OTP Bank prelungeste programul de conversie a creditelor acordate in franci elvetieni

0
870
franci-elvetieni-moneda

OTP Bank Romania prelungeste cu o luna programul de conversie a creditelor acordate in franci elvetieni, pentru a oferi timp suplimentar de decizie celor 3.500 de clienti care si-au exprimat interesul fara sa ceara formal sa participe, a declarat directorul bancii, Laszlo Diosi, pentru agentia MTI.

Pana in prezent, 8.500 de clienti cu astfel de credite si-au exprimat interesul in privinta programului, din care 5.000 au cerut formal sa participe, 3.000 semnand contractele de conversie. Beneficiile acordate de OTP Bank Romania celor care participa la program se ridica la 30 de milioane de franci elvetieni, anunta Mediafax.

In cadrul programului, OTP Bank ofera o stergere partiala a datoriei si dobanzi mai mici unui numar de peste 10.000 de clienti daca acestia accepta conversia creditelor din franci elvetieni in euro sau lei.

Programul de conversie a fost anuntat in decembrie, dar de fapt a inceput abia o luna mai tarziu, dupa ce banca a adoptat un nou model de contract, in urma consultarilor cu agentia pentru protectia consumatorilor, a spus directorul general al OTP Bank Romania.

Portofoliul de credite in franci al OTP Bank Romania se ridica la aproximativ 500 de milioane de franci.

Impactul financiar al programului de conversie a creditelor in franci aflate in portofoliul diviziei din Romania a fost estimat de grupul ungar OTP la aproximativ 30 de miliarde de forinti (96,8 milioane de euro).

OTP Bank Romȃnia a inregistrat anul trecut un profit ajustat dupa impozitare de 21.9 milioane de lei, in crestere cu 97% fata de anul anterior, fiind luate in calcul si rezultatele Bancii Millennium, preluata de catre OTP.

Banca, subsidiara a OTP Bank, este un furnizor integrat si auto-finantat de servicii financiare. OTP Bank ofera servicii financiare universale in Ungaria, Romania, Muntenegru, Croatia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia si Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienti, prin intermediul unei retele teritoriale de peste 1500 de unitati, ATM-uri si canale electronice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here