Premiatul fintech myPOS deschide un magazin în București cu produse de tip POS și servicii inovatoare pentru a ajuta IMM-urile să se dezvolte

0
422
  • Compania și-a extins biroul local și a recrutat noi angajați în România.
  • În prezent, peste 4.000 de comercianți din România utilizează myPOS și aproximativ 150.000 de comercianți din Europa.
  • Tranzacțiile pe platforma myPOS au crescut cu 75% față de anul trecut, ajungând la 2,5 miliarde de euro.

 

București, 28.06.2022: myPOS, primul şi singurul fintech din Europa care le oferă comercianţilor posibilitatea de decontare instantanee a fondurilor fără costuri suplimentare, anunţă lansarea unui magazin în Bucureşti, la trei ani de la introducerea soluţiilor sale de plată omni-canal pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din România. Magazinul din Bucureşti se alătură numeroaselor locaţii myPOS din Europa, printre care cele din Amsterdam, Anvers, Milano, Paris, Roma, Lisabona, Londra şi Viena. Inițial, compania și-a început activitatea în Bulgaria și are ca scop să fie prezentă în toate marile oraşe europene.

 

Ajutăm deja comercianții din peste 30 de țări să se dezvolte și este timpul ca și mai multe IMM-uri din România să beneficieze de cele mai noi instrumente de tip fintech. Acesta este motivul pentru care recent am făcut investiții în noi spații și în mai mulți angajați în România. Peste 4.000 de comercianți se bazează deja pe myPOS pentru că, spre deosebire de concurenții noștri, suntem singurul furnizor de soluții de plată care oferă decontare instantanee a fondurilor fără costuri suplimentare. Oferim, de asemenea, mobilitate totală prin intermediul unei cartele SIM gratuite, care vine cu fiecare terminal POS, și prin intermediul numeroaselor noastre soluții și instrumente gratuite care permit comercianților să accepte plăți oriunde – în magazin, online și în deplasare. În plus, cu myPOS, comercianții pot beneficia de consultanță gratuită din partea personalului nostru în showroom-urile noastre”, spune Laura Pup, Country Manager myPOS România.

 

Fintech-ul myPOS a fost lansat în 2014 şi de atunci a conceput o gamă largă de produse şi servicii de plată. Portofoliul companiei include dispozitive POS multifuncţionale la preţuri accesibile. Cu un dispozitiv myPOS, un comerciant poate accepta toate metodele de plată – carduri cu cip, pin, magnetice şi cu bandă de la operatori mondiali precum Visa, Mastercard, JCB și Amex, dar şi de la scheme de plată europene, printre care Bancontact şi iDEAL. Terminalele myPOS sunt echipate cu o cartelă de date gratuită, concepută exclusiv pentru aceste dispozitive, care asigură conectivitate mobilă 24/7/365.

 

myPOS își accelerează expansiunea cu obiectivul de a fi prezent în toate orașele europene importante, pentru că ne propunem să fim mai aproape de comercianții noștri. În plus, Bucureștiul este una dintre piețele emergente pentru plățile cu cardul din Europa, așa că a fost o decizie firească să ne extindem prezența aici. De asemenea, ne străduim să oferim tuturor companiilor, indiferent de mărimea lor, șansa de a utiliza noile tehnologii și de a rezolva rapid provocările legate de plăți. Facem acest lucru oferind o platformă de business cu toate instrumentele necesare pentru a primi banii în câteva secunde, a gestiona fondurile cu un cont de comerciant, a urmări plățile în deplasare cu o aplicație mobilă, a plăti cheltuielile companiei cu un card de afaceri gratuit și multe altele. myPOS poate ajuta cu siguranță afacerile din România să își simplifice operațiunile zilnice și să își accelereze creșterea”, spune Maxim Kochnev, CFO myPOS.

 

Tot mai mulți comercianți aleg myPOS, iar acest lucru este confirmat de utilizarea terminalelor de plată ale companiei. În România, în primele trei luni ale acestui an, numărul de terminale utilizate a crescut cu aproape 70%. myPOS se așteaptă ca terminalele operate de companie în țară să depășească în curând 5.000. Tranzacțiile pe platforma myPOS au crescut, de asemenea, cu 75% față de anul precedent, ajungând la 2,5 miliarde de euro.

 

Odată cu inaugurarea magazinului din București şi extinderea biroului său, condus de Laura Pup, care s-a alăturat echipei la începutul anului 2022, myPOS îşi consolidează prezenţa pe piaţa locală. În magazinul MyPos situat în Grand Offices Building de pe Calea Floreasca nr. 55, Laura Pup îi invită pe comercianți să experimenteze varietatea de soluţii de plată fără numerar și consultanţa oferită de echipa locală de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 18:00, în mod gratuit.

 

Despre myPOS

myPOS este o companie de tip fintech inovatoare care deservește clienții întreprinderilor mici și mijlocii din Spațiul Economic European, Elveția și Marea Britanie. Aceasta oferă soluții de plată simple și convenabile în magazin, online și on the go pentru peste 150 000 de întreprinderi din peste 30 de țări europene.

 

Platforma myPOS oferă microîntreprinderilor și IMM-urilor tot ceea ce au nevoie pentru a accepta plăți și pentru a gestiona diverse aspecte ale afacerii lor, inclusiv vânzarea la distanță, accelerarea fluxului de numerar și utilizarea comerțului electronic. Întreprinzătorii primesc gratuit un cont comercial în mai multe valute, un card de afaceri, instrumente moderne și o platformă puternică care îi ajută să vândă oriunde.

 

Pentru inovaţiile sale în industria plăţilor, myPOS a câştigat numeroase premii prestigioase, precum Best POS Innovation din partea Merchant Payments Ecosystem, în 2019, premiul B2B Innovation Award de la FinTech Breakthrough Awards, în 2021 și Best Use of Mobile la FS Tech Awards în 2022. myPOS a câștigat, de asemenea, premiul Company of the Year 2022, la categoria finanțe în cadrul Forbes Business Awards din Bulgaria. Mai multe detalii pe www.mypos.com.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here