Interes pentru dezvoltarea colaborării economice româno-pakistaneze

0
992

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa, a avut o întrevedere cu Excelența Sa dr. Zafar Iqbal, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Islamice Pakistan în România, aflat la a doua sa vizită la sediul nostru. Principalul obiectiv al întâlnirii a vizat identificarea unor modalităţi concrete de valorificare a potenţialului celor două economii.

Cu acest prilej, Iuliu Stocklosa a vorbit despre strategia de relaţii externe a CCIB, axată pe dezvoltarea colaborării comercial-economice cu ţările din afara Uniunii Europene, inclusiv cu cele din Asia, punctând posibilităţile reale de colaborare între partenerii din cele două ţări. În opinia preşedintelui CCIB, implicarea companiilor de profil din România în modernizarea şi retehnologizarea complexelor industriale livrate de ţara noastră în Pakistan înainte de 1989, precum şi în furnizarea de piese de schimb şi echipamente pentru modernizarea acestor unităţi de producţie poate constitui o primă direcţie de dezvoltare a relaţiilor economice bilaterale. De asemenea, Iuliu Stocklosa a subliniat faptul că România poate fi o poartă de acces a produselor pakistaneze în Uniunea Europeană (UE), ţinând seama atât de calitatea ţării noastre de membru UE, cât şi de poziţia sa geostrategică.

În deschiderea intervenţiei sale, ambasadorul Pakistanului l-a felicitat pe noul preşedinte al CCIB, apreciind în mod deosebit experienţa sa solidă, atât antreprenorială, cât şi camerală, şi l-a asigurat de întreaga sa deschidere în proiectele ce vizează creșterea schimburilor comerciale și cooperării economice bilaterale. Potrivit E.S. dr. Zafar Iqbal, Pakistanul şi România, ţări cu relaţii economice tradiţionale, oferă oportunităţi numeroase, atât în domeniul comercial, cât şi în cel investiţional, însă este nevoie de o mai bună conectare a celor două comunităţi de afaceri, inclusiv prin organizarea unor misiuni economice, atunci când situaţia pandemică o va permite, astfel încât potenţialul pieţelor menţionate să fie valorificat într-o mai mare măsură. În ceea ce priveşte domeniile de cooperare, ambasadorul Pakistanului a punctat faptul că, pe lângă cele menţionate de președintele CCIB, pot fi luate în calcul şi proiecte în infrastructură, precum extinderea și modernizarea rețelei de căi ferate pakistaneze. În plus, E.S. dr. Zafar Iqbal a apreciat ca fiind utilă dezvoltarea cooperării în domeniile educaţional şi cultural.

Potrivit preşedintelui CCIB, desfăşurarea la Bucureşti, în format hibrid, a unei „Zile a Oportunităţilor de Afaceri” dedicată Pakistanului, precum şi organizarea unor webinarii onorate de prezenţa unor înalţi oficiali din ambele ţări, în măsură să ofere informaţii valoroase celor două comunităţi de afaceri pot constitui primi paşi eficienţi în direcţia unei mai bune cunoaşteri reciproce a potenţialului celor două ţări, urmaţi de organizarea unor misiuni economice. Iuliu Stocklosa a anunţat că în perioada următoare CCIB va realiza o bază de date cu firme, din diverse domenii, interesate de colaborarea cu parteneri pakistanezi, pentru a fi transmisă, prin amabilitatea Ambasadei, camerelor de comerţ şi organizaţiilor de afaceri locale, în vederea punerii în contact, direct, rapid şi eficient, a cererii cu oferta.

Informații de background

În anul 2020, schimburile comerciale româno – pakistaneze au înregistrat o creștere, în condițiile în care comerțul exterior general al României a suferit o contracţie, pe fondul pandemiei de Covid 19. Astfel, comerțul bilateral s-a cifrat la 100,5 mil. USD (+121,2% față de 2019), din care exportul a fost de 67,6 mil. USD (+286,2% faţă de anul precedent), iar importul a fost de 32,9 mil. USD (+17,8% faţă de anul 2019). În principal, România exportă: nave maritime, lemn, combustibili și uleiuri minerale, mașini utilaje și echipamente mecanice şi importă materiale textile și articole din acestea. În primele două luni ale anului 2021 (date disponibile), volumul schimburilor bilaterale a atins 14,1 mil.USD (-56,2% față de perioada similară din 2020), din care exportul a fost de 7,4 mil USD (-74%), iar importul de 6,7 mil.USD (+29,5%).

Biroul de Presă al CCIB

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here