Platforma românească Eventmix.live extinde accesul pentru publicul larg și va putea găzdui conferințe și evenimente cu zeci de mii de participanți

0
1195

                                                                                                                               

București, 15 februarie 2021 – Odată cu trecerea la versiunea Public Beta și dezvoltarea noilor funcționalități, platforma Eventmix.live devine disponibilă publicului larg și poate găzdui evenimente mari, cu agende complexe și mii de participanți. Proiectul Eventmix.live a fost lansat anul trecut de antreprenorii în serie Sergiu Biriș și Andrei Dunca și se adresează celor care doresc să organizeze, pe site-ul propriu, evenimente online interactive, precum conferințe, workshop-uri, webinarii, concerte sau cursuri.

Eventmix.live este o platformă self-service în care organizatorii își pot crea un website dedicat evenimentului, sub brand propriu, pe link-ul lor. De la lansarea sa în septembrie 2020, platforma a fost îmbunătățită prin dezvoltarea de noi funcționalități astfel încât fiecare organizator să poată gestiona cu succes orice fel de eveniment virtual sau hibrid, de la înregistrarea participanților, procesul de ticketing, zona expo pentru sponsori sau zona de networking unde participanții pot interacționa.

Până în prezent, Eventmix.live a găzduit cu succes evenimente de la 50 și până la 3200 de participanți, desfășurate pe parcursul unei zile întregi sau pe mai multe zile. Din totalul evenimentelor, cea mai mare pondere au avut-o cele medicale, urmate de evenimentele de wellness și din educație, organizate atât din România, cât și din Statele Unite ale Americii. Printre clienții recurenți ai platformei se numără Mediamed Publicis care au organizat cu ajutorul Eventmix.live conferințe și congrese în domeniul medical, dar și SuperTeach care desfășoară lunar conferințe în domeniul educației.

Pentru 2021, cei doi antreprenori au în plan să continue dezvoltarea platformei, în prezent fiind în lucru mai multe opțiuni care vor facilita desfășurarea evenimentelor online pentru orice organizator. Totodată, inițiatorii proiectului doresc să crească gradul de notorietate a platformei în Statele Unite ale Americii, unde urmează extinderea echipei de vânzări. Un alt obiectiv este creșterea numărului de evenimente din domeniul medical, nișă în care platforma s-a dovedit până acum extrem de eficientă și ușor de utilizat pentru organizatori și participanți.

„Pe toată perioada de la lansare am continuat să îmbunătățim platforma astfel încât oricine să poată organiza un eveniment sub brand propriu. Prin noua versiune Eventmix.live extindem accesul organizatorilor de evenimente și putem acomoda orice tip de eveniment, chiar și cu zeci de mii de participanți simultan, pe o durată de mai multe zile. Pentru anul acesta, vizăm extinderea prezenței noastre în Statele Unite ale Americii, o piață pe care o considerăm un accelerator de dezvoltare, precum și creșterea numărului de evenimente în zona medicală, foarte importante în contextul pandemiei”, a declarat Sergiu Biriș, CEO și co-fondator Eventmix.live.

Potrivit reprezentanților proiectului, Eventmix.live participă în prezent la programul de accelerare thefamily.co, unul dintre cele mai solide programe dedicate startup-urilor din Europa.  

„Proiectul thefamily.co ne ajută la deschiderea nostră către piețe internaționale, mai ales că Eventmix.live a fost gândit de la început să fie un proiect scalabil la nivel global. De asemenea, faptul că vom avea posibilitatea de a prezenta proiectul în fața unui număr mare de investitori la finalul programului, este o oportunitate de neratat pentru noi. Obiectivul nostru este să atragem o rundă de investiție care să contribuie la accelerarea creșterii și la extinderea globală a proiectului”, a completat Sergiu Biriș.

 

Despre Eventmix.live

Eventmix.live este un concept realizat de Sergiu Biriș și Andrei Dunca, antreprenori cu background solid în zona de video streaming și business online. Este al treilea proiect pe care cei doi îl lansează împreună. Cei doi mai colaborat și în trecut, fiind co-fondatorii platformei românești de video sharing Trilulilu, achiziționată de compania Digitap, precum și LiveRail, companie de publicitate video online și unul dintre cele mai de succes startup-uri pornite de fondatori români, fondat în 2007 și achiziționat de compania Facebook în 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here