Ponderas Academic Hospital

0
553

După două decenii la conducerea celui mai vechi spital ginecologic din România, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu își mută activitatea în Ponderas Academic Hospital, unde va dezvolta specialitatea de chirurgie ginecologică oncologică

 

București 23 noiembrie 2023. Începând de astăzi, pacientele care se confruntă cu afecțiuni ginecologice oncologice au acces, în Ponderas Academic Hospital, la unul dintre cei mai experimentați chirurgi din domeniu: Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu. Acesta va pune în serviciul pacientelor cele 3 decenii de experiență în îngrijirea femeilor și expertiza acumulată în mii de operații reușite de tratare a cancerelor ginecologice.

„Unul dintre obiectivele mele este acela de a sprijini  dezvoltarea acestei specializări în Ponderas Academic Hospital. În anii mei de activitate am contribuit cu succes la formarea și dezvoltarea a peste o sută de medici și multiple echipe medicale în această specializare. Sunt convins că împreună cu echipa de aici, de care mă apropie valorile și principiile comune, vom putea stabili un nou standard de excelență în tratamentul afecțiunilor oncologice feminine.”,  a declarat Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu.

Viziunea domnului doctor  Gheorghe Peltecu este că oncologia ginecologică se face doar în echipă, fiind nevoie ca departamentul de ginecologie oncologică chirurgicală să fie funcțional, împreună cu un departament de ginecologie medicală.

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu este un medic cu o vastă experiență în managementul multidisciplinar al patologiilor genitale. Ne bucurăm că va face parte din echipa Ponderas și va ajuta la dezvoltarea acestei specialități oncologice.”, susține Prof. Dr. Cătălin Copăescu, director medical Ponderas Academic Hospital .

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu este unul dintre cei care au pus bazele specializării de chirurgie ginecologică oncologică în România. În cifre, cei peste 30 de ani de activitate în domeniul sănătății femeilor se transpun în câteva mii de intervenții chirugicale oncologice, peste 200 de lucrări, studii, tratate și cercetări publicate și peste 100 de medici formați după principii moderne.

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu și-a dedicat 40 de ani din carieră Spitalului Clinic de Obstretică și Ginecologie Filantropia, contribuind decisiv la dezvoltarea acestuia și a fost, de asemenea, inițiatorul ideii de societate de ginecologie oncologică din România, fiind membru fondator al acesteia.

La Ponderas Academic Hospital, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu va începe un nou capitol al carierei sale profesionale și va sprijini echipa medicală a spitalului în atingerea dezideratului de excelență medicală, prin intervențiile de chirurgie ginecologică oncologică în care este specializat și pe care le va efectua în cadrul spitalului, precum  leziuni precanceroase de col uterin, cancerul de col uterin, cancerul de vulvă, de vagin, de endometru și cancerul de ovare și trompe. De asemenea domnul  doctor realizează cu succes operații pentru fibroame uterine și chisturi ovariene, dar și alte intervenții chirurgicale laparoscopice ginecologice.

 

Despre Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu – peltecu.ro

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Peltecu este medic primar în obstetrică-ginecologie, profesor universitar la UMF „Carol Davila” și doctor în științe medicale. Are peste 35 de ani de experiență medicală iar în ultimii 25 de ani s-a specializat în chirurgie ginecologică oncologică, chirurgie laparoscopică și chirurgie oncologică mamară.

Este un adept al medicinei bazată pe dovezi și anii în care a profesat în străinătate (1991-1996) a reusit sa=si dezvolte o abordare modernă. A adus în România expertiza acumulată în stagii de supraspecializare la Spitalul Universitar Lausanne (Elveția), Universitatea Stellenbosch (Cape Town, Africa de Sud), Mayo Clinic (Rochester, Statele Unite) și la Memorial Sloane Kettering Cancer Center (New York, Statele Unite).

În ceea ce privește chirugia oncologică mamară, a importat în anii ‘90 în România abordarea vestică care prespune intervenții conservatoare care prioritizează odată cu sănătatea femeii, acolo unde e posibil, și aspectul estetic. A influențat pozitiv felul în care medicină românească se uită la cancer, integrând comisiile multidisciplinare (tumor boards) în practică clinică din România, în spitalul Fliantropia.

Este primul și singurul român membru al Society of Pelvic Surgeons, cea mai prestigioasă asociație americană care reunește lideri de opinie în chirurgia pelvină din întreaga lume.

De-a lungul carierei si-a concentrat eforturile atât în activitatea clinică, unde a avut premiere medicale însemnate pentru România, cât și în zona academică, publicând manuale de chirurgie ginecologică alături de lideri de opinie internaționali și formând o echipă multidisciplinară de medici care vor deveni viitori lideri de opinie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here