Protocol de colaborare între Camera bucureșteană și Uniunea Profesiilor Liberale din România

0
1728

 

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut loc o întâlnire a conducerilor Camerei bucureştene şi Uniunii Profesiilor Liberale din România (UPLR), în finalul căreia preşedinţii celor două organizaţii, Iuliu Stocklosa şi respectiv, conf. univ. dr. Gheorghe Ialomiţianu au semnat un nou protocol de colaborare. La eveniment au participat, de asemenea, dr. Dan Manolescu, prim-vicepreşedinte UPLR si preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali, şi Nicolae Mirică, secretar general UPLR.

Protocolul de colaborare vizează promovarea reciprocă a CCIB şi UPLR, precum şi dezvoltarea unor programe şi activităţi cu implicaţii asupra comunităţii de afaceri bucureştene. Astfel, ca urmare a încheierii acestui document, cele două părţi vor coopera în vederea organizării de conferințe, seminarii, mese rotunde, pentru a promova în rândul comunității de afaceri bucureștene reglementările în domeniul auditului financiar, dar și noutățile în legislative aplicabile profesiilor liberale care influenţează mediul de business. De asemenea, cele două părți vor lucra pentru a promova iniţiative legislative de natură să conducă la îmbunătăţire climatului de afaceri.

„Echipele CCIB şi UPLR colaborează de mulţi ani. Astăzi semnăm un nou document, revizuit şi actualizat, ţinând seama de subiectele momentului. Sunt convins că lucrând împreună, vom contribui la asigurarea unui mediu de business mai sănătos”, a afirmat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei bucureştene.

La rândul său, conf. univ. dr. Gheorghe Ialomiţianu a evidențiat importanța calităţii serviciilor oferite de membrii UPLR pentru comunitatea de afaceri, punctând necesitatea unei dezbateri deschise şi oneste pe tema creşterii gradului de concentrare al profesiilor liberale, dar şi pe tema impactului acestuia asupra concurenţei pe piaţă.

Semnarea protocolului de colaborare cu UPLR se înscrie în sfera procupărilor constante ale Camerei bucureştene de a pune la dispoziţia comunităţii de afaceri instrumente utile pentru a-şi eficientiza activitatea.

 

 

 

 

Informații de background

Despre CCIB

Înfiinţată în 1868, Camera bucureşteană conlucrează în prezent cu peste 100 de organizaţii similare de pe toate continentele și, pe plan intern, cu mai mult de 40 de organizaţii profesionale, patronale, instituţii ale mediului academic şi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri. CCIB oferă o gamă largă de servicii: de la arbitraj comercial și mediere, înfiinţări de firme, sucursale, filiale, servicii personalizate de promovare, eliberare de certificate de origine sau de atestare a situației de forță majoră, şi până la servicii organizare de evenimente. Potrivit statutului, membrii Camerei beneficiază de o serie de facilităţi. CCIB dispune în sediul său istoric din Str. Ion Ghica nr 4, de un Centru de conferințe modern, cu săli cu capacitate maximă de 150 persoane.

Despre UPLR

Uniunea Profesiilor Liberale din România este o organizație neguvernamentală, apolitică, înfiinţată în 2001. Este formată din asociații de profesii liberale și este deschisă aderării tuturor organizațiilor profesionale, persoane juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute în statutul său. UPLR este membru cu drepturi depline al Consiliului European al Profesiilor Liberale (CEPLIS) și al Uniunii Mondiale a Profesiilor Liberale (UMPL). De asemenea, Uniunea participă activ la dialogul social organizat în România.

Biroul de Presă al CCIB

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here