Norul de cenuşă traversează România. Guvernul închide întregul spaţiu aerian

0
680
nor-cenusa

nor-cenusaGuvernul a decis ca întregul spaţiu aerian pe teritoriul României să fie închis începând de sâmbătă, ora 18.00, până cel puţin duminică, la ora 12.00.

Conform datelor prezentate, sâmbătă, de către comitetul pentru situaţii de urgenţă constituit la Guvern, norul de cenuşă vulcanică va acoperi întregul teritoriu la ora 21.00, la o altitudine de 6.000-10.000 metri, dar până duminică, la ora 21.00, nu există riscul unor depuneri la sol sau concentraţii de cenuşă vulcanică în aer.

Duminică, la ora 21.00, prognoza va fi reactualizată.

„Dacă alte ţări din vestul Europei vor fi poluate, atunci există posibilitatea ca şi în România să ajungă aer poluat”, a spus premierul Emil Boc.

Autorităţile continuă să nu recomande populaţiei măsuri speciale de protecţie, considerând că încă nu există un risc asupra sănătăţii.

29 de curse aeriene, anulate în urma suspendării traficului pe Aeroportul din Cluj-Napoca

Aproape 30 de curse aeriene care trebuiau să decoleze sau să aterizeze la Cluj-Napoca au fost anulate în urma deciziei de suspendare a traficului pe Aeroportului Internaţional pe o perioadă de 24 de ore, începând de vineri noapte.

Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a declarat că din cauza norului de cenuşă care traversează România spaţiul aerian din partea de nord-vest a ţării a fost închis, iar traficul pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a fost suspendat pe o perioadă de 24 de ore, începând cu noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit site-ului aeroportului clujean, 29 de zboruri sunt afectate de suspendarea traficului, fiind vorba atât de curse aeriene care trebuiau să aterizeze, cât şi de curse care urmau să decoleze în cursul zilei de sâmbătă.

Astfel, sunt suspendate curse ale companiilor Tarom, Malev, Wizz Air, Carpatair, Blue Air, Lufthansa, care aveau ca destinaţii sau veneau din oraşe din ţară – Bucureşti şi Timişoara, sau din străinătate, precum Budapesta, Treviso, Forli, Munchen, Madrid, Frankfurt, Valencia, Barcelona şi Londra.

28 de curse, afectate de suspendarea traficului aerian pe Aeroportul din Timişoara

Un număr de 28 de curse aeriene sunt afectate de suspendarea traficului aerian pe Aeroportul Internaţional din Timişoara, aterizările şi decolările fiind anulate în urma închiderii parţiale a spaţiului aerian din cauza norului de cenuşă vulcanică.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Timişoara, Corina Lupulescu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că 28 de zboruri care erau programate să plece sau să sosească la Timişoara au fost anulate din cauza deplasării norului de cenuşă vulcanică.

„Deplasarea norului vulcanic şi închiderea unui sector aerian din România a dus la anularea a 28 de zboruri, programate să plece spre şi dinspre Aeroportul Internaţional «Traian Vuia» Timişoara, până la ora 13.55. Ulterior, o să anunţăm ce decizii vor lua companiile aeriene, dacă vor suspenda şi celelalte zboruri, programate după această oră”, a spus Corina Lupulescu.

Potrivit sursei citate, au fost anulate toate zborurile companiei Carpat Air, care urmau sa aterizeze sâmbătă dimineaţă, venind de la Oradea, Cernăuţi, Lvov, Chişinău, Constanţa, Sibiu, Odessa, Bacău, Craiova – Bucureşti, Iaşi şi Cluj, dar şi plecările spre Dusseldorf, Torino, Roma – Bergamo, Stuttgart, Florenţa, Verona, Munchen, Veneţia, Ancona.

De asemenea, şi compania Wizz Air a anulat zborurile spre Londra, cu ora de decolare 6.30, şi dinspre Londra, cu aterizare la ora 13.00, dar şi cursa de Dortmund, care urma să decoleze la 13.45.

Compania Tarom a anulat zborul Timişoara-Bucureşti, care ar fi trebuit să decoleze la ora 6.30. Compania Austrian Airlines a anulat cursa spre Viena, având ora de decolare 6.00, iar compania Lufthansa a anunţat anularea curselor Timişoara-Munchen cu decolări la 6.40 şi 13.55, dar şi a cursei Munchen-Timişoara având ora de aterizare 13.25.

În acelaşi timp a fost anulat zborul companiei Blue Air Timişoara-Bucureşti, cu ora de decolare 7.00. (Mediafax)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here