HARTA MARSH A RISCULUI POLITIC ÎN 2018: TENSIUNI ȘI TURBULENȚE LA NIVEL GLOBAL

0
1890

București, 23 februarie 2018. Riscul politic la nivel global rămâne printre preocupările companiilor în anul 2018, potrivit documentului publicat de Marsh, lider global în brokerajul de asigurări și în dezvoltarea soluțiilor inovative de management al riscului.

În acest an, riscurile politice sunt accentuate de situații precum: criza rachetelor din Coreea de Nord, negocierile pentru Brexit și protecționismul comercial.

Harta Marsh a Riscului Politic în 2018 (Marsh Political Risk Map 2018) se bazează pe informații furnizate de BMI Research, companie specializată în analiza independentă a riscurilor politice, macroeconomice, financiare și industriale. Harta interactivă poate fi accesată aici, și prezintă evaluarea fiecărei țări în funcție de riscurile politice și stabilitatea economică. Documentul oferă informații cu privire la țările în care există posibilitatea ca aceste riscuri să afecteze mediul de business.

 

România: 63,3 index de risc politic în 2018

Potrivit Hărții Marsh a Riscului Politic, în 2018 indexul de risc politic pentru România este 63,3. În ceea ce privește celelalte categorii evaluate, riscul de țară este 65,7 iar indexul pentru risc operațional este 62,8. Riscul economic are un index de 68,3. Cu cât indexul acordat unei țări este mai mare (limita superioară este 100) cu atât riscul este mai mic.

România este poziționată în categoria țărilor cu index de risc mediu alături de alte țări din Europa precum: Croația, Bulgaria, Spania sau Italia.

Dintre țările din jurul României, Serbia (58,8), Republica Moldova (47,9) și Ucraina (41,5) au cele mai scăzute valori ale indexului ceea ce înseamnă că, în aceste țări, riscul politic este mai mare.

Click aici pentru a accesa Harta Interactivă a Riscului Politic 2018,.

 

 

Principalele concluzii ale documentului:

În Europa, peisajul riscului politic se înrăutățește pe fondul efectelor negocierilor legate de Brexit. În același timp instabilitatea politică persistă în Spania iar alegerile care urmează în Italia în martie ar putea spori influența partidelor anti-sistem și a euroscepticilor.

  • Riscul creșterii protecționismului comercial devine o amenințare tot mai mare în acest an. Giganți comerciali precum Statele Unite, ar putea implementa restricții suplimentare în acest an după ce, în 2017 s-a consemnat o relaxare a protecționismului comercial din partea SUA.
  • Alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an în unele dintre țările din America Latină – Brazilia, Columbia, Mexic, Paraguay și Venezuela ar putea conduce la o deteriorare a evaluării riscurilor politice pe termen scurt ale acestora (STPRI – Short Term Political Risk Scores)
  • În Africa s-au înregistrat cele mai importante îmbunătățiri în evaluările riscului politic pentru 2018. Cu toate acestea, incertitudinile în ceea ce privește alegerile viitoare și succesiunea liderilor din Kenya, Gabon și Coasta de Fildeș au determinat creșterea evaluării de risc politic în țările amintite.

Evan Freely, Global Practice Leader, Credit Specialties, Marsh:

Instabilitatea socială, deciziile nefaste ale guvernelor și amenințările teroriste sunt printre riscurile comune pe care companiile multinaționale le evaluează atunci când iau decizia să se implice în activități comerciale sau să investească într-o țară. De cele mai multe ori riscurile politice nu pot fi controlate direct în peisajul complex și volatil al riscurilor din prezent dar, în multe cazuri, efectele riscurilor politice pot fi diminuate prin intermediul asigurărilor de credit și risc politic. Aceste tipuri de asigurări oferă încredere mai mare companiilor care aleg să investească în țări instabile.

 

Despre Marsh

Marsh este lider global în brokerajul de asigurări și în dezvoltarea de soluții inovative de management al riscului. Cei peste 30.000 de colegi din Marsh acordă consultanță companiilor de toate dimensiunile din peste 130 de țări. Marsh este parte a Marsh & McLennan Companies (NYSE: MMC), cea mai importantă companie globală de servicii profesioniste de consultanță în risc, strategie și resurse umane. Cu venituri anuale de peste 14 miliarde US$ și peste 65.000 de colegi la nivel global, MMC își sprijină clienții să evolueze prin intermediul a patru companii, fiecare dintre ele lider pe segmentul în care activează. Alături de Marsh, MMC este compania mamă a Guy Carpenter, Mercer și Oliver Wyman.
Urmăriți Marsh pe Twitter @MarshGlobal; LinkedIn; Facebook; și YouTube sau abonați-vă la BRINK.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here