Huawei deschide în România hub-ul de coordonare a nouă țări din regiune pentru serviciul Huawei Ads

0
774

Serviciul de publicitate targetează utilizatorii de dispozitive Huawei și se împarte în 3 canale de promovare

 

București, 15 martie 2022 – Platforma de publicitate Huawei Ads va fi coordonată în nouă țări din regiune de către noua echipă formată la București. Bazat pe licitații în timp real (RTB), serviciul oferă soluții de publicitate pentru site-uri web și aplicații și are ca scop constituirea unei noi modalități de comunicare între partenerii și utilizatorii dispozitivelor Huawei ce rulează Huawei Mobile Services.

Huawei își deschide în Romania hub-ul de coordonare a Huawei Ads pentru țările din Balcani, care va conduce activitatea din Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Serbia și Slovenia. Hub-ul va avea sprijin din partea a peste 200 de specialiști regionali și locali care vor dezvolta relațiile de business cu partenerii locali.

Platforma de publicitate permite agențiilor de profil sau clienților direcți să desfășoare campanii prin care să își atingă obiectivele propuse, având la dispoziție multiple tipuri de anunțuri și campanii.

Folosind aceste noi metode de promovare, cei care doresc să-și facă publicitate beneficiază de costuri reduse în comparație cu alte platforme, de tipuri de anunțuri diversificate (video, imagine, text, app icon), multiple metode de licitare (CPC, CPM, CPD, CPI) dar și de bugete speciale pentru testarea platformei.

Aceste soluții de promovare pot fi utilizate pentru creșterea vânzărilor (e-commerce) și a vizibilității brandurilor sau pentru descărcări de aplicații și reprezintă un mijloc direct prin care se poate ajunge la utilizatorii Huawei.

Huawei Ads asigură targetare precisă deținând propria platformă de gestionare a datelor (DMP), unde se pot crea audiențe specifice prin intermediul a peste 100 de tag-uri disponibile. Publicul țintă este identificat în funcție de interese, hobby-uri, remarketing sau re-engagement sau caracteristici mai specifice bazate pe comportamentul utilizatorului în diferite aplicații. De asemenea, Huawei Ads vine la pachet cu o serie de caracteristici pentru a explora audiențe noi prin intermediul datelor demografice sau modelul de telefon folosit.

În ceea ce privește securitatea datelor, Huawei Ads are servere locale în Europa și respectă legile locale și Regulamentul UE privind protecția datelor.

Când am lansat platforma de Ads, ne-am propus doar să oferim un canal de monetizare dezvoltatorilor noștri care s-au alăturat noului ecosistem HMS. Au trecut 2 ani și am constatat că am putea face mult mai mult decât atât. În acest moment platforma are impresii zilnice de 10 ori mai multe decât în ​​2020, iar 600 de parteneri europeni mizează pe creșterea afacerilor prin Huawei Ads.

Romania este una din cele mai mari piețe pentru noi în Europa Centrală și de Est și ne dorim ca această nouă linie de business să se dezvolte rapid și să avem cât mai multe partneriate de succes.”, a declarat Sharon Ren, Head of Romania Ecosystem Development & Operations Huawei Consumer Business Group.

Care sunt metodele de promovare Huawei Ads?

Soluțiile de publicitate Huawei includ: Programmatic Display, AppGallery și Search Network.

Programmatic Display – soluție prin care se pot planifica, analiza și optimiza campanii în timp real și se poate ajunge la o bază de peste 45 de milioane de utilizatori pe lună în Europa. Pot fi promovate atât website-uri cât și aplicatii din toate verticalele de business și pentru orice tip de conversie, indiferent că sunt vizate vânzări, leads, creșterea vizibilității sau descărcări noi de aplicații.

AppGallery – magazinul de aplicații Huawei, reprezintă un canal promoțional pentru creșterea numărului de descărcări de aplicații. Spațiile de promovare exclusive, cuvintele cheie sau recomandările speciale sunt câteva dintre modalitățile prin care se poate ajunge la baza de utilizatori AppGallery în continuă creștere, care în prezent se ridică la 580 de milioane.

Petal Search – motorul de căutare Huawei, unde prin intermediul cuvintelor cheie sau feed-urilor de produse se poate ajunge la utilizatorii care sunt interesați direct de serviciile sau produsele promovate.

Huawei Ads în Romania

În România, Huawei Ads are traficul generat din trei surse, respectiv aplicațiile din AppGallery, unde există cel mai mare trafic, aplicațiile dezvoltate de Huawei, preinstalate pe dispozitivele companiei (ex: Huawei Video, Browser, Huawei Music etc.), și părți terțe, ale căror reclame pot fi afișate nu numai pe telefoanele Huawei, dar și pe alte dispozitive HMS. Aplicațiile Huawei Video și Music au deja reclame integrate.

Pentru cei interesați de crearea unui cont în platforma Huawei Ads, pot face acest lucru aici.

Mai multe informații despre Huawei Ads sunt disponibile aici.

 

 

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, Huawei oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here