EVERGENT Investments a crescut averea actionarilor sai cu 19,4% in 2021 si propune un dividend cu randament de 5,39%

0
756

Consiliul de administratie convoaca Adunarile generale ordinara si extraordinara

pentru 28/29 aprilie 2022

 

Consiliul de administratie al EVERGENT Investments a hotarat convocarea Adunarilor generale extraordinara si ordinara ale actionarilor pentru data de 28/29 aprilie 2022. Cele mai importante puncte de pe ordinea de zi supuse votului actionarilor sunt: aprobarea unui nou program de rascumparare a propriilor actiuni, repartizarea unui dividend cu un randament de 5,39% din rezultatul net al exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2021, si aprobarea rapoartelor financiare individuale si  consolidate aferente exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2021.

Compania continua sa returneze valoare actionarilor sai si propune acordarea de dividende in valoarea de 62,3 milioane de lei, cu o valoare a dividendului de 0,065 lei/actiune, un randament de 5,39% si payout de 41,7%. Ratele de distribuire ale dividendelor din ultimii ani demonstreaza, atat predictibilitatea acordarii de dividende actionarilor pe o baza consistenta, cat si stabilitatea fluxurilor de numerar ale companiei, implicit pozitia financiara puternica pe piata.

 

EVERGENT Investments mentine politica de remunerare a actionarilor printr-un mix optim intre o politica predictibila de dividend si programe anuale de rascumparare. Astfel, propune un nou program  de rascumparare a maxim 28.025.000 actiuni, reprezentand 2,856% din capitalul social, din care maxim 19.625.000 actiuni vor fi rascumparare la un pret maxim per actiune de 2,2 lei in scopul reducerii capitalului social, prin anularea actiunilor si maxim 8.400.000 actiuni prin operatiuni in piata, in vederea distribuirii catre angajatii, administratorii si directorii societatii, in cadrul unor programe de tip “stock option plan”.

Anul 2021 a fost un an deosebit de dinamic si plin de provocari pentru toate sectoarele de activitate, dar noi am continuat implementarea strategiei pe termen lung, aspect care ne defineste. Am depasit, astfel, pragul de semnificatie de 500 milioane EURO (2,553 miliarde lei) la 31 decembrie 2021, insemnand o crestere cu 19,4% a averii actionarilor nostri. De asemenea, am generat un rezultat net de 149,3 milioane lei, cu 102% mai mare fata de valoarea bugetata. Rezultatul net este compus din profitul net de 46,4 milioane lei si castigul net din vanzarea activelor financiare in valoare de 102,9 milioane lei. Acest rezultat ne permite sa plasam capital in noi investitii, in timp ce continuam politica predictibila de remunerare a actionarilor prin dividend si programe de rascumparare pentru a returna valoare actionarilor nostri.

Desi economia a continuat sa se redreseze in 2021, ineficientele determinate de pandemie au pus o presiune enorma pe lanturile de aprovizionare contribuind substantial la cresterea inflatiei. In 2022 observam conturarea unei perioade de incertitudine, si din cauza conflictului din Ucraina cu implicatii si modificari structurale ale economiei globale.

Asadar, activam intr-un domeniu in care singura constanta este schimbarea insa, nu este o misiune usoara sa livrezi performanta in mod continuu. Printr-o abordare activa bazata pe expertiza si experienta echipei dar si adaptabilitatea strategiei, deciziile noastre de investitii genereaza valoare pentru intreg spectrul stakeholderilor.”- a declarat domnul Claudiu Doros, Presedinte Director general.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here