Programul Prima Casă – care sunt dezavantajele acestei creditări?

0
1544

Programul guvernamental Prima Casă a fost creat pentru facilitatea accesului persoanelor fizice la achiziția sau construirea unei locuințe printr-un credit garantat de statul român. Această formă de creditare a devenit foarte populară printre români, în special datorită valorii mici a avansului pe care cumpărătorul trebuie să-l suporte, și anume 5% din valoarea locuinței. Principala condiție pentru a deveni beneficiar al acestui program este să nu deții în proprietate o locuință cu suprafața mai mare de 50 de metri pătrați utili la data solicitării creditului garantat de stat. Aceasta este condiția impusă de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), la care se adaugă normele interne de creditare ale băncii pe care o alegi să te finanțeze. Programul Prima Casă continuă să fie cel mai ieftin credit imobiliar, deși băncile încearcă să țină pasul și vin cu oferte similare competitive. Numărul mare de locuințe vândute anual prin această formă de finanțare arată că este o opțiune bună. Sunt însă câteva dezavantaje care fac ca acest împrumut să nu fie cea mai potrivită alegere pentru unele persoane.

 

Așteptarea prelungită

 

Spre deosebire de un împrumut clasic, creditul Prima Casă se acordă după o perioadă mai lungă de așteptare, dat fiind acordul care trebuie primit de la FNGCIMM. Obținerea acordului de garantare din partea Fondului poate dura mai mult de o lună, așadar ia în calcul această perioadă înainte de semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, trebuie să găsești un vânzător dispus să aștepte această perioadă suplimentară de verificare. După aprobarea finanțării, trebuie să plătești un comision anual către Fond, în valoare de 0,49% din garanția acordată.

 

Locuința nu poate fi înstrăinată în primii cinci ani de la achiziție

 

Dacă plănuiești să îți întemeiezi o familie mai mare decât cea pe care o ai acum sau ai în plan să părăsești orașul, trebuie să ții cont că locuința cumpărată printr-un credit Prima Casă nu poate fi vândută în primii 5 ani de la semnarea contractului. Un credit imobiliar standard îți oferă mai multă libertate din acest punct de vedere, deoarece poți valorifica o locuință achiziționată recent într-o eventuală tranzacție imobiliară avantajoasă. De exemplu, poți vinde oricând un apartament pentru care ai contractat un credit imobiliar, dacă ai găsit la preț avantajos case de vânzare în București.

 

Nu poți folosi locuința ca garanție pentru un credit de nevoi personale cu ipotecă

 

Indiferent cât timp a trecut de la obținerea finanțării pentru achiziția unei locuințe prin Prima Casă, nu o poți folosi ca garanție în contractarea unui alt credit, cum ar fi unul de nevoi personale, deoarece în cartea funciară a imobilului este înscrisă o interdicție de grevare cu alte sarcini. Așadar, nu poți obține un credit de nevoi personale cu ipotecă până la finalizarea creditului Prima Casă. Singura soluție pentru a obține un credit suplimentar folosind ca garanție locuința este refinanțarea creditului, dar acest lucru este imposibil în primii cinci ani. Abia după ce trec acești cinci ani banca poate înscrie o ipotecă de rang 2 pentru a-ți aproba o refinanțare.

 

Înainte de a a alege un credit imobiliar Prima Casă, informează-te despre detaliile acordării unui astfel de împrumut. Suma maximă pe care o poți împrumuta este de 57.000 euro pentru o locuință construită în baza unor autorizații eliberate înainte de 22 februarie 2010, sau 66.500 euro pentru imobile noi sau construite în baza unor autorizații eliberate după data menționată. La aceste sume se adaugă avansul tău de minim 5%. Dacă aceste criterii pe care le-am amintit mai sus nu reprezintă dezavantaje pentru tine și familia ta, atunci programul guvernamental Prima Casă București reprezintă cea mai bună formă de finanțare. În schimb, dacă ai găsit un apartament București la preț foarte bun și nu ai timp să aștepți aprobarea din partea Fondului, sau urmărești ca în scurt timp să îl schimbi pentru o casă București, atunci soluția este creditul imobiliar standard.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here