Nestlé România și Junior Achievement continuă proiectul “Succesul tău profesional” cu un nou webinar pentru liceeni

0
454

 

București, 24 mai 2022. Junior Achievement România, în parteneriat cu Nestlé România, continuă programul de dezvoltare profesională “Succesul tău profesional”. În cadrul acestui proiect, cei doi parteneri derulează o serie de activități de tip learning by doing. În luna mai, voluntarii Nestlé s-au întâlnit virtual cu 525 de elevi și 45 de profesori din 23 de județe.

 

Tema webinarului susținut de voluntari a fost „Cum să ai o carieră de succes”. Acest webinar a avut scopul de a oferi elevilor recomandări cu privire la dezvoltarea profesională. Webinarul s-a desfășurat online, a durat două ore, iar prezentările au fost completate de quiz-uri și jocuri de rol. Voluntarii Nestlé le-au transmis câteva recomandări elevilor.

 

Credeți în valoarea pe care experiența v-o poate oferi; învățăm ceva din fiecare situație”, spune Loredana Gîlmeanu, SEM HR Business Partner and Country Lead, Nestlé România.

 

„Să vă ascultați instinctul, să fiți atenți la ceea ce nu merge și încotro vreți să vă îndreptați. Să vă doriți să învățați acel lucru care vă stârnește curiozitatea”, spune Cătălina Stancu, Learning & Training Specialist, Nestle România.

 

„Fiți încrezători în forțele voastre, acceptați provocările, fiți constanți și aveți răbdare!”, declară Andrei Stoica, Coffee Ambassador and PR Coordinator, Nestlé România.

 

Voluntarii Nestlé nu sunt la prima experiență de acest gen, deoarece Nestlé organizează an de an întâlniri cu elevii, studenții și absolvenții pe diverse teme în cadrul inițiativelor locale și globale.

 

Tinerii au avut posibilitatea de a le pune întrebări pertinente, arătând interes crescut față de dezvoltarea personală și având aspirații de carieră foarte diverse.

 

„Am găsit utilă și interesantă activitatea la care am participat și felul în care prezentatorii și-au împărtășit experiențele de viață. A fost o activitate foarte interesantă și captivantă, iar voluntarii au vorbit clar și ordonat despre subiectele abordate. Mi-am clarificat anumite temeri în legătura cu viitorul. Participarea la sesiune mi-a oferit o doză de încredere în legătură cu cariera pe care doresc să o urmez”, a declarat o elevă de clasa a X-a, de la Colegiul National Mihai Eminescu din București.

 

„Faptul că voluntarii au oferit sfaturi foarte utile mă face să consider această activitate foarte utilă și interesantă. Mi-ar plăcea să mai fie astfel de activități în care înveți inlcusiv despre autoevaluare, compararea cu propria persoana și nu cu alții, cum să ne ne dezvoltăm propriile capacități. De asemenea, am apreciat recomandările de cărți făcute”, a precizat un elev de clasa a XII-a, de la Colegiul Național Grigore Moisil din Urziceni, jud. Ialomița.

 

„Din punctul meu de vedere, sesiunea de astăzi a avut un mare succes printre noi, elevii. Cu ajutorul acesteia, am dobândit cunoștinte noi. Totul a fost pe placul meu, în special întrebările de la final”, a transmis unul dintre elevii de clasa a IX-a de la Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț, jud. Neamț.

 

„Această sesiune a fost benefică pentru dezoltarea cunoștințelor mele, am realizat că sunt multe lucruri de învățat, lucruri pe care le stăpânesc doar cu experiența. A fost o activitate foarte plăcută, iar răspunsurile date la întrebările puse de noi, participanții, au fost foarte bine articulate”, a declarat o elevă în clasa a XI-a de la Colegiul Național Vasile Goldiş din Arad.

 

Parteneriatul cu Junior Achievement este deja la al treilea an și se încadrează în inițiativa globală de tineret „Nestlé Needs YOUth”, prin care Nestlé dorește să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

 

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing” și „project based” sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți, din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență.

 

Despre Nestlé

Inițiativele globale Nestlé:

În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuirii la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu.

 

Nestlé for Healthier Kids    

Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. În România, aceste eforturi se regăsesc se concretizează prin parteneriatele cu mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos – SETS”, inițiat de Fundația Prais și programul „Traista cu sănătate”, inițiat de Prof. dr. Veronica Mocanu.

 

Nestlé needs YOUth

Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

 

Sustenabilitate

Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

 

Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și sănătate, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției.

 

Contact:

Irina Siminenco

Corporate Affairs Manager, Nestlé România

irina.siminenco@ro.Nestlé.com

 

 

 

Evelina Bălu

Junior Achievement Romania

evelina.balu@jaromania.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here