Grupul VELUX numește un nou Vicepreședinte Executiv de Marketing Global

0
422

 

București, 5 Octombrie 2023 – Grupul VELUX o numește pe Aliëtte van de Wal – van Dijk în noua funcție de Vicepreședinte Executiv pentru Marketing Global VELUX, începând cu 1 decembrie. Având în vedere noua funcție în cadrul companiei, Aliëtte se va alătura Grupului Executiv de Management al VELUX.

Aliëtte van de Wal – van Dijk are peste 25 de ani de experiență în funcții de conducere în afaceri locale și globale, inclusiv o experiență bogată în marketing și managementul brandului, în cadrul unor corporații internaționale de top, precum Philips și Procter & Gamble, lucrând atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii.

Cea mai recentă poziție ocupată de Aliëtte a fost cea de Senior Vice President în cadrul Philips, unde a condus departamentul de Dezvoltare a Afacerilor în domeniul sănătății consumatorilor.

„Sunt încântată să mă alătur Grupului VELUX. Scopul companiei de a contribui pozitiv la sănătatea oamenilor și la mediul înconjurător, precum și valorile sale, mă atrag foarte mult. VELUX este un brand puternic și pozitiv și sunt încântată să am oportunitatea de a ajuta în continuare la dezvoltarea și consolidarea valorii brandului și a afacerii în viitor,” declară Aliëtte van de Wal – van Dijk.

„Suntem încântați să o primim pe Aliëtte în cadrul VELUX. Vine cu o experiență vastă în afaceri și marketing având în vedere brandurile internaționale în a căror dezvoltare s-a implicat, majoritatea adresând nișa de business-to-business-to-consumer, în care marketingul joacă un rol esențial. Așteptăm cu nerăbdare ca Aliëtte să își pună în aplicare expertiza strategică și tactică în cadrul VELUX pentru a dezvolta în continuare brandul și a susține creșterea companiei,” spune Lars Petersson, CEO al Grupului VELUX.

Aliëtte van de Wal – van Dijk are 50 de ani și locuiește în Olanda împreună cu soțul ei și cei trei copii.

Aceasta preia funcția de Vicepreședinte Executiv de Marketing Global de la Keith Riddle, care a ocupat interimar rolul începând cu luna mai a acestui an. Keith Riddle a decis să se retragă după o carieră impresionantă, în care a petrecut aproape 20 de ani la VELUX, inclusiv 6 ani în calitate de Vicepreședinte Executiv pentru Vânzări și Marketing.

„Keith a obținut rezultate foarte bune în cariera sa la VELUX. El a jucat un rol esențial în transformarea activității de vânzări și marketing, construită pe echipe de vânzări naționale, într-o organizație conectată la nivel global, păstrând în același timp o față locală acolo unde este cel mai important: în interacțiunea zilnică cu clienții, și ne va lipsi ca și coleg”, spune Lars Petersson, CEO al Grupului VELUX.

 

Despre Grupul VELUX

Transforming spaces, începând cu 1941. De peste 80 de ani, VELUX a ajutat oamenii să transforme spațiile interioare în medii ideale, cu ajutorul luminii naturale și a aerului proaspăt.  Gama noastră variată de produse include ferestre de mansardă, ferestre pentru acoperiș terasă, rulouri interioare, produse pentru protecție solară și rolete exterioare, precum și soluții de montaj și sisteme  de control pentru casă inteligentă.

Prin crearea unor locuri mai luminoase, mai sănătoase și mai durabile pentru a trăi, munci, învăța și a ne juca, facilităm o calitate mai bună a vieții pentru oamenii din întreaga lume. Lucrăm la nivel global – cu operațiuni de vânzări și producție în peste 40 de țări și aproximativ 11.500 de angajați în întreaga lume. Grupul VELUX este deținut de VKR Holding A/S, o societate cu răspundere limitată deținută integral de fundații non-profit, caritabile (THE VELUX FOUNDATIONS) și de familie. Pentru mai multe informații, vizitați www.velux.com.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here