Peste 600 de participanti la Gala Sănătății Mintale Evenimentul a marcat lansarea Campaniei ANTIDROG la nivel național „Alege viața, NU drogurile!”

0
716

Gala Sănătății Mintale, organizată de Asociația de Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală de Grup, s-a desfasurat ieri, 23 octombrie 2023,  cu sala plina, la Palatul Parlamentului.

În cadrul evenimentului a fost lansată campania antidrog Alege Viata, NU drogurile, un proiect de anvergură care va fi implementat la nivel național în instituțiile de învățământ.

Pentru a marca importanța acestuit demers Dna. Natalia-Elena INTOTERO, Ministrul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Șanse a susținut că sprijină orice demers care are rolul de a preveni consumul de droguri în rândul copiilor și tinerilor.

Ministrul a vorbit celor prezenți despre campaniile antidrog susținute în rândul tinerilor instituționalizați care s-au derulat în fiecare județ al țării și despre aplicația online de prevenție a consumului de droguri la care se lucrează la minister, dar și despre o caravană la nivel național, cu un autocar personalizat care să meargă prin județele țării și să convingă tinerii să spună NU drogurilor.

Lucian Romașcanu – Senator: „În calitate de senator, vă asigur de toată implicarea noastră în general în a face demersuri legislative necesare pentru binele societății românești, iar, la acest moment, unul dintre cele mai importante aspecte de atins este cel legat de reducerea semnificativă a consumului de droguri. Pot să vă asigur că vom promova reglementările legislative necesare care să permită statului să acționeze pe toată linia, de la traficant până la consumator, adaptat faptei și proporțional cu aceasta.”

Nicoleta Pauliuc, Senator, Presedintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională: „Pentru că mă aflu la lansarea unui proiect pe care îl consider deosebit de important – „Alege Viata, NU drogurile” – cred că rezolvarea acestei probleme structurale a consumului de droguri nu va veni dintr-o singură măsură şi că ne putem conjuga eforturile. Îmi doresc să-i apărăm pe copii de efectele nocive ale supraexpunerii la ecrane şi de pericolele de pe internet pentru ca sunt copii care îşi procură drogurile de pe dark web sau de pe site-uri de socializare. Introducând controlul parental pentru copii pe social media, avem şansa de a diminua fenomenul consumului de droguri.

 

Ștefan Mușoiu, Deputat, Președintele Comisiei de Afaceri Europene: Statisticile actuale trag un semnal de alarmă și ne determină să acționăm la nivelul instituțiilor pe care le reprezentăm și sa implicăm societatea civila pentru a a aduce mai multă lumină în rândul tinerilor care trăiesc aceste drame pentru că, din păcate fenomenul acesta a căpătat amploare în România, cu precădere în rândul tinerilor între 12 și 24 de ani.

Florin Dobrescu – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii: Ministerul Muncii și Solidarității sociale a întreprins și va continua să întreprindă măsuri pentru a îmbunătăți accesul la servicii de sănătate mintală, pentru a reduce stigmatizarea și pentru a promova conștientizarea în această problemă.

Sabin Sărmaș – Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor: „Ca și parlamentar sunt conștient că avem nevoie urgent de un cadru legal care să ajute la combaterea reală a acestui flagel. Un aliat în acest sens ne este și tehnologia care pusă în slujba oamenilor, ne poate ajuta într-o mulțime de moduri și dau doar două exemple: terapia comportamentală asistată de tehnologie sau aplicații care ne ajută la automonitorizarea stării de sănătate, putem salva minți și vieți.”

Evenimentul s-a bucurat de un real succes, reunind peste 400 de specialiști psihoterapeuți, psihiatri și psihologi, reprezentanți ai aparatului de stat al Guvernului: Natalia Intotero – Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; Lucian Romascanu -Senator; Nicoleta Pauliuc – Senator, Presedintele Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala,  Ștefan Mușoiu – Președintele Comisiei de Afaceri Europene; Sabin Sarmas – Presedintele Comisiei pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor; Florin Dobrescu – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii; reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane și personalități din mediul privat precum Tova Ben – Nun Cherbis – Președinte și Fondator al Complexului Educațional Laude – Reut, Irina Peptenaru – Fondator&CEO Cyber Smart Academy, Alexandru Stănescu – General Manager Fir4You Le Club si Silvia Uscov – Avocat&Managing Partner Uscov Attorneys at Law

Tova Ben – Nun Cherbis, Președinte și Fondator al Complexului Educațional Laude – Reut: „Nu avem voie să rămânem în afara vremurilor. Avem o misiune, o responsabilitate și pârghiile necesare, fiecare din poziția pe care o deține, astfel încât beneficiarii noștri direcți, copiii, să conștientizeze pericolele din jurul lor, să facă alegeri conștiente și să simtă cât mai puțin nevoia să se expună riscurilor de orice fel.”

Cristian Manea, Lect. Univ. Dr. Psihoterapeut: „De -a lungul anilor am întâlnit în cabinetul de psihoterapie foarte mulți oameni remarcabili și foarte multe povești extraordinare de viață. Ce-i distinge pe acești oameni și ce îi face remarcabili este dorința de a și depăși propriile neputințe: de multe ori nu au avut acces la educație, de multe ori nu au știut cum să depășească rușinea, vinovăția, judecățile, singurătatea sau dependențele.”

Eniko Georgescu, Psihoterapeut, Psiholog Clinician, Specialist în neuroștiințe și sănătate mintală: „Noi împreună cu dumneavoastră, împreună cu toți liderii care astăzi seară sunt alături, cu toți experți în sănătate mintală trebuie să reușim să înțelegem că este important ca împreună să lucrăm la bunul mers al lucrurilor, iar când ne vom întâlni din nou aici, și din nou vom fi în fața dumneavoastră să spunem <Am reușit!>.”

Alexandru Stănescu, General Manager Fir4You Le Club: „Pot să vă spun că mai ales pentru tineri un stil de viață activ și un stil de viață sănătos îi poate ajuta foarte mult în a-și concentra atenția într-o altă direcție față de aceste curente nocive care, din nefericire, pot ajunge în prezența lor.”

Seara a fost completată de un program artistic susținut de Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, Grupul Vocal al Ministerului Apărării Naționale condus de dirijorii colonel Aurel Gheorghiță și căpitan Daniel Metea, alături de tenorul Alin Stoica, soprana Elena Dincă-Velica, iar la nai Mădălina Lupu. Un moment special a fost susținut de Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Prezentatorul evenimentului a fost Bogdan Chenciu.

 

Campania „Alege viața, NU drogurile!”

Asociația de Psihoterapie Cognitiv Comportamentală de Grup propune un proiect educațional de conștientizare și prevenție a adicțiilor de droguri adresat copiilor și tinerilor din unitățiile de învățământ primar, gimnazial și liceal la nivel național. 

“Așa cum susține Malvina Roșu – psihoterapeut și președinte APCCG                                         misiunea noastră este de a preveni consumul de droguri, oferind psihoeducație, sprijin și consiliere  psihologică celor expuși riscului și comunității în general. Campania „Alege viața, NU drogurile” urmărește creșterea gradului de prevenție cu privire la pericolele abuzului de droguri și conștientizarea tinerilor cu scopul de a face alegeri conștiente astfel încât să acorde prioritate sănătății fizice, psihice și emoționale. Această campanie se va desfășura atât fizic în 20 de orașe din țară, începând cu școlile și liceele cu un grad ridicat de risc din București, cât și în mediul online pe toate canalele de social media pentru a ajunge mesajele noastre la cât mai mulți copii și tineri”.

Mesajul campaniei demarate se adresează copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani, în rândul cărora se înregistrează creșteri alarmante ale consumului de droguri.

Acest program implementat la nivel național  își dorește să fie o intervenție integrată a societății civile și a  instituțiilor publice.  

 

Povestea Asociației de Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală de Grup începe cu sutele de povești ale oamenilor care au învins boala sau se luptă să o învingă.

Eveniment organizat în parteneriat cu Asociația “Exploring Culture”.

 

Parteneri: Spitalul Clinic de Psihiatrie “Profesor Doctor Alexandru Obregia”, Complexul Educațional Laude-Reut, Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, Grupul Vocal al Ministerului Apărării Naționale, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, Cyber Smart Academy, Cocor, Euromedia, Phoenix Media, Chocoland, Fit4You, Le Club, Techir.

Parteneri media: Zile și Nopți, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio Itsy Bitsy, Spot Media, Wall-Street, Garbo, Kudika, 9 a.m., Sfatul Părinților, Life.ro, Revista Psychologies România, Ordinea Zilei, România Pozitivă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here