Deloitte România a asistat holdingul African Industries Group în preluarea rețelei de fitness World Class România, tranzacție care tocmai a fost finalizată

0
923

București, 15 iulie 2022 – Deloitte România a asistat holdingul African Industries Group (AIG), care este prezent în România prin investiţii în agricultură, distribuţie de echipamente agricole și în domeniul imobiliar, în preluarea rețelei de fitness World Class România de la fondul de investiții polonez Resource Partners. Tranzacția a fost semnată în aprilie 2022 și a fost finalizată în data de 15 iulie, după obținerea tuturor aprobărilor necesare. Preluarea rețelei de 41 de centre de fitness reprezintă intrarea AIG pe segmentul sănătate și wellness.

Echipa multidisciplinară a Deloitte implicată în proiect a fost formată din experți din România și Germania, care au asigurat servicii de due diligence comercial, financiar și fiscal, precum și asistență în negocierea contractului de vânzare-cumpărare. La București, echipa de consultanți financiari a fost alcătuită din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Ioana Boca, Director, Crina Ciudin, Senior Associate, Cristina Ifrim, Senior Associate, și Mădălina Tene, Senior Associate, iar echipa de experți fiscali a fost formată din Alexandra Smedoiu, Partener, Monica Țariuc, Director, Mihaela Iacob, Senior Manager, și Victoria Dobre, Senior Manager. Contribuția practicii Deloitte de consultanță financiară din Germania a fost asigurată prin Stefan Ludwig, Partener, și Steffen Gausselmann, Manager.

„Aceasta este a doua tranzacție pentru care colaborăm cu Deloitte, după cea în care am preluat fermele Agricom Borcea, Tudor 92, Concordia Agro și Alisa Farm Management, precum și Thames Farming Enterprises, compania ce deține cele patru ferme. De această data, proiectul s-a derulat în două faze, ambele necesitând demersuri de due diligence și de negociere, iar echipa internațională a Deloitte a fost alături de noi tot timpul, implicată în totalitate, și a dat dovadă de flexibilitate prin modul în care a răspuns numeroaselor schimbări care au apărut pe parcursului celor aproape opt luni de colaborare. Am apreciat în mod deosebit competența comercială a echipei Deloitte și profesionalismul analizei financiare”, a declarat Alexandru Rusu, Director financiar Europa Centrală și de Est, African Industries Group.

„Cred că succesul acestei tranzacții a fost asigurat de colaborarea extraordinară atât cu echipa de conducere a AIG, cât și cu ceilalți consultanți. Suntem onorați de faptul că am reușit să asistăm clientul nostru pe parcursul celor câteva luni, cât a durat proiectul, prin intermediul unei echipe internaționale, formate din experți din România și Germania. Această tranzacție reprezintă intrarea AIG pe o nouă piață și un nou pas către consolidarea poziției sale”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Cu o echipă de 50 de experți, Deloitte este unul dintre cei mai importanți furnizori din România de servicii de consultanță financiară pentru companii locale și multinaționale din mediul privat și din cel public. În 2021, echipa de consultanță financiară a Deloitte România a fost implicată în peste 100 de proiecte complexe prin intermediul tuturor liniilor de servicii.

În 2022, printre tranzacțiile și finanțările recente în care a fost implicată echipa Deloitte România se numără preluarea de către Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari producători de soluții de izolare din lume, a fabricii de vată minerală de sticlă Gecsat, obținerea de către Romgaz a unui credit de 325 de milioane de euro de la Raiffeisen Bank pentru finanțarea parțială a preluării acțiunilor Exxon Mobile Exploration and Production Romania Limited, achiziționarea Capital Financial Services, care operează sub brandul Twispay, de către Elrond Network.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 345.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.600 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

 

© 2022. Pentru informații, contactați Deloitte România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here