Opera Națională București prezintă Promenada Operei, ediția a XII-a, în 27 august pe esplanadă

0
703

 

Ediția a XII a a Promenadei Operei din 2022, va avea loc sâmbătă, 27 august, și se dorește a fi o  sărbătoare a muzicii și a mișcării în aer liber pentru împlinirea spiritului. Publicul este invitat la o zi de neuitat ce va cuprinde 12 ore de muzică și activități inedite de educație, relaxare și mișcare în aer liber.

 

Evenimentul principal – Gala extraordinară Promenada Operei

 

Sâmbătă, 27 august, începând cu ora 21:00, pe scena mare se va desfășura gala extraordinară Promenada Operei, cu participarea orchestrei, a corului și a ansamblului Operei Naționale București dirijate de Tiberiu Soare. Evenimentul va aduce pe scenă sopranele Iulia Isaev, Marta Sandu Ofrim, Madeleine Pascu și Cristina Eremia, mezzosoprana Sorana Negrea, tenorii Daniel Magdal și Andrei Lazăr, baritonii Cătălin Toropoc, Alexandru Constantin și Dan Indricău, bașii Marius Boloș și Ion Dimieru, prim-balerinii Cristina Dijmaru, Bogdan Cănilă, Valentin Stoica, Marina Gaspar, dar și balerinii ansamblului Raluca Jercea și Ștefan Meșter. Regia poartă semnătura lui Alexandru Nagy.

 

Publicul este așteptat la un veritabil regal liric ce va cuprinde o suită de capodopere muzicale, dintre care amintim numai câteva dintre ariile şi duetele ce urmează a fi interpretate: Il ètait une fois à la cour d’Eisenach – din opera „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach; Un bel di vedremo – din opera „Madama Butterfly” de G. Puccini; Parigi, o cara – din opera „La traviata” de G. Verdi; Te Deum din opera „Tosca” de G. Puccini. Emoția și pasiunea muzicii clasice se vor împleti în pași de dans și interpretări solistice de excepție pe esplanada din fața primei scene lirice a țării.

 

Accesul la eveniment este liber și se va realiza începând cu ora 12:00, iar cei prezenți se pot bucura în familie de ateliere și workshop-uri precum:

 

Atelier de pictură și creație costume cu Andreea Radu și Doina Alice Popa

(12:00 – 18:00, pavilion)

Opera aduce de pe scenă cele mai spectaculoase costume și scenografii grandioase. Descoperiți secretele creației vestimentare de înaltă clasă alături de o altă formă de pictură. Un atelier deschis tuturor, dar în special copiilor, completându-le educația estetică într-un cadru plăcut, trăind o experiență unică în lumea operei

 

Tururi ghidate ale sediului Operei Naționale București

(12:00-18:00 din oră în oră)

  • Tururile se organizează între orele 12:00 și 19:00 (cu începere la fiecare oră fixă), cu programare la e-mail [email protected] (este necesară o programare prealabilă).
  • Durata unui tur ghidat este de aproximativ 40 de minute
  • Ghidul oferă date despre istoria și arhitectura clădirii (stil, capacitate și dotări sală și foaier, dotări scenă), istoria muzicii, istoria operei și baletului, comparație cu opere din lume, creația  unui spectacol, meseriile din operă, informații despre operă și balet pe înțelesul tuturor.
  • Tururile ghidate sunt interactive, bazate pe discuție liberă între ghid și vizitatori.

 

Atelier foto – lector universitar doctor Marius Iacob – UNATC

(12:00 – 18:00, foaierul galben al Operei Naționale București)

În foaierul galben al Operei, vizitatorii noștri vor găsi un spațiu special amenajat unde vor putea intra în universul magic al personajelor de Operă, vor putea îmbrăca costume și purta peruci iar alături de studenți și profesioniști din lumea imaginii de film, copii, adolescenți, părinții și bunici vor putea experimenta diferite tehnici de fotografie.

 

Face painting – Căsuța Armonia

(12:00 – 15:00, pavilion esplanadă)

O lume a culorilor li se deschide copiilor care trec pragul evenimentului, prin minunatul atelier de pictură pe față. Cei mici adoră această activitate, iar aici pot alege să fie orice își doresc ei. Cu ajutorul culorilor special concepute pentru pielea lor sensibilă, sub pensula magică a artiștilor, Edit, Linda și Andreea, voluntari ai Căsuței Armonia, copiii se pot transforma în personajele preferate. Fluturași, prințese, steluțe, pisicuțe, cățeluși, tigri, Spider Man sunt doar câteva dintre modelele care îi vor duce pe cei mici în universul poveștilor.

Copiii pot participa la această experiență la orice vârstă accepta ideea de face painting.

Vârsta recomandată : +3 ani. Valori învățate: răbdarea, curiozitate, toleranță, sensibilitate.

Competențe dobândite: comunicare, creativitate, luare de decizii. Partener  Asociația „Ajut, deci exist”

 

 

UNATC – Atelier jocuri teatrale școala de teatru DreamBoutique

(14:00- 16:00, pavilion esplanadă)

În cadrul evenimentului Promenada Operei, școala de teatru DreamBoutique va susține 3 ateliere de jocuri teatrale dedicate copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, astfel: un atelier dedicat claselor 1-4, un atelier dedicat claselor 5-8 și un atelier dedicat claselor 9-12. Toate cele 3 ateliere se vor desfășura simultan, în timpul alocat acestei activități, conform programului dumneavoastră și vor fi susținute de  pedagogii DreamBoutique, care sunt absolvenți ai UNATC, cu experiență în pedagogie teatrală. În cadrul acestor ateliere, jucându-se, participanții își vor exersa imaginația, memoria, atenția și spiritul de observație.

Copiii și tinerii sunt așteptați la un atelier de jocuri teatrale realizat de actrițele Andreea Stan și Odette Mândruță, studente la masteratul de pedagogie teatrală (UNATC), în cadrul cărora ne propunem să le antrenăm participanților abilități precum lucrul în echipă, concentrarea atenției, memoria, spontaneitatea și imaginația.

 

Atelier de dezvoltare personală cu psiholog Malvina Roșu

(16:00 – 17:00, pavilion esplanadă)

Un atelier de dezvoltare personală este una dintre cele mai eficiente modalități care contribuie la dezvoltarea psih-emoțională în orice etapă a dezvoltării. Copilul tău învață să fie flexibil, creativ, atent și empatic. Vrem să le insuflăm copiilor și adolescenților valorile fundamentale și dezvoltarea inteligenței emoționale care îi va ajuta să devină adulți echilibrați, încrezători în propriile forțe, împliniți și cu o mare capacitate de adaptare în toate contextele existențiale.

Ce zici, accepți provocarea?

 

Atelier „Meseriile viitorului” cu psiholog Malvina Roșu

(17:00 – 18:00, pavilion esplanadă)

Trebuie sa ne ajutam copiii sa se integreze într-o lume nouă a profesiilor. Alături de psihologul și psihoterapeutul Malvina Roșu, copii vor descoperi noile provocări ale viitorului lor profesional.

 

SCENA MICĂ

UNATC – Teatru animație

(12:00 – 12:30)

Vrabie Arina (absolventă master Teatru de Animație), Ana-Maria Pușcalău (absolventă master

Teatru de Animație), Ioana Vlădău-Babii (studentă Păpuși an II), Robert Herea (student Păpuși

an II), Anda Brașoveanu (studentă Păpuși an III) și Alexandra Dinu (studentă Păpuși an III)

prezintă scurte momente de dans tradițional românesc și clasic realizate cu marionete.

În program se regăsesc: Hora românească, Balerinele, Fetele de la Căpâlna și Călușarii.

 

UNATC – Atelier de confecționare păpuși

(12:45 – 13:20)

Momente de dans folcloric românesc realizate cu marionete, urmate de atelierul în care copiii își pot personaliza propria păpușă din lemn.

 

Atelier „Primii pași de balet” cu prim-balerina Mihaela Soare

(14:00 – 15:30)

Alături de prim solista baletului ONB, cei mici vor putea păși pentru prima dată în lumea minunată a baletului clasic. Atelierul este acompania de pianistul Mădălin Voicu Jr.

 

LUOHAN Qi Gong

(14:30 -16:00, esplanadă)

Qi Gong (Qi – energie, Gong – muncă) este o metodă a medicinei tradiționale chinezesti, care îmbină mișcările plăcute ale corpului, concentrarea mentală și respirația, pentru a spori energia internă a omului.

Qi Gong are la bază principiul conform căruia boala se naște dintr-un dezechilibru de flux al energiei vitale a omului.

Sistemul LUOHAN Qi Gong este o scoală budhist-medicală a Qi Gong–ului și este considerat cel mai eficient sistem de Qi Gong medical de către „Societatea Academică Mondiala de Qi Gong Medical”.

Aceste tehnici, numite izvor de sănătate, reprezintă o sursă inepuizabilă de liniște, sănătate și vitalitate, fiind în același timp exercitii ideale pentru menținerea formei fizice și a tonusului psihic în condițiile de tensiune și stres cotidian.

 

Atelier „Prima dată la pian” cu pianistul Mădălin Voicu Jr.

(15:30 – 17:00)

De cele mai multe ori, artiști rememorează cu drag și nostalgie prima dată când au intrat în contact cu un instrument muzical. Pianul este unul dintre cele mai importante și populare instrumente, alături de pianistul ONB Mădălin Voicu Jr., participanții la acest atelier vor putea atinge clapele unui pian real.

 

Spectacol de teatru „Wasted” de Kae Tempest

(18:00 – 19:15)

„Wasted”  este o călătorie dulce amară între trecut, prezent și viitor, la capătul căreia se

întrezărește amețitoarea iluzie a schimbării. O poveste despre confuzie și speranță, despre

teama ratării și curajul de a acționa. Durata: 75 de minute, fără pauză. Restricție de vârstă 15+

Regia: Vlad Isăilă / Traducere şi adaptare: Vlad Isăilă / Echipa de creație: Regia: Vlad Isăilă / Compozitor: Càri Tibor /Scenografia: Cora Oprea / Asistent regie: Carla Munteanu, Pivniceru Alexandra / Video mapping: Constantin Simion Lighting design: Vlad Lăzărescu / Distribuție: Charlotte: Eva Cosac / Ted: Vlad Pânzaru / Danny: Tiberius Zavelea

 

Opera Națională București aduce „zbor” în balonul cu aer cald prin proiectul “RiseUP – Bucharest on the Sky by MachineMan”

 

Proiectul “RiseUP – Bucharest on the Sky by MachineMan”, care aduce pentru prima dată conceptul de festival al baloanelor cu aer cald în mediul urban, ia parte în avanpremieră la Hub-ul Cultural Promenada Operei, ediția a XII-a, oferind participanților o experiență unică prin prezența unuia dintre cele mai mari baloane cu aer cald din România. Doritorii vor fi ridicați în ancoră deasupra esplanadei Operei Naționale București până la o înălțime de aproximativ 20 m în funcție de vreme. Minorii pot urca doar însoțiți de adulți.

 

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR

Parteneri: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Primăria Sectorului 5 București, Rise Up Bucharest on the Sky, Machine Man, Universal Solution, Desculț în iarbă, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Mediatrust

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here