Populația de tigri sălbatici din Nepal e pe cale să se dubleze

0
1288

București, 24 septembrie 2018. În acest weekend, oficialii din Nepal au anunțat că populația de tigri de aici a ajuns la 235 de exemplare conform estimărilor recente. Acest lucru înseamnă o populație aproape dublă față de valoarea de referință de aproximativ 121 de tigri din 2009. Dacă această tendință continuă, Nepalul ar putea deveni prima țară în care se va atinge obiectivul Tx2 – de a dubla populația de tigri sălbatici din lume până în 2022.

Succesul obținut în Nepal se datorează în mare parte angajamentului politic al țării și adoptării unor instrumente și strategii inovatoare pentru conservarea tigrului. Nepalul a fost prima țară care a atins standarde globale în domeniul gestionării zonelor de conservare a tigrilor, o schemă de acreditare a Conservation Assured Tiger Standards (CA|TS). „Protejarea tigrilor este o prioritate a guvernului și suntem recunoscători pentru sprijinul partenerilor noștri, al tuturor autorităților, al comunităților locale și al comunității internaționale pentru aderarea la acest scop comun”, a declarat Bishwa Nath Oli, secretar al Ministerului Pădurilor și Mediului din Nepal.

 

Mai puțin de 4000 de tigri la nivel mondial, în sălbăticie…

 

În 2010, la Summitul Tigrului de la Sankt Petersburg, Rusia, lideri globali și reprezentanți ai tuturor guvernelor din cele 13 țări populate cu tigri s-au angajat să dubleze numărul de exemplare din această specie (obiectiv cunoscut sub numele de Tx2) până la următorul An Chinezesc al Tigrului, în 2022. La momentul summitului, existau doar 3.200 de tigri în sălbăticie – față de cei 100.000, cu un secol în urmă. La ora actuală, în sălăticie există o populație estimată la 3890 de tigri, în total, în Bhutan, Cambodgia, China, India, Malaezia, Bangladesh, Indonezia, Myanmar, Vietnam, Laos, Nepal, Rusia și Thailanda.  Cifrele cresc în India, Rusia, Nepal și Bhutan. Acest lucru se datorează unei mai bune gestionări a ariilor protejate, diminuării braconajului, capacității îmbunătățite de monitorizare a speciei și intensificării eforturilor de combatere a traficului de tigri și produse provenite de la aceștia.

…și încă pe atâția tigri, în captivitate

 

Una dintre cauzele care pune în pericol supraviețuirea speciei este comerțul ilegal cu animale sălbatice pe cale de dispariție și cu produse provenite de la acestea. Tigrii sunt crescuți, de cele mai multe ori, pentru blană, mustăți și colți – despre care se crede că ar avea proprietăți miraculoase de vindecare. În plus, aceste animale sunt vândute circurilor sau ca animale de companie, pe piața neagră.

În România sunt interzise spectacolele ce folosesc animale sălbatice, începând din iulie 2017. Este interzisă folosirea animalelor indiferent de gradul de îmblânzire, dacă sunt născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare. Animalele care se aflau în responsabilitatea unor instituții publice sau private, la momentul în care legea a intrat în vigoare, trebuie relocate în rezervații, sanctuare sau grădini zoologice, până la finalul lui 2018.

 

Împreună, pentru protejarea naturii sălbatice

„Această creștere semnificativă a populației de tigri din Nepal este dovada că atunci când lucrăm împreună putem salva speciile sălbatice de pe planetă – chiar și speciile amenințate cu dispariția”, a declarat Leonardo DiCaprio, membru al board-ului WWF-US și președinte al Fundației Leonardo DiCaprio, care a finanțat programe pentru conservarea tigrilor în Parcul Național Bardia din Nepal și în alte zone, încă din 2010. „Nepalul este un exemplu de reușită, prin eforturile de dublare a tigrilor din propria țară, și servește drept model de conservare pentru toată Asia și pentru restul lumii. Sunt mândru de parteneriatul fundației mele cu WWF pentru a susține Nepalul și comunitățile locale în dublarea populației de tigri sălbatici”.

 

Nepalul a efectuat un recensământ național al populației de tigri în perioada noiembrie 2017 – aprilie 2018, în regiunea transfrontalieră Terai Arc Terrain, o vastă arie de ecosisteme diverse la granița cu India. Au fost folosite camere de filmat cu senzori de mișcare și diferite studii pentru a estima arealul și densitatea populației de tigri, precum și densitatea speciilor-pradă. Recensământul din 2013 a estimat populația de tigri la 198 de exemplare.

 

Mai sunt 4 ani până când trebuie atins obiectivul Tx2

 

Cu doar patru ani rămași până la termenul limită, obiectivul Tx2 de a dubla numărul de tigri la nivel global nu poate fi atins decât dacă toate țările cu populații de tigri își intensifică eforturile și își asumă un nivel similar de excelență.

– Sfârșit –

Pentru informații suplimentare contactați WWF-România:

Adriana Trocea – Expert comunicare externă, email: [email protected], tel. 0728278737

Note pentru editori:

Imagini de la camerele cu senzori de mișcare (credit: © DNPWC/WWF Nepal):

https://bit.ly/2D2YXMB

 

Mai multe informatii despre protejarea tigrilor in salbaticie:

www.wwf.ro/ce_poti_face_/pentrutigri/

Adoptă un tigru: http://tigru.wwf.ro/

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here