Primul ciocolatier român care va merge în finala World Chocolate Masters

0
542

 

Preselecțiile care au avut loc în ultimele 2 zile la Belgrad pentru finala celei mai importante competiții internaționale din industria ciocolatei – World Chocolate Masters – s-au terminat cu o victorie pentru România. Marinel Bejan, ciocolatierul cofetariei Damarin din Craiova, este cel care va reprezenta  Europa de Est  în finală.

 

Competiția a constat în 9 ore de probe la 4 categorii: sculptură din ciocolată, “Pastry Play” – prăjitură cu ciocolată, “Whimsical Bonbon” – proba de praline și o probă surpriză, “Share the fun”, ce a constat într-un desert inedit pentru 6 persoane. Marinel Bejan a ales tema “Jumanji” pentru toate creațiile sale, combinând cu măiestrie aspectul impecabil cu gustul desăvârșit.

 

“Mă antrenez de mai bine de 2 ani pentru participarea la acest concurs. Pentru mine este o realizare foarte importantă, fiind încununarea miilor de ore petrecute studiind și muncind, însă este doar începutul a ceea ce urmează. Următoarele probe vor fi mult mai grele și se vor desfășura pe decursul a unui an întreg, așa că va urma o perioadă în care va trebui să muncesc și să mă antrenez și mai mult. Practic, vom fi 20 de participanți din întreaga lume, jurizați de 20 de experți, iar finala va dura 3 zile. Acest concurs testează toate abilitățile necesare unui ciocolatier de renume – disciplina, viteza de lucru, capacitatea de concentrare si dozare e energiei sunt esențiale într-o astfel de competiție. Sunt recunoscător pentru toata susținerea, atât morală a celor ce știau ca voi concura, cât și fizică a echipei mele și a familiei mele. Am norocul să am aproape niște oameni minunați care să ma încurajeze și să mă ajute pe acest drum pe care am pornit în urma cu 22 ani. Sper din suflet să aduc vești bune de la finala World Chocolate Masters și să consolidăm imaginea industriei românești de ciocolată la nivel mondial.” (Marinel Bejan, Cofetaria Damarin)

 

“Ne mândrim cu fiecare expozant de la Chocolate Saga și ne bucurăm să împărtășim cu întreaga țară reușitele ciocolatierilor români. Nu-s deloc puține, premiile în această industrie adunându-se cu sârg în ultimii ani, chiar dacă de multe ori nu auzim despre ele. Marinel va duce anul acesta steagul României la una dintre cele mai importante competiții la nivel mondial, lucru ce dovedește din nou talentul si valoarea poporului nostru. Îi ținem pumnii strânși în continuare și de-abia așteptăm să revenim cu vești din finală!” (Adina Istrate, organizator Chocolate Saga)

 

Finala World Chocolate Masters va avea loc anul viitor, la Paris si va reuni 20 cei mai talentați ciocolatieri din întreaga lume. Acesta este cel mai important concurs la nivel mondial pentru orice ciocolatier artizanal, ediția 2024/2025 fiind a IX-a și prima la care unul dintre concurenți este român.

Expoziția Chocolate Saga va avea loc la Sala Palatului din București în perioada 10-14 iunie și va reuni ciocolată, înghețată si domenii conexe din România, Bulgaria, Republica Moldova, Franța, Belgia și Serbia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here