PIELE SENSIBILĂ LA RADIAȚIILE SOLARE? CÂND E CAZUL SĂ VĂ ADRESAȚI MEDICULUI

0
1459

 Mai multe straturi de celule alcătuiesc pielea.
 Primul strat, este așa-zisă barieră hidro-lipidică. Sub acesta, se găsește stratul regenerator, încât la fiecare 28 de zile avem țesut cutanat nou. Sub aceste două straturi se găsesc vasele de sânge.
 Chiar și soarele blând al primăverii determină încălzirea exagerată a pielii. Sensibilitatea acesteia crește prin încălzire, datorită faptului că vasele de sânge se dilată. Din păcate, crește și riscul de a dezvoltă afecțiuni ale pielii.
 De aceea, este necesar să luăm măsuri de protecție solară.
 Adulții cu pielea foarte albă și cei predispuși la alergii, precum și copiii au primele două straturi foarte subțiri și au nevoie de protecție solară înaltă. Această protecție se obține cu ajutorul hainelor. Zonele foto-expuse se protejează cu ajutorul cremelor.
 Leziunile produse de soare se numesc actinite și pe acestea sunt generate, cel mai des, cancerele cutanate.
 Chiar dacă în aparență ești perfect  sănătos, este bine ca prin noiembrie să-ți arătați pielea dermatologului care poate sesiza orice proces în evoluție.
 Acestfel, realizăm o prevenție pro-activă împotriva bolilor de piele.
 Atenție! Cel mai agresiv cancer de piele constatat la om este melanomul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here