Poveștile mamelor din Ucraina, în lupta de a-și salva copiii

0
998

La doar câteva zile după ce a născut în subsolul maternității din Donețk, Natalia și-a luat fiica și a trecut granița în România.

 

  • Imediat după ce a născut în subsolul maternității din Donețk, încercuit complet de trupele ruse, Natalia și-a luat fetița și a fugit din calea războiului. A intrat în România cu fiica de nici două săptămâni și mama ei, prin punctul de trecere a frontierei din Isaccea. La sosire, au fost întâmpinate de echipa Salvați Copiii, care le-a direcționat către spațiul special amenajat pentru familii. Angajații Salvați Copiii au oferit sprijin psihologic mamei și bunicii care se aflau într-o stare emoțională instabilă, acestea izbucnind în lacrimi, fiind compleșite de modul în care au fost primite. În special, bunica era foarte afectată. Și-a lăsat băiatul de 28 de ani și soțul acolo.

 

  • Elena este surdo-mută și a ajuns în România împreună cu fiul său de 9 ani. Au plecat în pripă din zona Kiev, soțul rămânând să lupte. Timp de două săptămâni, Elena a locuit în casa unei familii din comunitate, iar ulterior, prin grija aceleiași familii, a ajuns într-un spațiu pus la dispoziție de o biserică. Nu intenționează să plece mai departe, ci își dorește să lucreze, iar copilul ei să meargă la școală și la un after-school ca ea să poată lucra în acest răstimp. Echipa de asistenți sociali Salvați Copiii a fost în permanentă legătura cu ea, pentru informare, consiliere (procedura de azil, accesarea protecției temporare, educație, muncă), i-a acordat ajutor material și i-a oferit tichete sociale, a intermediat comunicarea cu un angajator.

 

  • Natașa locuiește temporar în Gura Humorului, județul Suceava. Cu soțul rămas în urmă în Ucraina, mama privește înainte și își dorește să înceapă o viață nouă, în siguranță, alături de copilul ei, în România. Copilul are un chist ocular care îl împiedică să vadă cu claritate. Echipa mobilă Salvați Copiii a întâlnit-o pe Natașa în timpul unei vizite de monitorizare și identificare a beneficiarilor în județul Suceava. Natașa a primit tichete sociale și familia a intrat în evidența Salvați Copiii și va fi sprijinită petnru a accesa serviciile medicale, sociale și educaționale, în vederea facilitării integrării pe termen mediu și lung. 

București, 26 aprilie 2022:  Războiul din Ucraina a alungat de la casele lor peste 5 milioane de oameni, majoritatea fiind copii și femei, potrivit centralizărilor UNHCR. Aproximativ 84.000 de persoane, 37.000 copii, au rămas pe teritoriul României și au nevoie de asistență socială, psihologică și de sprijin pentru integrarea educațională a copiilor. De cele mai multe ori, mamele ucrainence trec granița doar cu copiii lor, după ce au parcurs chiar și zile întregi pe drum.

 

Echipele Salvați Copiii România, aflate pe teren de la începerea crizei umanitare, au asistat 35.234 de persoane: 19.474 de copii si 15.760 de adulți. În perioada sărbătorilor pascale, Salvați Copiii România a intensificat activitățile de sprijin umanitar și a acordat 2.004 tichete sociale copiilor și familiilor lor.

 

Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România, a atras atenția asupra vulnerabilității mamelor care fug din calea războiului, pentru a-și pune copiii la adăpost: „Sunt mame tinere, cu copii de câteva săptămâni sau numai câteva zile, care au trecut printr-o naștere traumatizantă, în subsolurile spitalelor bombardate și care fac un efort supraomenesc pentru a ajunge în România, uneori după zile de mers. Am văzut mame care au trecut granița la Isaccea, pe jos, purtându-și în brațe nou-născuții. Sunt femei vulnerabile, care au nevoie de asistență umanitară complexă, pentru ele și copiii lor.”

În total, 64% dintre copiii ucraineni au fost nevoiți să își abandoneze locuința, școala și comunitatea. Datele autorităților de la Kiev arată că peste 200 de copii ucraineni au murit în război și alte câteva sute de copii au fost răniți în atacurile armate.

Totodată, mai mult de 100.000 de copii trăiesc în Ucraina în instituții de îngrijire a copilului și sunt în risc crescut de a fi lăsați în urmă.

 

Cei care doresc să sprijine programul de asistență umanitară o pot face aici: https://bit.ly/SalvatiCopiiiUcraina sau pot trimite un SMS la 8827 cu textul SALVEZ, donație singulară de 2 EURO.

 

Organizația Salvați Copiii  evaluează constant nevoile copiilor și ale familiilor acestora și oferă asistență umanitară, după caz, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în Centrele de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și în taberele de refugiați coordonate de IGSU și în punctele de staționare.

 

Experiența Salvați Copiii în domeniu          

 

Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate, în vederea integrării lor sociale și educaționale. În cei 27 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional, în cele 5 centre regionale (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara).

 

Persoană de contact: Lavinia Varodi, coordonator program – [email protected], tel. +40 721 329 101.

___________________________

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here