Parcul Pirin din Bulgaria, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, sub amenințarea distrugerii totale

0
1379

Raport WWF: Construirea unei stațiuni de schi cauzează pagube ireversibile parcului

 

București, 29 ianuarie 2018 – Parcul Național Pirin din Bulgaria, una dintre cele mai importante regiuni din Europa din punctul de vedere al biodiversității, a suferit pagube iremediabile în urma construcției și extinderii stațiunii de schi Bansko, arată un raport WWF publicat astăzi. Analiza arată că stațiunea de schi, aprobată de guvernul bulgar în anul 2000, a compromis și valoarea economică pe termen lung a acestui parc.

 

În luna decembrie, guvernul bulgar a modificat planul de management al Parcului Pirin pentru a permite extinderea construcțiilor pe până la 48% din suprafața sa. Proiectul unui nou plan de administrare, aflat în prezent în litigiu în instanță, ar permite construirea unei infrastructuri de schi într-o zonă de 12,5 ori mai mare decât zona actuală, precum și exploatarea forestieră pe 60% din parcul național.

 

Raportul lansat azi la nivel internațional demonstrează, foarte clar, că aceste planuri ar provoca pagube ireversibile Parcului Pirin. „Dezvoltarea infrastructurii de schi, în căutarea unor câștiguri pe termen scurt, a avut deja un impact asupra Parcului Pirin. Acest raport prezintă clar impactul negativ atât asupra naturii, cât și asupra valorii economice pe termen lung a acestui parc. Guvernul bulgar nu poate continua cu planuri care să permită zonei de schi să crească de 12 ori. Trebuie să-i asculte pe cetățenii săi care îi cer ca Pirin să fie protejat”, spune Veselina Kavrakova, directorul general WWF-Bulgaria.

 

Proteste în peste 20 de orașe din Bulgaria, săptămânal

 

Inclus ca sit în patrimoniul mondial UNESCO din 1983, Parcul Pirin adăpostește specii-simbol, cum ar fi ursul brun, lupul cenușiu și acvila țipătoare mică. Modificările aduse planului inițial de management au fost grăbite și adoptate de guvernul bulgar la 28 decembrie 2017, după ce WWF și o coaliție de ONG-uri au contestat în instanță proiectul care le includea. Această mișcare, care a luat prin surprindere autoritățile, a declanșat proteste săptămânale în peste 20 de orașe din Bulgaria și în alte zeci de localități din întreaga lume.

 

Pârtiile deja construite au scos din UNESCO două zone din parc

 

Raportul WWF, „Pârtii alunecoase: protejarea Parcului Pirin de extinderea suprafeței schiabile și exploatarea forestieră nesustenabilă” (titlu original: Slippery Slopes: Protecting Pirin from Unsustainable Ski Expansion and Logging), subliniază faptul că, în momentul construirii zonelor de schi curente, concesionarul a construit instalații de schi pe o suprafață mai mare cu 60% decât cea contractată. Această construcție a provocat daune ireversibile parcului național. Ca rezultat, două zone au pierdut statutul de Patrimoniu Mondial și au fost etichetate ca zone tampon.

 

Dispozițiile din noul proiect al planului de management sunt o nouă amenințare pentru ecosistemele importante ale acestei zone. Construcția infrastructurii de schi și exploatarea forestieră la scară largă ar amenința considerabil viața sălbatică a parcului prin distrugerea, reducerea și fragmentarea habitatelor naturale. Extinderea ar avea loc în unele dintre cele mai importante și valoroase zone ale parcului și ar necesita tăierea unor arbori foarte bătrâni. Se estimează că mai mult de 3.000 de hectare de pădure ar trebui defrișate pentru a facilita expansiunea planificată a zonelor de schi.

 

De asemenea, raportul mai arată că zonele de schi au avut inclusiv un impact economic negativ asupra economiei locale, după cum demonstrează creșterea șomajului, reducerea populației și scăderea dramatică a valorii proprietății. De asemenea, administrația locală din Bansko nu maximizează potențialul instalațiilor care existau deja. În plus, este de așteptat ca efectele schimbărilor climatice să afecteze condițiile de zăpadă, ducând la creșterea dependenței de zăpada artificială și mărirea costurilor de operare a stațiunii de schi. Un alt efect va fi presiunea asupra aprovizionării cu apă la nivel local.

 

E nevoie de o strategie pentru dezvoltarea sustenabilă a Parcului Pirin

 

Raportul WWF oferă ca alternativă o strategie pentru dezvoltarea sustenabilă a Parcului Pirin. Această viziune se axează pe turismul durabil efectuat pe tot parcursul anului și pe o strategie de diversificare a veniturilor pentru zonă. Privind în perspectivă, dezvoltarea municipalităților parcului ar trebui să fie ghidate de o strategie națională pentru un turism durabil de iarnă și de vară. Raportul prezintă, de asemenea, alternative și oportunități de afaceri pentru Pirin în afara sezonului de schi.

 

„Posibilitatea de a dezvolta Pirin într-un mod durabil există. În loc să urmărească dezvoltarea dăunătoare a pârtiilor de schi, guvernul bulgar ar trebui să utilizeze valoarea naturală a Parcului Pirin pentru a spori economia locală într-un mod care nu dăunează ireversibil acestei zone”, adaugă Marco Lambertini, directorul general al WWF International.

 

Dacă ar urma acest plan, Pirin ar putea servi ca un exemplu pentru gestionarea durabilă a ecosistemelor montane atât în Bulgaria, cât și din afara acestei țări; iar natura sa ar fi protejată pentru generațiile actuale și viitoare, se mai spune în raport. În caz contrar, Pirin ar putea fi înscris pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, ca o consecință a deteriorării ireversibile a valorii sale universale remarcabile.

 

Note pentru editori:

– Imaginile sunt disponibile aici.

 

Pentru mai multe informații:

Konstantin Ivanov | WWF Programul Dunăre Carpați | [email protected] | +359 884 514 636

Scott Edwards | WWF International | [email protected] | +44 7887 954116

 

Campania WWF pentru protejarea Parcului Pirin împotriva daunelor ireversibile cauzate de infrastructura de schi și a exploatării forestiere a fost susținută până acum de peste 120.000 de persoane

https://makeyourmark.panda.org/pirin

Slippery Slopes: Protecting Pirin from Unsustainable Ski Expansion and Logging (Pârtii alunecoase: protejarea Parcului Pirin de extinderea suprafeței schiabile și exploatarea forestieră nesustenabile) a fost pregatit pentru WWF de către Dalberg Advisors.

 

Despre WWF (World Wide Fund for Nature) Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here