Finanțarea The Human Link în finala Chivas Venture se află în mâinile publicului

0
1402

Competiția de antreprenoriat cu impact social

 

9 aprilie 2019

 

Chivas Venture, competiţia globală pentru antreprenoriat cu impact social lansată de Chivas Regal, dă startul Votului Public pentru cei 20 de finaliști, pe www.chivasventure.com, în perioada 9 – 30 aprilie 2019. România este reprezentată în finala Chivas Venture de The Human Link, un business social care, prin intermediul unei soluții integrate, redă independența oamenilor afectați de Alzheimer. Participarea României pentru al patrulea an în competiția Chivas Venture oferă un credit important antreprenoriatului cu impact social, încurajându-se tot mai mult printre tinerii antreprenori români îmbinarea profitului cu impactul social pentru un blend de succes în business.

Timp de 3 săptămâni, publicul este cel care decide prin vot proporția în care va fi distribuită finanțarea totală de 100 000 $, oferită în această etapă a competiției, către 6 din cei 20 de finaliști. În urma celor 22 de zile de vot, finalistul ce avea cele mai multe voturi va primi 50 000 $, iar următorii 5 în numărătoarea voturilor câte 10 000 $. Fiecare vot din partea susținătorilor The Human Link înseamnă o șansă în plus pentru start-up-ul românesc de a primi o parte cât mai mare din finanțarea oferită de Chivas Venture.

 

The Human Link este o soluție integrată – device, aplicație, servicii medicale și asigurare de accidente – ce redă independența bolnavilor de Alzheimer și liniștea pentru familiile acestora. Global, peste 50 de milioane de oameni sunt afectați de boala Alzheimer. Numărul acestora este estimat să ajungă la peste 150 de milioane până în 2050. Costul mediu de îngrijire al unui bolnav se ridică la 7 000 de dolari pe an.

 

Soluția îmbunătățește deja viața a peste 200 de bolnavi de Alzheimer și a familiilor acestora. Prin finanțarea primită în cadrul Chivas Venture, The Human Link își propune să se lanseze în două piețe noi din Europa, Spania și Polonia, și să deschidă un canal de vânzări medicale cu acces targetat către beneficiari. Investiții suplimentare vor fi făcute în îmbunătățirea soluției pe baza feedbackului din partea utilizatorilor.

                                                                                                                

Finala Globală                                                                                         

George Georgescu, CEO The Human Link, este reprezentantul României în finala globală a competiţiei Chivas Venture, unde concurează alături de alți 19 de antreprenori din țări de pe tot globul. Pentru George urmează participarea la pitch-ul final de la Amsterdam, locul unde va cunoaște cele mai bune business-uri cu impact social din toată lumea și unde își va prezenta ideea în fața unor experți internaționali în domeniul afacerilor. În cadrul pitch-ului, juriul va decide care dintre cele 20 de start-up-uri finaliste va primi restul sumei de 900 000$ pusă în joc de Chivas Venture.

Despre Chivas Venture

Aflată la a patra ediție în România, competiția Chivas Venture este o oportunitate pentru business-urile cu impact social de a se dezvolta, de a primi sprijin financiar și, nu în ultimul rând, de a obține un lucru visat de mulți: recunoaștere internațională.

Despre Chivas Regal

Chivas Regal este un brand global de whisky și principalul scotch whisky al producătorului Chivas Brothers, fiind prezent în peste 150 de țări din Europa, Asia și America. Gama Chivas se remarcă prin stil, consistență și exclusivitate și cuprinde băuturile Chivas Regal  12, 18 și 25 Year Old, Extra, XV și Ultis.

Despre Pernod Ricard

Pernod Ricard este co-liderul mondial al vinurilor şi băuturilor spirtoase, creat în 1975 de fuziunea dintre Ricard şi Pernod, Grupul deţine în prezent unul dintre cele mai prestigioase portofolii de branduri din domeniu precum Ballantine’s, ABSOLUT Vodka, Chivas Regal, Jameson, The Glenlivet, Martell, Havana Club, Beefeater, Mumm, Perrier-Jouët si Jacob’s Creek. Pernod Ricard are 18.000 de angajati, se dedică unei politici de dezvoltare sustenabilă şi încurajează consumul responsabil. Strategia Pernod Ricard se bazează pe 3 valori cheie care îi ghidează expansiunea: spiritul antreprenorial, încrederea reciprocă şi un simţ etic dezvoltat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here