Meciul Steaua – Schalke 04 de pe Arena Nationala, amanat. Vezi cand a fost reprogramat

0
185
fotbal

fotbalPatronul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, intr-o emisiune televizata, ca meciul cu Schalke 04 din prima etapa a Grupei J a Ligii Europa se va disputa la 21 septembrie si nu in 15 septembrie cum era programat initial, din cauza starii gazonului de pe Arena Nationala.

Becali a explicat la GspTV ca UEFA i-a cerut sa obtina acordul clubui german pentru a schimba data meciului, al postului ProTV si al firmei de marketing Team. Finantatorul stelist a precizat ca gruparea Schalke 04 a acceptat ca meciul sa se joace in 21 septembrie. Becali a adaugat ca va discuta apoi si cu postul TV care va transmite meciul si cu reprezentantii Team.

Patronul stelist a mai spus ca pana atunci gazonul de pe Arena Nationala va fi inlocuit de firma olandeza pe care a contactat-o deja, pentru suma de 360.000 de euro.

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, presedintele CA al clubului, Valeriu Argaseala, o comisie UEFA si reprezentanti ai firmei olandeze ce a fost contactata de Gigi Becali pentru a schimba gazonul de pe Arena Nationala au inspectat, joi, stadionul pe care s-a disputat meciul Romania-Franta.

Surse din cadrul FRF au declarat ca UEFA nu si-a dat acordul ca pe arena sa se dispute un meci joia viitoare. Un raport final al UEFA va fi dat publicitatii vineri.

Echipa nationala de fotbal a Romaniei a remizat, scor 0-0, cu reprezentativa Frantei, in preliminariile Euro-2012, in primul meci disputat pe Arena Nationala. Dupa scurt timp de la inceperea jocului, peluza de pe Arena Nationala a cedat sub crampoanele fotbalistilor, numeroase bucati de gazon desprinzandu-se pe toata suprafata acesteia. Jucatorii se afundau in teren, nu isi puteau tine echilibrul si era aproape imposibil de pasat la firul ierbii sau de driblat. Dupa cate un duel pentru balon, fotbalistii se ridicau de la pamant, puneau la loc brazda pe care au dislocat-o si abia apoi continuau faza. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here