Evoluții pozitive pe piața construcțiilor în 2018 – 2019

0
1656

Piața construcțiilor a avut o evoluție pozitivă în anul 2018, iar previziunile pentru 2019 sunt că va continua aceeași tendință ascendentă.

 

Astfel, numărul locuințelor finalizate pe parcursul anului 2018 a fost cu 12% mai mare decât în 2017, ceea ce a avut o influență pozitivă asupra dezvoltării generale a pieței materialelor de construcții din România. Pe zona de zidărie, piața a înregistrat o creștere de +5,6% în 2017 față de 2017, ajungând la  un nivel de peste 6 mil. m³, similar cu nivelul atins în 2008.

 

În primul trimestru al anului 2019 a continuat evoluția pozitivă înregistrată anul trecut pentru construcțiile rezidențiale, lucru dovedit atât de numărul autorizațiilor de construcție, care este în creștere față de 2018, cât și de demararea lucrărilor de șantier pentru multe proiecte de acest tip.  Creșterea pieței se datorează aproape în totalitate sporirii numărului de blocuri noi construite, în condițiile în care numărul locuințelor individuale finalizate anual în România rămâne relativ constant în ultimii opt ani.

 

„Estimarea noastră, pornind de la primul trimestru al anului, este că piața construcțiilor va fi pe o tendință pozitivă și în 2019. Dincolo de creșterea pieței și a cererii, o evoluție importantă a momentului este dată de atenția sporită a clienților în etapa de documentare – ceea ce înseamnă că românii fac alegeri tot mai bine informate – și de interesul tot mai mare pentru alegerea soluțiilor accesorizate si a sistemelor complete pentru fiecare etapa importanta a contructiei. În aceste condiții, Wienerberger România privește cu încredere la evoluția pieței în 2019”, a declarat presei Corneliu Fecioru, Managing Director Sales & Marketing.

 

Despre Wienerberger România

Wienerberger Sisteme de Cărămizi este cel mai mare producător de blocuri ceramice din România. Compania deţine patru unităţi de producţie la nivel local în Gura Ocniţei  – Dâmboviţa, Sibiu, Tritenii de Jos – Cluj  și  Berca – Buzău.

www.wienerberger.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here