Industria romaneasca promovata la CERN de catre CCIB

0
766

„Am gandit acest proiect in contextul in care Organizatia Europeana pentru Cercetari Nucleare (CERN) va derula, in perioada 2014-2016, o serie de lucrari de retehnologizare la cel mai mare accelerator de particule din lume, existand o cerere consistenta pentru produse si servicii de inalta calitate. Invit firmele care opereaza in tara noastra sa nu-si subestimeze fortele si sa accepte provocarea de a intra in competitia de a deveni furnizor al CERN, pe nisele de piata unde experienta specialistilor romani poate fi valorificata cu succes”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), in deschiderea conferintei ,,Furnizor @ CERN – Accesarea platformei de achizitii publice de catre firmele romanesti”.

Evenimentul a fost organizat de Camera bucuresteana in colaborare cu Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara ,,Horia Hulubei’’(IFIN-HH) si Ministerul Educatiei Nationale (MEN) si a fost primul dintr-o serie al carei scop il constituie, intr-o prima etapa, dobandirea de catre comunitatea de afaceri romaneasca a informatiilor necesare cu privire la produsele si serviciile pentru care exista solicitari la nivelul Organizatiei Europene pentru Cercetari Nucleare, dar si cu privire la politicile de achizitie, conditiile ce trebuie indeplinite si pasii obligatoriu de parcurs pentru ca o firma romaneasca sa devina furnizor al CERN – una dintre cele mai importante organizatii internationale in domeniul cercetarii fundamentale. Aceste teme au fost abordate pe larg de catre dr. Anders Unnervik, seful Serviciilor Industriale si de Achizitii (CERN), in timp ce Matteo Castoldi, seful Biroului Dezvoltare din cadrul Grupului de Transfer de Cunoastere a punctat ariile de excelenta ale CERN, modalitatile in care se poate realiza transferul de know-how de la aceasta Organizatie, precum si posibilitatile concrete de colaborare, respectiv cumpararea de licente de la CERN, la preturi accesibile si printr-o procedura relativ simpla, furnizare de servicii si consultanta si, respectiv, cooperare in domeniul cercetarii-dezvoltarii.

In cadrul aceluiasi eveniment, onorat de prezenta secretarului de stat din cadrul MEN, prof. dr. Tudor Prisecaru, directorul general al IFIN HH, prof. dr. Nicolae Zamfir, a realizat o prezentare a activitatii Organizatiei, a punctat implicarea cercetatorilor romani in diverse experimente CERN si a vorbit despre modul in care companiile romanesti pot beneficia de pozitia Romaniei, de stat candidat la aderarea la aceasta prestigioasa Organizatie. „Politica de achizitii a CERN este bazata pe echilibrarea balantei tarilor contributoare, in ceea ce priveste ponderea produselor si serviciilor furnizate, raportata la ponderea contributiei statului respectiv la bugetul CERN. Firmele din tarile cu procentaj mic sunt incurajate sa acceseze platforma de achizitii a Organizatiei”, a subliniat directorul general IFIN HH.

Pentru a veni in sprijinul participantilor cu informatii cat mai utile, programul evenimentului a inclus o demonstratie practica de utilizare a platformei de achizitii a CERN, precum si o sesiune consistenta de intrebari si raspunsuri.

In a doua etapa a proiectului demarat de CCIB, firmele romanesti ale caror produse si servicii corespund exigentelor Organizatiei vor avea ocazia sa-si prezinte oferta la Geneva, la sediul CERN, in cadrul expozitiei pe care Camera bucuresteana o va organiza in prima parte a anului 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here