“Împreună creăm oportunități pentru copii” – prima platformă de CSR lansată de B2Kapital Portfolio Management

0
787

București, 8 aprilie 2021 – B2Kapital Portfolio Management anunță lansarea primei sale platforme de CSR din România, intitulată “Împreună creăm oportunități pentru copii”. Scopul platformei este de a crea, împreună cu partenerii din mediul ONG, oportunități pentru o viață mai bună a copiilor din mediile defavorizate.

Astfel, împreună cu cele trei asociații non-profit partenere – The Social Incubator, Magic Wings și Mia’s Children – B2Kapital Portfolio Management va contribui, pe parcursul anului 2021, la îmbunătățirea condițiilor din sistemul medical pediatric din România și la educația și integrarea socio-profesională a copiilor, prin proiecte dedicate.

“Ne bucurăm că avem ocazia de a susține dezvoltarea societății românești, prin proiectele de CSR demarate alături de partenerii noștri de la The Social Incubator, Magic Wings și Mia’s Children. Scopul nostru cu această platformă este de a avea un impact pozitiv asupra vieții copiilor vulnerabili, prin sprijinirea sistemului medical pediatric din România și a programelor de educație și integrare socio-profesională pentru copii și tineri”, a declarat Miruna Mițu, Director Resurse Umane și CSR, B2Kapital Portfolio Management.

Împreună cu Asociațiile The Social Incubator și  Mia’s Children, B2Kapital PM  va sprijini integrarea socială și profesională a copiilor și tinerilor vulnerabili care provin, în mare parte, din sistemul de protecție socială, prin dezvoltarea și implementarea unor servicii care să adreseze nevoile specifice ale acestei categorii: acces la educație non-formală și integrare socio-profesională, pentru a le asigura o șansă în plus la un viitor mai bun.

„Anul 2020 a schimbat ritmul și rutina cu care eram obișnuiți să facem lucrurile, dar totodată ne-a învățat ce impact poate avea sprijinul nostru asupra celor din jur. Ne bucurăm să luam parte la aceasta inițiativă minunată, deoarece ajutorul nostru, al tuturor, în procesul de integrare socială și profesională a copiilor și tinerilor vulnerabili este unul foarte important, care poate produce schimbări majore în viețile lor. Ne dorim ca aceștia să își descopere propriile forțe, să fie conștienți de lucrurile minunate pe care le pot realiza și să înțeleagă că orice vis poate deveni realitate.” – a declarat Adriana Preda, Director Executiv Asociația The Social Incubator.

“Abordarea noastră holistică este de a–i ajuta pe copiii și tinerii aflati în dificultate să se întrețină și, prin educație, să își creeze un viitor sigur, departe de fenomenele antisociale, contribuind în același timp la dezvoltarea unei conștiințe sociale a oamenilor.

Parteneriatul initiat de B2Kapital Portofolio Management reprezintă premiza și certitudinea unor noi oportunități la educația non-formală și integrare socio-profesională, la sănătate pentru viețile multor copii și tineri aflați în dificultate, împlinind dezideratul unui viitor adaptat la decență, speranță, cultură și civilizatie, integrate în contextul european.” – a declarat Mia Scarlat, Președinte Asociația Mia’s Children.

 

Sănătatea copiilor este, de asemenea, un pilon important al platformei de CSR lansată de B2Kapital PM România, astfel încât compania va contribui la dotarea cu echipamente necesare unei mai bune funcționări a spitalelor pediatrice din România, prin intermediul parteneriatului cu asociația Magic Wings, al cărei scop este „de a ne ajuta unii pe alții, zi de zi, pentru a crea o lume mai bună”, potrivit Anamariei Bucura, Președinte al Asociației.

“Suntem mândri de aceste parteneriate și abia așteptăm să vedem realizate proiectele noastre care vor aduce cu adevărat un impact pozitiv asupra vieții copiilor și tinerilor mai puțin norocoși”, a adăugat Miruna Mitu.

 

 

Despre B2Kapital Portfolio Management, Romania

B2Kapital Portofolio Management, Romania face parte din Grupul B2 Holding,  lider european în domeniul recuperării de creanțe, cu sediul central în Oslo, Norvegia. Grupul a fost înființat în 2011 și operează în 22 de state europene, având drept parteneri bănci, instituții de finanțare, operatori de telecomunicații, companii de retail și furnizori de utilități. Pe piața din România, grupul și-a început activitatea în anul 2016.  prin compania B2Kapital Portfolio Management. Tot în 2016, grupul a achiziționat și compania Debt Collection Agency. În 2020, cele 2 companii au fuzionat pe piața din România, rezultând o singură companie membră a Grupului B2 Holding – B2Kapital Portfolio Management.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here