Libra internet Bank sprijină afacerile din agricultura românească în colaborare cu cele mai importante fonduri de garantare naționale și europene

0
1391

22 martie 2019 – Libra Internet Bank a încheiat recent două convenții cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri pentru îmbunătățirea accesului fermierilor români la finanțare, prin care se finanțeaza achiziția de terenuri agricole, alte investiții sau desfășurarea activității curente, cu garanție de până la 80% din partea fondului de garantare. O convenție similară există în vigoare între Libra Internet Bank și Fondul de Garantare a Creditului Rural, încheiată în 2017.

De asemenea, Libra este una din cele cinci bănci din România care participă la măsurile de sprijinire a fermierilor prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin convenția de finanțare cu partajarea riscului, încheiata cu Fondul European de Investitii (FEI). În cadrul acestei scheme de garantare, clienții băncii care contractează un credit agri pot beneficia de dobânzi avantajoase și garanție de până la 70%, cu condiția îndeplinirii condițiilor de eligibilitate din PNDR, pe urmatoarele sub-măsuri: 4.1 „Investiții în exploatații agricole”; 4.2 „Investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”; 4.1.a” Investitii în fermele de pomicultura”; 4.2.a” Investiții în procesarea/marketingul produselor agricole în sectorul pomicol”; 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea microîntreprinderilor și întreprinderilor mici non-agricole”.

Libra Internet Bank are o colaborare de durată cu FEI, prin care este sprijinită creditarea fermierilor, atât pentru achiziția de inputuri, cât și pentru investitii (în cadrul programelor de garantare EaSI, destinat microîntreprinderilor și  COSME, destinat IMM-urilor)

„Ne ocupăm intens de segmentul agri de peste 5 ani. Acum, a devenit una din cele mai importante linii de business pentru portofoliul nostru, creditele agri reprezentând 17% din totalul creditelor noi acordate de bancă în cursul anului trecut. Avem consultanți bancari specializati în agricultură și numeroase parteneriate prin care putem aduce soluții adaptate nevoilor de dezvoltare a afacerii pentru fermierii din România”, a declarat Emil Bituleanu, director general Libra Internet Bank.

Clienții interesați pot afla mai multe detalii în oricare din sucursalele băncii, pe site-ul www.librabank.ro sau la Call Center (08 008 55555).

Despre Fondul European de Investiții

Fondul European de Investitii (FEI) face parte din grupul Băncii Europene de Investiție. Misiunea sa principală este să susțină microîntreprinderile și întreprinderile mici si mijlocii din Europa, ajutându-le să obțină acces la finanțare. FEI proiectează și dezvoltă capital de risc si de creștere, garanții și instrumente de microfinantare care se concentrează exact pe acest segment de piață. În această calitate, FEI favorizează obiectivele UE pentru susținerea inovației, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii și ocupării forței de muncă.

Despre Libra Internet Bank

Recunoscută pentru activitatea de succes dedicată profesiilor liberale, dezvoltatorilor imobiliari și agribusiness-ului, LIBRA INTERNET BANK folosește inovația și noile tehnologii pentru a oferi cea mai bună experiență bancară clienților săi. Cu o rețea de 51 de sucursale, LIBRA INTERNET BANK este una dintre cele mai dinamice bănci din România și a fost desemnată, în 2018, „Cea mai inovatoare bancă”, în cadrul a trei evenimente de prestigiu din industria bancară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here