GREENFIELD Băneasa: 563 de apartamente vândute în 2016

0
1986

IMPACT Developer & Contractor SA (IMP), primul dezvoltator imobiliar privat din România, înfiinţat în 1991, a înregistrat în 2016 venituri operaţionale în valoare de peste 152 milioane lei, în creştere cu 30% faţă de anul anterior, şi un profit operaţional de 25,5 milioane lei, în creştere cu 270% faţă de perioada amintită.

În ciuda unor schimbări legislative care au impactat negativ nivelul creditelor ipotecare în primul semestru al anului 2016, IMPACT a încheiat anul trecut 433 de contracte şi 130 de precontracte pentru locuinţe în cadrul GREENFIELD Băneasa, rezultate ce-i confirmă statutul de cel mai bine vândut cartier rezidenţial din Bucureşti.

Apartamentele cu 3 camere au fost cele mai căutate (44%), urmate de cele cu 2 camere (40%), în timp ce apartamentele cu 4 camere au fost preferate de 16% dintre cumpărători. Peste o treime dintre cumpărători (38%) au optat pentru plata prin credit ipotecar, o treime prin programul Prima Casă, iar restul au ales plata cash. GREENFIELD Băneasa îşi măreşte astfel numărul de rezidenţi la peste 4,000 membri, rămânând cea mai mare comunitate urbană din sectorul 1.

2016 a fost un an extrem de bun pentru GREENFIELD Băneasa, care şi-a consolidat poziţia de bestseller în Bucureşti, atât datorită calităţii construcţiei, facilităţilor multiple, cât şi preţurilor avantajoase care pornesc de la 850 euro/mp +TVA, un preţ sub media sectorului 1. Cifra de afaceri de 152 milioane lei şi profitul de 25,5 milioane lei înregistrate anul trecut reprezintă cel mai bun rezultat al companiei din 2008 până în prezent.” a declarat Bartosz Puzdrowski, CEO IMPACT.

În prezent IMPACT are în curs de dezvoltare 39 de blocuri în Ansamblul Platanilor din cartierul GREENFIELD Băneasa, însumând peste 900 de apartamente cu 2, 3 şi 4 camere, dintre care jumătate vor fi livrate în această primăvară, iar restul până la finalul anului 2017. Preţurile de vânzare variază între 59.980 euro pentru un apartament cu 2 camere, 69mp, 75.980 euro pentru apartamentele cu 3 camere, 94mp, şi 99.748 euro pentru cele cu 4 camere, 124mp. Preţurile menţionate nu includ TVA.

În cadrul ansamblului, locuitorii beneficiază de locuri de joacă, teren de basket, spaţii de retail cu produse alimentare, bancomat, acces securizat şi transport zilnic, pe rutele Greenfield – Mall Băneasa şi Greenfield – Metrou Pipera (tur-retur). Un important punct de atracţie îl va constitui Parcul Platanilor, în care vegetaţia special aleasă va întregi o suprafaţă de 6000 mp, alături de facilităţi pentru întreagă familie, de la locuri de joacă, teren de sport multifuncţional, zona de fitness şi zona de recreere. Lucrările de amenajare a parcului vor începe în luna martie a acestui an.

Despre Impact Developer & Contractor SA:

Înfiinţat în 1991, Impact Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar privat din România şi cel care a introdus conceptul de “complex rezidenţial” pe piaţă autohtonă. Cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniu, Impact numără până în prezent 16 ansambluri rezidenţiale finalizate, peste 400.000 mp construiţi şi peste 4.000 de unităţi livrate la nivel naţional. Compania este de asemenea primul dezvoltator imobiliar listat la bursă (1996), acţiunile sale făcând parte din categoria Premium a Bursei. În 2016, IMPACT a fost premiat în cadrul Smart City Awards pentru Cel mai bun complex rezidenţial cu arhitectură şi design sustenabile (cartierul GREENFIELD) şi pentru contribuţiile importante aduse la dezvoltarea sustenabilă a oraşului şi susţinerea industriei.

Despre GREENFIELD Băneasa:

Încadrat pe două lături de pădurile Băneasa şi Tunari, GREENFIELD Băneasa este cel mai mare proiect rezidenţial din sectorul 1. Cartierul este situat în apropierea centrelor comerciale din nord, a hub-ului de birouri Pipera – Aviaţiei, la câteva minute de DN1, autostrada A3 şi aeroportul Henri Coandă. Conceptul acestui proiect face trecerea de la ansamblul rezidenţial de sine stătător la dezvoltarea unei comunităţi urbane integrate. Început în 2007, GREENFIELD a fost planificat a se dezvoltă în mai multe faze, având că termen de finalizare anul 2022. Complexul are o suprafaţă totală de 60 ha şi va totaliza peste 6.000 de locuinţe. Cele peste 900 de ha de pădure ce îmbrăţişează cartierul acţionează că un filtru natural, asigurând cele mai scăzute temperaturi din Bucureşti în perioada de vara, iar nivelul de zgomot şi valorile emisiilor poluante sunt cu 50% mai reduse decât în centrul capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here