contextul în care prima Bursă de Efecte și Mărfuri din țara noastră a fost înființată și administrată de Camera bucureșteană”, a afirmat Iuliu Stocklosa.

„Extinderea teritorială a BRM s-a făcut cu sprijinul sistemului cameral. Avem o colaborare bună cu CCIR și cu celelalte camere județene, însă CCIB este cea mai apropiată de noi, prin tipologia și amploarea activității”, a declarat președintele AGA al BRM, subliniind, la rândul său, contribuția Camerei din Capitală la dezvoltarea activității bursiere din țara noastră, dar și avantajele de care beneficiază o companie când alege să recurgă la arbitraj pentru soluționarea litigiilor.

Semnarea protocolului de colaborare cu BRM se înscrie în sfera procupărilor constante ale Camerei bucureştene de a pune la dispoziţia comunităţii de afaceri instrumente utile pentru a-şi eficientiza activitatea.

În partea a doua a ședinței Plenului arbitrilor CAB, au avut loc discuții tehnice privind actualizarea regulilor de procedură arbitrală. Curtea de Arbitraj Comercial București este o instituţie permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, care funcționează în conformitate cu Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu Statutul CCIB, precum şi în conformitate cu Regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.

Biroul de Presă al CCIB

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here