Forum de Afaceri România-Portugalia la CCIB

0
609

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat astăzi, în parteneriat cu Asociația Antreprenorială Portugheză – Camera de Comerț și Industrie (AEP-CCI), cu sprijinul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), precum și al Biroului de Promovare Comercială și Economică (BPCE) Lisabona, Forumul de Afaceri România-Portugalia.

Evenimentul a avut loc cu ocazia vizitei în România a unei misiuni economice multisectoriale organizate de partenerii din Portugalia, ca urmare a Memorandumului de Înțelegere (MoU) semnat la Lisabona de Agenția Portugheză pentru Investiții și Comerț Exterior (AICEP) cu Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE).

Din delegaţia portugheză, condusă de Paulo Vaz, vicepreședinte executiv al AEP-CCI, au făcut parte reprezentanţii unor firme ce activează în domeniul producției de structuri metalice industriale, industria textilă (confecții pentru casă, inclusiv confecții decorative, tip jacquard și matlasate; prosoape) și în industria agro-alimentară (producția de orez).

Principalele obiective ale Forumului au vizat promovarea relaţiilor economice și comerciale bilaterale şi identificarea unor oportunităţi de afaceri şi investiţionale de către firmele participante.

Evenimentul, deschis și moderat de președintele CCIB, Iuliu Stocklosa, a fost onorat de prezența: însărcinatului cu afaceri în cadrul Ambasadei Portugaliei la București, Jonas Sumares, președintelui Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), dr. Rareș Burlacu; a reprezentantului AICEP în România, Hélio Campos și a reprezentantelor Ministerului Afacerilor Externe, Ana Gentea, și Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Aurora Elena Candel, care au furnizat informații valoroase antreprenorilor prezenți.

În deschiderea Forumului, președintele CCIB a făcut o prezentare succintă a economiei româneşti, subliniind potenţialul Capitalei, oraş care concentrează 21% din valoarea exporturilor, 32% din valoarea importurilor, 44% din companiile cu capital străin înregistrate în România, 53% din valoarea capitalului social subscris de acestea și, foarte important, cca 25% din Produsul Intern Brut realizat de țara noastră. Totodată, Iuliu Stocklosa a vorbit oaspeţilor despre rolul şi locul CCIB în viaţa economico-socială a României, precum și despre strategia de relații externe a organizaţiei noastre.

În cadrul sesiunii oficiale a evenimentului înalții oficiali portughezi au subliniat atenția acordată dezvoltării relațiilor diplomatice, economice, culturale și politice cu România și au punctat interesul pentru piața țării noastre, atât în ceea ce privește investițiile, cât și activitatea de import-export. Totodată, șeful delegației portugheze, Paulo Vaz, a avut o intervenție amplă, foarte bine primită de public, despre mediul de afaceri din Portugalia și despre oportunitățile de afaceri și investiționale oferite de piața lusitană.

Totodată, vorbitorii – diplomați și reprezentanți ai mediului de afaceri din ambele țări – au apreciat importanța organizării unor astfel de evenimente pentru apropierea celor două comunități de business, concretizată ulterior în creșterea și diversificarea schimburilor comerciale, ținând seama de contextul internațional dinamic și de tendințele de pe piețele externe.

În marja Forumului a avut loc semnarea de către Iuliu Stocklosa și Paulo Vaz a Acordului de cooperare dintre CCIB și AEP CCI, document ce pune bazele colaborării între cele două organizații de afaceri.

În partea a doua a evenimentului, managerii și antreprenorii români au avut posibilitatea de a cunoaște mai bine mediul de business și oportunitățile oferite de piața portugheză, în cadrul unei sesiuni B2B cu oamenii de afaceri care ne-au fost oaspeți.

Atât în timpul Forumului, cât și în convorbirile B2B au rezultat oportunități de afaceri care ar putea conduce la noi contacte și posibile contracte care să contribuie la internaționalizarea afacerilor firmelor românești interesate. În cazul în care reprezentanți ai mediului de afaceri din București, dar și din alte zone ale țării sunt interesați să-și internaționalizeze afacerile cu parteneri din Portugalia sunt invitați să contacteze Serviciul Relații Internaționale al CCIB.

Informații de background

La 30 noiembrie 2023 (date disponibile), schimburile comerciale bilaterale au atins 1,05 miliarde USD, (+6,8% față de perioada similară din 2022), din care la exportul s-a cifrat la 528 mil. euro (+4,7%), iar importul, la 522 mil. euro (+9%).

 

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here