Investiții de 9 milioane de euro în producția de lactate marca „Țara Mea”, în 2018

0
1188

Cu 3 fabrici aflate în  Buzău, Arad și Ploiești, Cooperativa Țara Mea produce lactate românești în valoare de 500.000 €/lună. În două luni se va deschide fabrica de la Bârlad, în urma unei investiții de 7 milioane de euro. Alți 2 milioane de euro sunt alocați modernizării fabricilor de la Berca și Arad. Cooperativa se ocupă permanent atât de calitatea produselor din cele patru fabrici, cât și de împărțirea eficientă a costurilor și de investiții noi. În 2017, Țara Mea a înregistrat o cifră de afaceri de 26 milioane de euro.

„Principalul scop  al Cooperativei nu este sa livreze cât mai mult și cât mai repede, ba dimpotrivă: investiția de 2 milioane de euro se va duce către îmbunătățirea tehnologiei de producție a lactatelor – tehnologii de periere, cântărire, ambalare etc. , asftel încât să livrăm consumatorului final produse sănătoase, de cea mai înaltă calitate și producția în sine să fie avantajoasă pentru fabrici – resursele energetice, materia primă și resursele umane să realizeze un raport timp-calitate-cantitate cât mai avantajos posibil.” (Florin Burculescu, președinte Cooperativa Țara Mea)

Fabrica de la Berca, județul Buzău, este proprietatea Cooperativei din anul , a necesitat o investitie de 3 milioane de euro, produce lunar între 60 și 80 de tone de lactate și are aproape 100 de angajați.

În fabrica de la Arad s-au investit 4 milioane de euro,  iar fabrica de la Ploiești, cu o investiție de 200.000 de euro, este un proiect pilot, în care se lucrează manual specialități românești, după rețete tradiționale demult uitate.

La Bârlad se construiește o fabrică de lactate care urmează să livreze peste 80 de tone lunar. Fabrica va fi gata în două luni și a necesitat o investiție de 7 milioane de euro.

Cooperativa agricolă „Ţara Mea” s-a dezvoltat ca un business unic în România începând cu anul 2015. Astăzi, sub umbrela Cooperativei activează aproximativ 350 de fermieri cu activităţi de la cultivarea legumelor , la procesarea lactatelor şi a cărnii de porc şi pasăre etc.  Aceştia s-au constituit într-o Cooperativă cu acelaşi nume, într-un proiect inspirat de modele din Spania, Franţa, Italia şi România comunistă. Scopul Cooperativei este, pe de o parte, să crească producția și consumul de produse românești, autohtone și sănătoase, cu o calitate net superioară celor din import, și pe de altă parte, să susțină o creștere economică sănătoasă atât pentru producătorii români cât și pentru economia țării. Țara Mea este singurul proiect de acest gen care a reușit să integreze producția, procesarea și comercializarea, oferind astfel beneficii reale și câștig garantat membrilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here