Prețurile apartamentelor au avut o evoluție pozitivă în luna august

0
1354

Pe parcursul lunii trecute, pretențiile vânzătorilor de apartamente (noi și vechi) s-au majorat, la nivel național, cu 0,5% față de iulie, potrivit Indicelui Imobiliare.ro: o asemenea unitate locativă a ajuns la o valoare medie de listare de 1.316 euro pe metru pătrat util (față de 1.309 de euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare).

Sursă foto: Pixabay.com

Spre deosebire de luna iulie, majoritatea centrelor regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro au consemnat, per ansamblu, evoluții pozitive ale prețurilor. În cele două orașe care au făcut notă distinctă de la tendința generală, ieftinirile s-au situat sub un prag de 1,5% – ceea ce reprezintă o marjă specifică pentru condiții normale de piață.

București:

În august, Capitala a consemnat, la fel ca luna trecută, un recul de 1,4% al prețului mediu solicitat de proprietari, de data aceasta până la un nivel de 1.357 de euro pe metru pătrat util (de la 1.376 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui iulie). O scădere mai semnficativă a avut loc, în perioada menționată, pe segmentul apartamentelor vechi, acestea depreciindu-se cu 2,2%, de la 1.345 la 1.315 euro pe metru pătrat. Locuințele nou-construite, pe de altă parte, au înregistrat o scădere de 0,7% (de la 1.400 la 1.390 de euro pe metru pătrat).

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, în luna august, o creștere ușoară, anume 0,2%, de la un nivel de 1.195 de euro pe metru pătrat util, la 1.197 de euro pe metru pătrat. Interesant este că cele două segmente de piață analizate au avut, de fapt, evoluții diferite: astfel, apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,7% (de la 1.170 la 1.178 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au înregistrat un minus de 0,8% (de la 1.254 la 1.244 de euro pe metru pătrat).

Citește și:
Mersul pieței rezidențiale în trimestrul II. Cu excepția Capitalei, prețurile apartamentelor s-au majorat în marile orașe -RAPORT ANALIZE IMOBILIARE

Cluj-Napoca:

În capitala Transilvaniei, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat ușor luna trecută, anume cu o medie de 0,4%, de la 1.804 euro pe metru pătrat util (la finele lui iulie) până la 1.811 euro pe metru pătrat. Unitățile locative din blocurile vechi au înregistrat un avans de 0,7%, de la 1.782 la 1.794 de euro pe metru pătrat. Pe piața rezidențială nouă, pe de altă parte, a avut loc un avans de 0,4%, de la 1.821 la 1.828 de euro pe metru pătrat.

Constanța:

Orașul de la malul mării a consemnat, în august, o marjă de creștere egală cu cea de la nivel național: este vorba, mai exact, despre un avans de 0,5% față de iulie, de la 1.228 la 1.234 de euro pe metru pătrat util. Ca și în lunile anterioare, valoarea medie de listare pentru apartamentele vechi a consemnat un recul ușor, anume 0,2%, de la 1.228 la 1.226 de euro pe metru pătrat. Prețul solicitat pentru locuințele nou-construite a consemnat, însă, un avans de 2,1% (de la 1.227 la 1.253 de euro pe metru pătrat).

 

Iași:

La fel ca în luna anterioară, Indicele Imobiliare.ro relevă o evoluție pozitivă a prețurilor apartamentelor din Iași: acestea s-au apreciat, per ansamblu, cu 1,7%, ajungând astfel să coste, în medie, 1.080 de euro pe metru pătrat util (față de 1.062 de euro pe metru pătrat la finele lui iulie). Creșteri au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi ale Iașiului au consemnat un avans de 2,1% în perioada analizată (de la 1.073 la 1.096 de euro pe metru pătrat), iar locuințele nou-construite, un plus de 1% (de la 1.051 la 1.061 de euro pe metru pătrat).

Timișoara:

În orașul de pe Bega așteptările vânzătorilor de apartamente s-au redus, per ansamblu, cu 0,3% în a doua lună de vară, anume de la 1.297 la 1.293 de euro pe metru pătrat util. Pe segmentul locuințelor vechi a avut loc o scădere de 0,8% în perioada analizată, acestea ajungând să coste 1.291 de euro pe metru pătrat (față de 1.301 euro pe metru pătrat în luna anterioară). Pe de altă parte, însă, unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-au apreciat cu 1,7%, de la 1.280 la 1.302 euro pe metru pătrat util.

Written by

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here