Luna mai, a doua cea mai bună lună din istoria eJobs: 33.000 de joburi noi, 1,1 milioane de aplicări și peste 20.000 de candidați noi

0
1463

 

București, 4 iunie 2021: Cea mai bună lună a acestui an și a doua cea mai bună din istorie, după ianuarie 2020. Așa arată radiografia rezultatelor lunii mai pentru eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România. Cu 33.000 de joburi noi, a fost marcat un salt de 23% față de luna aprilie, fapt datorat în principal măsurilor de relaxare și reluării încrederii angajatorilor în revenirea economică. Totodată, 20.000 de noi candidați și-au făcut cont pe eJobs.ro, în timp ce numărul total de aplicări a ajuns la 1,1 milioane.

 

”Vedem o intensificare a activității în sectoarele care au mers oricum bine în ultimul an, dar și o revenire a unor domenii care așteptau semnale de creștere economică, precum HoReCa. În acest caz, ridicarea restricțiilor, dar și apropierea sezonului estival a crescut semnificativ numărul de locuri de muncă disponibile în piață. De altfel, ca și în cazul IT-ului, și în ceea ce-i privește pe angajatorii din HoReCa, ne aflăm în fața unei situații foarte similare cu realitatea din 2018, 2019: devine foarte greu să găsești candidați în piață”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România.

 

Din cele peste 33.000 de joburi nou apărute în luna mai, 87% au fost postate de angajatorii din România, 7,8% de cei din străinătate și 5,2% au fost joburi remote. ”Atât pentru străinătate, cât și pentru remote vedem o creștere substanțială a numărului de poziții nou deschise. În ceea ce privește munca remote, surpriza este cu atât mai mare cu cât predicțiile generale vizau o reîntoarcere, din vară, a angajaților la programul clasic de lucru, la birou. Cât despre angajatorii din afara țării, pentru prima oară în ultimul an și jumătate scade numărul de joburi din medicină / sănătate, iar în topul clasamentului urcă ofertele de muncă din industria alimentară, construcții și turism / HoReCa”, mai spune Roxana Drăghici. Germania și Olanda continuă să fie cei mai mari angajatori, însă locul al treilea este ocupat în luna mai de Spania, după o lungă perioadă în care numărul de oferte a fost limitat.

 

Din cele aproximativ 30.000 de joburi care au fost postate de către angajatorii din România, cele mai multe au vizat candidații din retail. Sectorul de prestări servicii, industria alimentară și transport / logistică / import – export au fost următoarele cele mai mai active domenii în luna mai. HoReCa reintră în top, cu aproape 3.000 de joburi noi, depășind domenii precum call-center / BPO, telecom și chiar IT.

 

”Cu toate acestea, cele mai multe aplicări de luna trecută au ajuns la joburile din retail, IT, call-center / BPO, prestări servicii și bănci / servicii financiare. Alături de angajatori, și candidații se pare că au prins mai multă încredere în contextul favorabil al pieței din acest moment și stau cu ochii pe joburile care apar în piață. Astfel, peste 20.000 de aplicanți noi și-au făcut cont pe eJobs.ro în luna mai, iar numărul total de aplicanți pentru aceeași lună a fost de aproximativ 120.000”, mai spune Roxana Drăghici.

 

 

În acest moment, peste 33.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro. Pentru acestea sunt înregistrate, lunar, între 1,1 și 1,5 milioane de aplicări și peste 120.000 de aplicanți care își caută activ un loc de muncă.

 

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here