Noul site MagiCAMP.ro, dezvoltat pro bono de Zitec

0
743

București, 11 aprilie 2019 – Zitec, lider pe piața de IT din România, specializat în dezvoltarea de soluții, servicii și produse tehnologice personalizate, a dezvoltat pro bono noul site MagiCAMP.ro, pentru accesibilitate crescută, noi funcţionalităţi şi siguranţă sporită.

Principalele obiective ale noului website au fost dezvoltarea unei secțiuni de donații online, simplificarea interfeței de administrare astfel încât membrii echipei MagiCAMP să poată administra cu ușurință conținutul, instruirea echipei în utilizarea acestei platforme, precum și adaptarea conținutului pentru dispozitivele mobile. De asemenea, pagina web este acum mai sigură şi mai rapidă, fiind găzduită cu sprijinul Zitec în Google Cloud. Echipa Zitec dedicată MagiCAMP a inclus un project manager, designeri, programatori și specialiști quality assurance.

 

”Suntem o echipă specializată în tehnologie, dar foarte motivată de inițiativele civice și non profit de care societatea noastră are atât de multă nevoie. Suntem mândri că am putut contribui în misiunea MagiCAMP și sperăm ca eforturile și expertiza noastră să îi ajute pe termen cât mai lung”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO Zitec.

 

„Alegerea de a colabora cu Zitec a fost una naturală pentru că echipa producătorului IT este profesionistă şi are un spirit autentic de implicare socială. Suntem foarte bucuroşi că prin implicarea Zitec, site-ul MagiCAMP.ro este acum mai rapid, mai funcţional şi mai simplu de folosit de către echipa noastră”, a declarat Vlad Voiculescu, membru fondator MagiCAMP.

 

Proiectul se alătură altor inițiative Zitec dezvoltate pro bono precum site-ul Ministerului Culturii, www.cultura.ro, ca parte a eforturilor de susținere pe termen lung a tehnologizării instituțiilor publice.

 

În ceea ce privește implicarea în comunitate, de-a lungul timpului Zitec a dezvoltat o serie de alte proiecte pro bono, printre care Fotogeografica.ro, Alpinet.org, Alegeri.tv, AlexGavan.ro, Florinsimion.com,  cei1024.ro sau respectpentrumedici.ro

 

 

Despre Zitec

 

Lider pe piața IT din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puţinele companii româneşti certificată Microsoft ISV Gold, Microsoft Cloud Gold, Amazon AWS Technology Partner și Google Cloud.

În ultimul an, Zitec s-a clasat în Top 3 al celor mai apreciați angajatori din România, conform site-ului undelucram.ro și în “Topul companiilor din IT pentru care să lucrezi” realizat de Revista BIZ. În 2018, serviciile livrate de Zitec clientului „PPT Prețuri Pentru Tine” i-au adus acestuia premiul ”Client of the Year”, iar pentru serviciile de digital marketing, compania a fost nominalizată în topul agențiilor de digital din Romania conform Forbes, în timp ce campania de donare de sânge la birou lansată de Zitec la nivel național – #cei1024 – a fost premiată cu “Cel mai bun proiect intern de CSR” la Gala Oameni pentru Oameni 2017, “CSR Initiative of the Year” la Romanian Outsourcing & Shared Services Awards și “CSR Program of the Year” la Galele ANIS din 2018 și 2019.

 

Despre MagiCAMP

 

Asociaţia MagiCAMP a început ca o tabără pentru copiii cu afecțiuni grave de sănătate, cărora boala le-a furat copilăria. Între timp, MagiCAMP a ajuns să găzduiască în tabere peste 500 de copii şi a devenit o reţea a solidarităţii.

 

Prin cele 11 refugii MagicHOME, asociaţia a oferit cazare gratuită pentru peste 600 de familii ale copiilor cu afecţiuni oncologice. MagicBOX este un colet cu ajutoare care pleacă lunar către peste 130 de copii aflați în situații dificile. Iar Centrul de Consiliere și Sprijin din cadrul MagiCAMP oferă suport psihologic copiilor diagnosticați cu cancer, părinților și fraților ac

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here