Open House Networking la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

0
1272

Identificarea unor posibile parteneriate, precum şi a unor proiecte viabile, ce pot fi implementate atât în ţară, cât şi în străinătate constituie două dintre obiectivele evenimentului de astăzi”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în deschiderea Open House Networking dedicat Secţiunii Comerţ. Cu această ocazie, preşedintele CCIB a punctat principalele elemente ale strategiei de relaţii externe a Camerei bucureştene şi a vorbit despre evenimentele aflate în pregătire, dedicate valorificării oportunităţilor de afaceri oferite de diverse pieţe externe şi promovării ofertei româneşti pe plan internaţional: Ziua oportunităţilor de afaceri dedicată Iranului, misiunile economice organizate în: R. P. Chineză, Indonezia, Iordania şi Israel, dar şi în Regatul Maroc.

La rândul său, Mihai Andriţoiu, preşedintele Secţiunii Comerţ a CCIB şi vicepreşedinte al Camerei bucureştene, a vorbit despre importanţa dezvoltării afacerilor utilizând informaţii verificate, în vederea minimizării riscurilor asumate. În acest context, o prezentare deosebit de bine primită de public a fost cea susţinută de Bogdan Hossu, pe tema finanţărilor nerambursabile pentru investiţii în domeniul agricol.

Manifestarea, organizată cu susţinerea companiei Wise Finance Solutions SRL, a fost a doua dintr-o serie de întâlniri periodice cu membrii CCIB, dar şi cu partenerii şi colaboratorii echipei noastre. Această ediţie a fost onorată şi de prezenţa unor membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti (de la Ambasadele Republicii Cehe, Republicii Populare Chineze, Republicii Moldova), oficiali din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai mediului academic.

Aceste evenimente vizează o mai bună cunoaştere reciprocă a reprezentanţilor companiilor membre şi constituie, totodata, un excelent prilej pentru a promova în rândul comunităţii de afaceri evenimentele aflate în pregătire, ofertele speciale dedicate membrilor noştri, dar şi serviciile oferite de echipa CCIB. De asemenea, în cadrul acestor intâlniri, reprezentanţii firmelor membre au posibilitatea de a transmite doleanţele şi problemele cu care se confruntă, urmând ca, în baza atribuţiilor legale, Camera bucureşteană să acţioneze în consecinţă la nivelul instituţiilor statului.

Următoarea ediţie a Open House Networking Breakfast va avea loc miercuri, 29 martie 2017, şi va aborda problemele cu care se confruntă zona industrială.

Începând cu 1 septembrie 2016, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a revenit în sediul său istoric din Str. Ion Ghica nr. 4, edificiu de prestigiu al arhitecturii bucureştene a începutului de secol XX, apreciat de specialiştii vremii ca fiind „un monument de o majestate simplă şi frumoasă, cu o faţadă grandioasă, clasică şi vie”.

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here