Emil Constantinescu, Pacatul originar, sacrificiul fondator, vol. I

0
231

Aparuta la sfarsitul anului trecut la editura Minerva, recenta carte a dlui prof. Emil Constantinescu reconstituie act cu act, minut cu minut momentele revolutiei romanesti, o epopee tragica a generatiei noastre. Cu probe irefutabile, autorul reia, continua, detaliaza si argumenteaza idei, asertiuni, unele regasite si in „Timpul daramarii, timpul zidirii”, 4 vol., 2002 ori in „Adevarul despre Romania”, 2004.

Destinul lucrarilor de istorie nu coincide cu al celorlalte. Istoriografia postdecembrista  a continuat sarcinile politic-propagandistice trasate la congresele PCR: glorificarea, eroizarea romanilor si a artefactelor de pe teritoriul locuit de ei, neaparat unice, primordiale pe mapamond, cinstirea multiplelor talente si virtuti nationale odata cu apoteoza conducatorilor geniali, de la Burebista la Mihai Viteazu, Ceausescu s.a.m.d. Demnitatea si spiritul critic-analitic se invata greu. De aceea, Mnemosina si fiica sa, Clio, nu se pot elibera inca din camasa Dejanirei, mostenita de la activistii fostei Cantari a Romaniei. Exceptiile nu genereaza inca o masa critica necesara iesirii din labirintul ideologic.
Lansata cu modestie la Timisoara, apoi la Bucuresti, prezentata elogios, dar sumar, de cativa istorici, comentata mai pe larg de dna prof. Zoe Petre, cartea nu a starnit interesul major al mediilor noastre. Continutul complex, densitatea datelor, organizarea minutioasa a materialului cules din arhive, dosare penale, ordine de lupta ale marilor unitati militare, marturii ale participantilor la evenimente, cu identitati asumate in clar, cu situari exacte in spatiu si timp, dublate adesea de propriile observatii, caci autorul a fost prezent la majoritatea acelor acte, reusesc in premiera sa puna cap la cap date disparate pentru a alcatui un intreg – un adevar. Al Domniei Sale si al multora dintre noi. Adevar de care doar idealistii mai fac vorbire, ceilalti preferand o batalie politica de suma nula. De doua decenii. Preocuparea obsesiva a fostului presedinte coincide cu dorinta unei societati civile neglijate astazi, scarbita si satula de promisiuni politicianiste de legiferare a decomunizarii, a lustratiei, de descoperire a vinovatiilor, de pedepsire a ucigasilor si a celor ce au ordonat masacrele. Caci armata si securitatea pornisera intr-o prima faza un razboi injust, sangeros, inegal impotriva propriului popor, lipsit de aparare, dar dornic de libertate. Or, prin constitutie, asa totalitara cum era, cele doua entitati erau obligate sa-l ocroteasca. Ordinul comandantului suprem insa a fost altul. Desi perora de la tribuna rosie patriotismul infocat, dragostea de neam si de valorile sale, cu cinism criminal a comandat lichidarea opozantilor. Nu i-a pasat decat de viata sa si a consoartei. in schimb, cei din esalonul secund, asezati discret pe frontul din spate, au trecut in tihna la infaptuirea reconcilierii iliesciene, i.e. la acapararea puterii politice si economice, instapanirea pe bunurile intregului popor chiar din primele ceasuri de dupa aburcarea in elicopter. Cica numai ei se pricepeau la economie, industrie, cultura, educatie. Ei bine, sunt inca „la datorie”. Pana la spolierea ultimei picaturi din avutia nationala.
Ceea ce inspaimanta este ca dnii Iliescu, Magureanu, Brucan, Voican, Mazilu etc. au stiut. Au pandit febrili masacrul de la Timisoara, adulmecand posibilitatea de a se raspandi in toata tara, caci nu cunosteau alta doctrina de inhatare a puterii decat aceea invatata la marxism leninism si la cursul scurt Maskirovka. S-au temut sa iasa in fata kalasnikoavelor cu o garoafa in mana, ca fratii nostri de la Praga, Budapesta, Berlin, Varsovia, preferand accederea la putere pe usa din dos, dupa modelul asaltului leninist asupra tarilor invecinate, cazute prin aceeasi strategie de cucerire, „Sa curga cat mai mult sange!”, ca sa legitimeze noua putere bolsevica si cozile de topor autohtone. Din lasitate si oportunism, au tolerat, ba chiar incurajat excesele sangvinare ale unui Militaru GRU-KGB, venit sa subjuge armata unor teluri straine, devenite caduce odata cu retragerea trupelor sovietice in 1958, sa plateasca polite si sa se razbune pe fosti colegi din tabara pro-vest. Cine le-a dat putere de decizie acestor insi descalificati militareste de cand haul sa raspunda. Fara circumstante atenuante: stiau ca actioneaza sub umbrela unor servicii ostile.
Planul de „salvare” a bunurilor si a liderilor, inclusiv locali, a fost atent pus in opera. Sacii de bani si valori s-au carat la loc sigur. Din timp. Ca si cum li s-ar fi trasat sarcina de partid. Capeteniile mai importante au fost scoase din perimetre si protejate cu tot cu averi, rude, tovarasi de catre detasamente speciale venite de la centru. Astfel s-a pregatit instaurarea noului si originalului regim democratic. Al democratiei lor. Nu poti citi o pagina fara sa-ti navaleasca sangele in obraji. De rusine si revolta.
Cercetand document cu document, lucrurile de mai sus capata contur si chipuri clare in carte. Miza ei? Viitorul Romaniei „care se anunta nelinistitor”, educarea demnitatii celor ce azi se lasa cumparati si mituiti cu un blid de linte, demantelarea „conspiratiei tacerii si a minciunii” (p.13) „de pe pozitia milioanelor de romani cinstiti care cred in adevar si dreptate” (Ibid.). Reamintiti-va cuvintele celui mai iubit fiu dintre pamanteni: „Trebuia sa trageti!… trebuia sa trageti in ei!… Trebuia sa-i omoare pe huligani!” (pp. 58-59 et passim). insa, coplesiti de necazuri peste necazuri, romanii uita, lasandu-se ademeniti de sforari nostalgici, incuibati in sisteme clientelare carora elitele politice nu reusesc sa le dea o replica pe masura. Justitia nici atat. inaltii diriguitori nu doresc adevarul. Doar puterea nemasurata.
Destinul acestei carti? Ca si al nostru. Unul ingrat.

          Petru Tomegea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here