Promelek XXI – Afaceri de 3 mil. € pe segmentul de panouri fotovoltaice

0
466

Creștere record a pieței de panouri fotovoltaice în contextul majorării prețurilor la energie

 

Cluj-Napoca, 14 septembrie 2022 – Compania clujeană PROMELEK XXI, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de echipamente electrice, parte a grupului spaniol Elektra, a înregistrat în prima parte a anului un record istoric de vânzări pe segmentul dedicat panourilor fotovoltaice și estimează că va încheia anul 2022 cu 3 milioane de euro cifră de afaceri pentru această linie de business.

 

“Am înregistrat o evoluție peste așteptări pe segmentul de sisteme de panouri fotovoltaice generată de numărul mare de solicitări venite din partea consumatorilor casnici, impulsionați și de programele de finanțare, precum ElectricUP. De asemenea, creșterea a fost determinată și de interesul clienților industriali unde cererea vine pe fondul creșterii prețurilor la energia electrică, pe nevoia de a optimiza costu­rile și reducerea impactului negativ asupra mediului. În acest context, mizăm pe o cifră de afaceri de 34 milioane de euro, cu o pondere din business pentru sistemele fotovoltaice de peste 10%”, a declarat Remus Hațegan, Director Executiv PROMELEK XXI.

La nivel global, piața de energie solară va ajunge la 223,3 miliarde USD până în 2026 și în acest an va reprezenta 60% din creșterea globală a energiei regenerabile, urmată de energia eoliană și hidroelectrică, conform unui studiu Allied Market Research*. Volatilitatea semnificativă a piețelor de energie electrică experimentată în ultima perioadă favorizează puternic accelerarea energiei solare fotovoltaice de autoconsum, care permite producerea de energie electrică la un cost controlat pe termen lung.

 

Astfel, opțiunea pentru instalarea panourilor fotovoltaice aduce o scădere a costului facturii la energie între 30 și 100%, în funcție de puterea consumată. Pentru un consum lunar de 300 kWh, un sistem fotovoltaic de 3 kW asigură integral energia pe parcursul anului, cu o factură egală cu 0. De exemplu, pentru o casă cu o suprafață de 230 mp, 4 membri, cu o medie de consum lunară de 300 kWh, care au optat pentru instalare de sistem fotovoltaic de 3 kW – costul investiției ar fi de 17.800 lei, iar amortizarea se face în cca 12 luni dacă utilizatorul beneficiază de programul AFM Casa verde, și în cca. 60 de luni dacă utilizatorul nu beneficiază de subvenție (calcul pentru un preț de 1 leu/ kWh).   Costul achiziției și al instalării depinde în mare măsură de anvergura proiectului, cu o variație de cost de la 0,8 până la 1,3 euro/Wh plus TVA și cu o amotizare investițională între 2 ani pentru consumatorii industriali și maxim 7-8 ani pentru rezidențial. În general, cu cât consumul este mai mare, cu atât recuperarea investiției este mai rapidă.

Cu o capacitatea fotovoltaică care se va tripla în perioada 2021-2030, crescând de la 1,39 GW în 2020 la 4,25 GW în 2030, piața din România are un potential uriaș, după cum arată prognoza GlobalData**. Factori precum cererea în creștere pentru energie regenerabilă, investițiile viitoare în sectorul energetic și politicile guvernamentale de susținere, aliniază terenul pentru o piață în creştere.

 

Promelek XXI este preocupată în mod activ de îmbunătăţirea eficienţei energetice și implicată în proiecte de sisteme fotovoltaice, oferind consultanță în alegerea soluției optime și realizarea de proiecte la cheie. Unul dintre proiectele semnificative și finalizate în 2022 a presupus instalarea de panouri fotovoltaice pentru compania Libris, în Brașov, ceea ce a generat un impact pozitiv asupra reducerii cheltuielilor de energie și a dezvoltării într-un mod sustenabil.

Compania deține un portofoliu complet de produse și componente pentru sistemele fotovoltaice de calitate premium. Soluția ideală pentru consumatorul care dorește energie curată, economică, cu o structură sustenabilă presupune instalarea unui sistem fotovoltaic și a unei pompe de căldură.

 

Promelek XXI acționează pe mai multe linii de business, furnizând alături de soluțiile pentru energia fotovoltaică, sisteme de încărcare pentru vehicule electrice, soluții complexe pentru automatizarea clădirilor office, rezidențiale și industriale, dar și solutii de iluminat inteligent. Pe termen mediu, compania intenționează să se axeze pe dezvoltarea unui concept unitar care va reuni toate soluțiile de energie verde furnizate de Promelek XXI.

 

*https://www.alliedmarketresearch.com/solar-energy-market

**https://www.globaldata.com/store/report/romania-power-market-analysis/

 

# # #

Despre PROMELEK XXI

 

PROMELEK XXI și-a început activitatea în 1996, în Cluj-Napoca, sub denumirea Promod, oferind soluții complete pentru instalații electrice de joasă şi medie tensiune și o gamă completă de servicii tehnico-comerciale și logistice. Din anul 2011 Promod a devenit parte a grupului Elektra din Spania, unul dintre cei mai prestigioși jucători pe piața internațională de instalații și echipamente electrice, urmând ca în anul 2016 compania să își schimbe numele în cel actual.

 

PROMELEK XXI importă și distribuie în exclusivitate în România mărci precum Dietzel Univolt, PCE, TEM și Baks. De asemenea, este unul dintre cei mai importanți distribuitori pentru brandurile Legrand, Schneider și Gewiss. Prezenți și pe segmentul industrial cu o serie de mărci de renume internațional precum Weidmüller, Rittal și Siemens, oferă partenerilor un portofoliu complet de soluţii şi alternative în domeniul instalațiilor și echipamentelor electrice.

 

Pe lângă toate aceste mărci internaționale, oferta Promelek XXI include și o serie de branduri proprii precum Strohm și Flink, care cuprind în primul rând produse de conectică pentru locuință, dar și produse sezoniere, cum ar fi cele pentru iluminatul grădinii, iluminat ambiental și iluminatul festiv de iarnă.

 

Compania colaborează cu peste 2.000 de parteneri din toate zonele țării, printre care vânzători specializați de electrice, instalatori și grupuri de instalatori, precum și marile lanțuri de magazine DIY, Hyper- și Supermarketuri din România: Leroy Merlin România, BricoDepot, Hornbach, Carrefour, Cora Hypermarché, Metro Cash&Carry, Selgros, Auchan, Emag, Altex etc.

 

PROMELEK XXI este deținută, în proporție de 77,6%, de grupul Elektra, în timp ce 19,4% este în proprietatea co-fondatorului companiei, Károly Nagy, iar 3% este deținută de Remus Hațegan, Director Executiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here