Managerii au fost, în 2019, candidații cei mai interesaţi de schimbarea jobului

0
1318

Managerii au fost, în 2019, candidații cei mai interesaţi de schimbarea jobului. În ciuda aşteptărilor, cei mai stabili au fost cei din categoria entry-level

 

București, 14 noiembrie 2019: În medie, un manager a aplicat la 26 de job-uri de la începutul anului şi până acum, mai mult decât orice altă categorie de candidaţi, potrivit datelor eJobs.ro. În total, peste 730.000 de aplicări au fost înregistrate de cei aproape 28.000 de manageri şi executivi activi pe platforma de recrutare online eJobs.ro

 

Următorii cei mai dinamici candidaţi de pe piaţa muncii au fost cei din segmentul mid-level şi senior-level, fiecare dintre ei cu o medie de 21 de aplicări, în perioada ianuarie-noiembrie 2019. Cumulat, au adunat aproape 4 milioane de aplicări anul acesta.

 

Cei care au căutat o poziție entry-level au aplicat, în medie, la câte 20 de joburi de la începutul anului, numărul de aplicări înregistrate de ei depăşind pragul de 2,7 milioane. Asta deși cele mai multe joburi existente în acest moment în piață se adresează celor cu nivel minim de experiență.

 

“Când vine vorba de manageri, toată lumea îşi imagineză că sunt asaltaţi de oferte de angajare şi că schimbarea job-ului vine mai degrabă ca răspuns la o propunere primită şi nu ca un efort proactiv de a găsi altceva. Cu toate acestea, 2019 a fost anul surprizelor pentru recrutori, care, potrivit cifrelor noastre, par să fi avut mai multă lejeritate în găsirea unui manager decât a unui junior. Rata mai mare de aplicare decât în cazul celor aflaţi la început de carieră se explică şi prin faptul că o poziţie de conducere are o listă mult mai lungă de criterii care trebuie bifate de candidaţi şi, prin urmare, angajarea se face mai greu. Din acest motiv, pentru a obţine jobul dorit, în unele cazuri, managerii sunt nevoiţi să aplice pentru mai multe job-uri decât candidaţii din poziţii de entry level”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

În ceea ce privește categoriile de vârstă cele mai mai interesate de schimbarea job-ului, pe primul loc s-au aflat candidații cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani (22 de aplicări, în medie, pentru fiecare candidat), urmați de cei din segmentul 36-45 de ani (20 de aplicări / candidat) și de cei cu vârste de peste 45 de ani (19 aplicări / candidat). Cea mai redusă activitate au avut-o candidații aflați la început de carieră, care au aplicat, în medie, la 17 job-uri de la începutul anului și până acum.

 

Peste 8,2 milioane de aplicări au fost înregistrate prin intermediul eJobs.ro în intervalul ianuarie-noiembrie 2019, în creștere cu aproximativ 500.000 față de aceeași perioadă a anului trecut. În prezent, aproape 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.

 

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here