ONG-ul Climb Again deschide primul Centru de terapie prin sport și antrenament paralimpic pentru copii cu dizabilități din România

0
589

Investiția totală pentru Centrul de terapie va fi de 1,5 milioane euro

ONG-ul care ajută copiii cu dizabilități din toată țara, Climb Again, a terminat prima fază a construcției Centrului de terapie prin sport si antrenament paralimpic de la Gruiu, județul Argeș și a desfășurat deja primul eveniment în parteneriat cu Comitetul Național Paralimpic. Centrul a găzduit o tabără cu 20 de sportivi paralimpici din mai multe discipline: escaladă, tenis de masă, tenis de câmp, tir cu arcul, atletism.

Noul centru sportiv are o suprafață totală de 5 hectare, o suprafață de joacă și sport de 5.000 de mp și este dedicat atât copiilor și tinerilor cu nevoi speciale din toată țara, cât și comunității locale.

“Va deveni cel mai bun mod de a te antrena pentru Campionatele Mondiale sau Jocurile Paralimpice. Centrul va avea cele mai bune facilități care ne pot purta spre performanță și când te gândești că e doar începutul. Nu mi-am imaginat niciodată că poate exista așa ceva în România și pentru sportivii cu dizabilități.”, Răzvan Nedu, fost vicecampion mondial.

Centrul de terapie prin sport și antrenament paralimpic Climb Again este un spațiu terapeutic și sportiv destinat diferitelor tipuri de dizabilități și va fi accesibilizat cu indicii vizuale sau auditive pentru copiii hipoacuzici, nevăzători sau cu deficiențe de vedere, cu suprafețe de joacă și recuperare multifuncționale și polisenzoriale concepute după schema terapiei sportive si căi de acces facile.

Printre atracțiile prevăzute la Centrul Climb Again se numără traseul de aventură pentru copii și tineri cu dizabilități, care include și tiroliană accesibilizată pentru scaunul rulant, escaladă, glamping, ture cu caiac-ul, trasee cu biciclete tandem, simple sau handbikes, tenis de masă, tenis de câmp, sporturi de minge, arte marțiale.

În acest moment pot fi cazați 20 de sportivi, urmând ca la finalizarea construcției, centrul Climb Again să poată găzdui 100 de copii.

“Centrul acesta a fost visul nostru încă din primul an de Climb Again când am văzut ce minuni poate face escalada pentru copiii cu dizabilități. Escalada este o terapie extrem de eficientă pentru copiii și tinerii cu dizabilități, dar oferă și oportunități de socializare și networking între copii cu nevoi speciale și copii tipici, acestea fiind baza unei dezvoltări psihice armonioase. Încă de atunci ne-am imaginat un spațiu în care să putem să ducem mai departe misiunea noastră. Este un centru în care sportivii cu dizabilități se pot antrena în cele mai bune condiții pentru a putea, la un moment dat, să ne aducă și medalii olimpice. De asemenea este un Centru în care copii și tinerii cu dizabilități vor fi susținuți prin toate activitățile care se desfășoară să-și descopere potențialul maxim și să aibă o viață independentă. Le mulțumim partenerilor care ne-au ajutat până acum să creăm o comunitate incluzivă la Gruiu și  așteptăm și alte companii care doresc să susțină cauza noastră. Ne dorim să finalizăm proiectul până în 2025.”, a declarat Claudiu Miu, fondator Climb Again.

Următoarea fază a construcției presupune o sală de sport multifuncțională și mai multe terenuri de sport, iar principalele obiective ale sportivilor care se vor antrena în cadrul Centrului de terapie sportivă și antrenament paralimpic sunt participarea la Jocurile Paralimpice și, specific pentru cei care practica escalada, ascensiuni pe cele mai înalte vârfuri din lume, 7Summits.

Despre Climb Again

Asociația Climb Again, coordonator al echipei de paraclimbing a României, este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) , fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă.  Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here