Forumului Național al IMM-urilor

0
1258

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, în parteneriat cu Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj, au organizat astăzi, 25 mai, cea de-a XXVI-a ediţie a “Forumului Național al IMM-urilor” și a “Zilei Întreprinzătorilor”.

Anul acesta evenimentul a fost realizat sub egida Cluj Innovation Days şi a avut ca temă “Economia inteligentă”, sub umbrela căreia au fost organizate dezbateri pe 3 paneluri tematice: Politici inteligente pentru IMM-uri / Smart policies for SMEs, Finanțare inteligentă pentru IMM-uri / Smart money for smart SME’s și Resursele umane – realitate și perspective/Smart HR.

Astfel, s-a creat cadrul unor dezbateri pe teme strategice pentru economia națională prin abordarea unor subiecte ca perspective naționale și locale de sprjinire a IMM-urilor în contextul schimbărilor globale, stimularea dezvoltării și specializării inteligente a IMM-urilor prin instrumente financiare flexibile și nebirocratice și prin resurse de creștere complementare sau criza de personal, evoluția costurilor muncii, millenials, politici inteligente de retenție și dezvoltare în era automatizării și AI.

Evenimentul s-a bucurat de prezența următorilor speakeri:

  • Florin JIANU, președinte CNIPMMR
  • Cosmin MARINESCU, consilier prezidențial, Departamentul Politici Economice și Sociale
  • S. Hans G. KLEMM, ambasador al Statelor Unite ale Americii
  • Emil BOC, primar al municipiului Cluj-Napoca
  • Adrian PANAIT, Director Direcţia Antreprenoriat şi Programe pentru IMM, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat
  • Augustin Feneșan, președinte APM Cluj

 

În cadrul deschiderii evenimentului, Florin Jianu a menționat “Trebuie să acordăm o atenție deosebită elementelor care au o influență negativă asupra activității IMM-urilor, și aici vorbim despre birocrație, evoluția cadrului legislativ, corupția sau predictibilitatea redusă a mediului de afaceri. Pentru toate acestea, CNIPMMR vine cu soluții, așteptând un răspuns pentru rezoluția pe care o adoptăm împreună cu antreprenorii de astăzi. Printre cele mai importante soluții cu care venim amintesc: iniţierea unui Program REFIT de simplificare a cadrului legislativ din România, respectarea principiilor reglementării inteligente sau programe de susținere a internaționalizării IMM-urilor. În plus, consider că trebuie să ținem cont de următoarele 3 priorități importante: “România reprofesionalizată-Hai acasă”- program de readucere a diasporei, pașaportul de export – instrument suport pentru inernaționalizarea afacerii și voucherele pentru digitalizarea IMM-urilor. Nu în ultimul rând, reiterăm propunerea CNIPMMR de a susține antreprenoriatul ca tema de țară a preluării președinției Comisiei Europene în anul 2019.

 

Partenerii evenimentului au fost: ENEL, BCR, BRD, Sodexo și Alpha Bank.

Partenerul exclusiv al CNIPMMR în domeniul asigurărilor a fost Groupama Asigurari S.A.

Parteneri media: Agepres, Bursa, Financial Market, Risco, Market Watch, Economistul, Top Business și Centrul de presa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here