POZIŢIA CNIPMMR REFERITOARE LA PROIECTUL DE OUG PRIVIND MODIFICAREA CODULUI MUNCII – LEGEA NR.53/2003

0
1431

 

Referitor la Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă ce priveşte modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 prin introducerea unei noi instituţii juridice şi anume „munca flexibilă” sau „kurtzarbeit” astfel cum a fost ea consacrată la nivel european,

 

CNIPMMR susţine iniţiativa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, care vine atât în sprijinul întreprinderilor private cât şi al angajaţilor pentru a depăşi această perioadă de dificultăţi economice provocată de pandemia COVID-19.

 

În ceea ce priveşte conţinutul proiectului de ordonanţă, CNIPMMR propune următoarele completări:

 

  1. Pentru o mai mare claritate asupra conținutului şi asupra măsurilor ce urmează a fi adoptate, să se specifice în titlul actului normativ că acesta reglementeză „munca flexibilă” sau „kurtzarbeit”;

 

  1. Prin instituirea sistemului de „muncă flexibilă” angajatorul să aibă posibilitatea reducerii programului de muncă şi să poată dispune repartizarea inegală a normei de muncă reduse;

 

  1. Decizia de modificare a timpului de muncă, a modului de repartizare a acestuia pe zile şi, respectiv, a salariului să se comunice salariatului cu cel puţin 10/15 zile anterioare producerii modificării;

 

  1. Angajatorul să aibă posibilitatea informării și consultării direct cu salariatul, cu privire la intenţia de reducere unilaterală a timpului de muncă, acolo unde nu există sindicat reprezentativ sau reprezentanţi ai salariaţilor desemnaţi;

 

  1. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale să clarifice în cuprinsul ordonanţei dacă îndemnizaţia pentru reducerea programului de muncă se achită de către angajator odată cu drepturile salariale, ulterior urmând să-i fie decontată de către instituţiile abilitate, sau va fi virată salariatului după ce angajatorul face dovada achitării salariului corespunzător normei de muncă reduse;

 

  1. Reducerea termenului de aprobare a Hotărârii Guvernului privind normele de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă de la 60 de zile la 10 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here